Poate exista o clepsidră a timpului meu?, se poate întreba oricare dintre noi pământenii, de azi şi de mâine.
Sau poate că unii dintre noi, ce răsuflăm zilnic, pe acest pământ lăsat de un demiurg ce rătăceşte în căutarea timpului pierdut nu avem o asemenea clepsidră?
Am crezut, întotdeauna, şi mai cred, că fiecare om, ori fiinţă are “clepsidra’’ lui, o clepsidră în care nisipul este foarte fin sau poate nu, ce se scurge ca un fluid mânat de anumite forţe pe valurile anilor care se succed şi se succed, necontenit. În zilele de astăzi, observ că „timpul” din clepsidra mea, parcă se scurge mai repede, prea repede în comparaţie cu alte clepsidre.
Fenomenul studiat cu atenţie a condus la anumite concluzii. Una dintre acestea ar fi că oamenii s-au schimbat, s-au schimbat şi unele clepsidre, să fim siguri, timpul nu s-a comprimat. Lumea se grăbeşte, se grăbeşte, încotro? Este greu de explicat! În România noastră, a lui Eminescu, Vlahuţă, Sadoveanu, Caragiale, a Mioriţei, forfota este din ce în ce mai accentuată, capătă aspecte de tsunami.
Peste tot, în lume trosnesc şi se sparg clepsidre, tsunami, de tot felul, se desparte natura, configuraţii sociale şi economice se schimbă, bursele cad şi se ridică, războaiele sunt pe aici şi aiurea, dar sunt, oamenii se ceartă, se urăsc, de iubire şi înţelegere, să nu mai vorbim, de toleranţă, nici atât, iar politicienii sunt cei care dau tonul.
Nu „tonul”- acel peşte gustos!, ci „tonul” la „ton” şi acest lucru se face bine, chiar regizat, cu o anumită dirijare spre interese de grup sau personale, la niveluri diferite, cu rezultate în consecinţă.
Clepsidra calvarului sau calvarul clepsidrei constă în faptul că nisipul s-a contaminat. Sigur este contaminat, Cum?! E greu de precizat. Oamenii uită de nisipul din clepsidră, nu-l mai privesc, iar dacă-l privesc, devin apatici, cu gânduri negre, chiar le este frică. Îşi spun: ”Uite! Nisipul curge, clipele trec, eu ce fac în acest timp? Cu cât secundele nisipului se risipesc şi crezul meu se risipeşte. Parcă nu am realizat nimic din ceea ce mi- am propus, ce am vrut sau am dorit să duc la îndeplinire, de fapt.”
Mă gândesc că „ timpul” clepsidrei nu l-am urmărit şi nu l-am folosit cum trebuia în timpul şcolii, că am irosit ani de studiu, fără o finalitate concretă; am cam uitat ce înseamnă şcoala noastră , cea românească, în special, în clepsidra timpului.
Astăzi, nisipul din clepsidră, căci fiecare clepsidră are un nisip al ei, după cum bine ştim, are o defecţiune, câştigată de –a lungul timpului.
Aş începe cu faptul că relaţiile în cadrul instituţiilor şcolare s-au cam deteriorat, elevul nu-şi mai respectă dascălul, ca altădată, dascălul uită de clepsidră, „Bună ziua” şi ,,Mulţumim’’, din partea elevului dat spre educaţie şi instruire unui dascăl, oricare ar fi el,- şi care i-a pus creionul în mână, care l-a învăţat să scrie şi să citească, care l-a informat şi l-a învăţat lucruri frumoase, cum să se comporte, etc., nu se mai aud, nu se mai spun, în ziua de azi..
De aceea, consider că dascălii contemporani trebuie să întoarcă clepsidra timpului şi să se poziţioneze în raport cu cele două trebuinţe actuale, din punct de vedere deontologic, una, cea care duce la utilizarea, cu eficienţă şi integrarea în demersul didactic a tehnologiilor moderne; utilizarea AEL, a TIC, şi a derivatelor lor pe deoparte şi, alta, la abordarea ce conduce la utilizarea metodelor centrate pe elev, în procesul de învăţământ, cu scopul vădit de a reuşi să modeleze spirirtul şi înzestrarea nativă a micului şcolar spre performanţă şi educare în conformitate cu ceea ce societatea a dobândit de-a lungul timpului, ca valori umane deosebite, încât să ne considerăm că ne formăm ca oameni adevăraţi. Există dificultăţi fără să vrem. Vrem ca să ne bucurăm de clepsidra timpului modern, să sperăm că nu s-a îmbolnăvit. O stagnare, ar fi un dezastru.
Mă gândesc că există oameni de bună credinţă, că minciuna nu este ambasador al informaţiei şi să contribuie la pitirea adevărului, oamenii mai cred în educaţie, nu se înjură, credem şi apoi îşi mai dau şi… „Bună ziua”!. Nu aş alege o astfel de cale de comunicare şi nici asemenea oameni, care nu ar socializa. O răutate bazată pe principii de violenţă verbală sau fizică poate deveni un caimac pentru cafeaua cu iaurt.
Menţinerea poziţiei câştigate în societate este un rezultat, de la sine înţeles, al parcurgerii etapelor şcolii, al eforturilor profesorilor, a obţinerii unui atestat social, a modului cum ai recepţionat cunoştinţele acumulate şi, de loc de neglijat, a faptului, cum poţi să dai, înapoi societăţii, care a investit în tine. De asemenea , este cunoscut şi probat faptul că munca dascălilor, a profesorilor nu produce profit imedit, legea plus valorii nu îşi vede efectele imediat, ci peste ani. Cine investeşte în educaţie nu va avea un câştig imediat, el îşi va arăta roadele mult mai târziu. Clepsidra şcolii se scurge…..
În acest fel, timpul poate trece repede şi ne mirăm cât de „prefăcuţi” şi intoleranţi am devenit, dintr-o dată, în această clipă a eternităţii universale, care se poate bloca. Un mare gânditor a spus la un moment dat: „Timpul reprezintă aceea cursă ascendentă spre dispariţie”. Este un adevăr trist! Şi privesc spre clepsidră. Au trecut clipe bune de când am început să reflectez şi să scriu aceste motive şi consideraţii.
Şi, o concluzie este că fiecare dintre noi suntem vremelnici, că timpurile sunt sub noi şi noi deasupra lor.
Vreau să cred că valorile umane îşi găsesc locul lor în timp şi spaţiu, că încă mai sper la faptul că, tot, şcoala are acea misiune sacră şi nobilă, de a clădi şi forma talente, oameni ai timpului frumos, nu monştri, iar cei ce se plimbă acum prin faţa elevilor noştri au menirea şi sunt conştienţi de acest lucru, că trebuie să sădească în mintea şi sufletul copilului, încă limpezi şi ne tulburate, acele valori care, peste ani, nisipul din clepsidra timpului lor va curge frumos, însoţit de un sunet fin şi plăcut.
Şi atunci mulţumirile lui, ale copilului corect îndrumat şi învăţat vor fi veşnice în clepsidra timpului.
Vă spun: ”Bună ziua”!, iubite cititor.
Să auzim numai de bine!
Al dumneavoastră,
Costin Zălog – Colibaşi, profesor
