Aşa cum promiteam cititorilor noştri odată cu sezonul estival, am parcurs mai multe trasee gorjene pentru a vedea felul cum sunt gestionate resturile menajere ori de la construcţii în cadrul comunităţilor locale şi dacă au vreun efect campaniile de conştientizate a populaţiei legate de interzicerea aruncării la întâmplare a deşeurilor ce provin din gospodăriile lor.
Într-una dintre aceste umblări de la Tismana am luat-o pe drumul de sub munte, mai precis prin Gornoviţa (nume ce a dat denumirea unui întreg fenomen de eroziune la nivel naţional), Topeşti (unde se află cea mai întinsă pădure de castani comestibili din ţară), iar după parcurgerea unei porţiuni de un pitoresc aparte să ajung la Boroşteni (unde în apropiere, mai precis la Peştera Cioarei au fost descoperite rămăşiţe ale vieţii omului pe acele locuri, spun unii cele mai vechi din Europa), iar Piatra Boroştenilor veghează locurile întocmai ca o santinelă, pentru ca apoi să trec prin Peştişani, să mă abat pe la Runcu şi ieşind la Leleşti spre oraş.
Spre plăcuta mea surprindere, locurile de pe marginea drumului dintre Topeşti şi Vâlcele unde văzusem şi semnalasem veritabile movile de molozuri şi alte resturi din construcţii erau acum curate cu toate rezidurile ridicate şi terenul nivelat. Ar trebui ca pe viitor administraţia locală să atenţioneze comunităţile că astfel de fapte să nu se mai producă sau chiar cum am văzut în câteva comune să achiziţioneze ori închirieze containere de la societăţile de salubrizare gorjene şi să le amplaseze în locuri cunoscute, iar gospodarii să arunce resturile din curte în acele containere care să poată fi periodic golite şi să fie evitată pe viitor depozitarea la întâmplare a acestora. Şi în locul aflat la ieşirea din Dobriţa spre Leleşti, mi-am mai abătut drumul unde de asemeni semnalasem mai demult aruncarea unor cantităţi deloc neglijabile de resturi din construcţii ori gospodării. Un loc de o frumuseţe aparte, de unde dacă ai noroc de cer senin şi un pic de vânt care să clarifice atmosfera poţi vedea o bună parte a crestei Vâlcanului cu sătucurile presărate la poalele sale ca pe nişte poliţe, iar pe fundal Pleşa Sohodolului străjuind zarea întocmai ca un bastion din vechime locul arăta curat probabil în urma unei acţiuni a administraţiei de acolo. Pitorescul locului poate trece nebănuit de cei ce trec chiar de mai multe ori pe zi pe acolo, dar grăbiţi ori cu grijile cotidiene pe cap ezită să oprească, fie chiar pentru câteva minute pentru a contempla peisajul ce este fără seamăn şi impresionează ochiul. Vegetaţia abundentă, flori de câmp în cele mai vii culori, lanuri de grâu în pârg, veritabile covoare de sânziene ce în ceasul serii foşnesc şi se mişcă într-un ritm aproape mistic la adierea vântului şi nu în ultimul rând fântâna cu umbrar şi masa cu băncuţele de-o parte şi de alta făcute probabil pentru săteni ori trecătorii care fiind prin acele locuri pe ploaie ori caniculă să se poată adăposti şi de ce nu potoli setea, sunt tot atâtea motive ca şi pe viitor aceste locuri să rămână curate fără a mai fi urâţite de tot felul de deversări ori aruncări de deşeuri.
Pentru că toate lucrările de ecologizare şi refacere a factorilor ambientali locali costă, iar cheltuielile sunt suportate din bugetele locale luându-se banii poate de la alte necesităţi ale comunităţilor. Şi asta numai pentru faptul că unii dintre membrii lor nu au înţeles că în contextul actual nu mai este permisă depozitarea ori aruncarea la întâmplare a deşeurilor, existând proceduri ori programe specifice la nivel local care să preîntâmpine aceste apucături ce denotă lipsa de respect atât faţă de vecini, cât şi de comunitatea în care vieţuiesc.
Mugurel Petrescu
