Asociația Vasiliada, 13 ani de activitate social-filantropică

427

Asociația Vasiliada sărbătorește în această lună 13 ani de activitate social – filantropică în Sud – Vestul României. Înființată în data de 14 iunie 2001, la inițiativa Arhiepiscopiei Craiovei, Asociația Vasiliada a devenit în cei 13 ani de activitate una dintre cele mai reprezentative organizații caritabile din Oltenia.

Misiunea Asociației Vasiliada, de a oferi servicii sociale persoanelor aflate în dificultate, având la bază dragostea față de semeni, a prins contur prin intermediul numeroaselor proiecte sociale care au avut în vedere sprijinirea copiilor cu risc de abandon școlar, tinerilor postinstituționalizați, tinerilor cu dizabilități, persoanelor vârstnice și a celor fără adăpost, șomerilor și persoanelor inactive pe piața muncii. În ultimul an, activitatea Asociației Vasiliada poate fi rezumată în cifre astfel: 2954 persoane ajutate în Dolj, Gorj și Mehedinți, 7 așezăminte sociale, 5 proiecte sociale, 31 angajaţi, 81 voluntari. „Cei 13 ani de activitate au reprezentat pentru întreaga echipă a Asociaţiei Vasiliada – asistenţi sociali, psihologi, educatori, preoţi, consilieri de orientare profesională, prilejul de a se întâlni cu o lume pe care au ajuns să o cunoască foarte bine: copii aflaţi în dificultate, persoane fără adăpost, bătrâni care trăiesc în sărăcie şi singurătate, tineri cu dizabilităţi, care se luptă zilnic cu suferinţa provocată de ignoranţa celor din jur sau persoane care vor să muncească, dar nu au unde. Nu ştim dacă numărul total de persoane sprijinite de Vasiliada în cei 13 ani de activitate este suficient față de nevoile sociale din regiune. Ştim doar că numărul total de beneficiari reprezintă tot atâtea chipuri de oameni, cărora colegii mei le-au putut oferi, prin servicii sociale şi educative, răspuns bun la nevoile lor”, a precizat Pr. Adrian Stănulică, Preşedintele Asociaţiei Vasiliada, referindu-se la impactul activităților desfășurate de Asociația Vasiliada. În cei 13 ani de activitate, Asociaţia Vasiliada s-a bucurat şi de sprijinul a numeroase personalităţi precum: Baroneasa Emma Nicholson de Winterbourne, Paula Seling, Felicia Filip, Liana Stanciu, Cristian Tabără, Cristian Mihăilescu, Ducu Bertzi, Diana Țugui, dar și de susținerea a numeroși parteneri care au crezut în Asociația Vasiliada și s-au alăturat misiunii sale filantropice. La împlinirea celor 13 ani de activitate, echipa Asociaţiei Vasiliada mulţumeşte tuturor acelora care au văzut în Vasiliada locul unde pot să înfăptuiască binele, ca expresie a iubirii aproapelui.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.