Subprefectul Liviu Andrei, cercetat penal pentru instigare la abuz în serviciu

1674

Gorjeanul Liviu Andrei, subprefect interimar al capitalei, a acces în funcţia publică din Bucureşti nu numai politic, ci şi folosindu-se de un document eliberat, ilegal, de Ministerul Educaţiei Naţionale, care i-ar spăla imaginea pătată de plagiatul constatat în 2012. Mai precis, Andrei este acuzat acum că ar fi obţinut de la Direcţia Juridică a MEN, loc în care lucra un fost coleg de-al său de la Universitatea “Aurel Vlaicu”(UAV) din Arad, o adresă prin care se încerca atacarea raportului de la Consiliul Naţional de Etică(CNE), instituţie care în martie 2012 a constatat plagiatul în lucrarea fostului prefect de Gorj. Adresa, în mod paradoxal, îi este eliberată lui Liviu Andrei de către aceeaşi Direcţie Juridică a MEN care avizase favorabil, la o distanţă de câteva zile, raportul CNE, adică aprobase faptul că gorjeanul a plagiat. Pe baza acestor considerente, Liviu Andrei s-a ales cu o nouă plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, subprefectul capitalei fiind cercetat pentru instigare la abuz în serviciu. Cercetările se fac în prezent de către IPJ Gorj.

desc p6În 2012, pe baza unei plângeri făcute de subalterna prefectului de Gorj, Liviu Andrei, Teodora Vătuiu, Consiliul Naţional de Etică a emis o hotărâre şi un raport prin care se constata că înalt funcţionarul public a plagiat o lucrare a angajatei Prefecturii Gorj, la data respectivă, ce a stat la baza obţinerii de către aceasta a diplomei pentru un curs în administraţia publică. Mai precis, lucrarea copiată de Andrei de la Vătuiu i-a folosit acestuia pentru a absolvi un curs pe baza căruia el a acces la concursul pentru obţinerea statutului de înalt funcţionar public. O dată cu Andrei este sancţionată de CNE şi Lizica Mihuţ, fostul rector al Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad, loc în care fostul prefect de Gorj este, în continuare, profesor.
Asta, deşi CNE stabilise ca lui Andrei să i se desfacă contractul de muncă la UAV Arad, să-şi piardă titlul de profesor universitar urmare a introducerii în dosarul său de concurs pentru titlul de profesor a unor documente false şi să i se suspende, pe o perioada de trei ani, dreptul de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii superioare ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control sau ca membru în comisii de concurs.
De asemenea, rectorul de atunci al UAV primise avertisment scris.

desc p7Lizuca la instanţă, Andrei la aranjamente
Pentru a nu-i afecta cariera profesională, profesoara Liuca Mihuţ, fostul rector al UAV, atacă însă în instanţă raportul primit de la CNE. Aceasta pierde, pe rând, iniţial la Curtea de Apel Timişoara demersul său împotriva CNE şi apoi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rămânând nereabilitată profesional, iar decizia CNE rămânând în picioare.
Liviu Andrei, în schimb, cu ingenuozitatea caracteristică, apelează şi el la o metodă de curăţare a imagini pătate de plagiatul constatat de CNE, dar alege calea mai scurtă şi deloc legală. Se adresează Direcţiei Juridice din MEN, unde presta, spre fericirea lui Andrei, ca jurist Mihai Deliu Boţan. Juristul din Arad, care ocupă acum aceeaşi funcţie şi în cadrul Universităţii “Aurel Vlaicu” din Arad şi care a fost angajat în cadrul Ministerului Educaţiei în 2011 fără concurs, venind prin transfer de la UAV unde a revenit însă la încetarea activităţii din minister, respectiv 30.08.2012, îi dă o mână de ajutor colegului său de universitate. Arădeanul avizează astfel favorabil răspunsul formulat prin adresa nr. 16373/23.04.2012 a Ministerului Educaţiei Naţionale (fost MECTS), care ataca Hotărârea CNECSDTI nr. 220/02.03.2012 şi Raportul Final nr. 219/02.03.2012, ce fuseseră avizate de aceeaşi direcţie!
Andrei obţine astfel o adresă prin care aceeaşi Direcţiei Jurică care avizase raportul CNE pentru legalitate, îl atacă, în mod ilegal, ca formă. Fostul prefect Andrei se foloseşte, şi în prezent, de adresa ilegală primită, susţine Vătuiu, pe care nu o face publică, dar prin care stopează punerea în aplicare a sancţiunilor primite de la CNE.
Mai precis, Andrei accede în funcţii publice, rămâne profesor la UAV şi îşi spală imaginea comiţând o nouă ilegalitate.

desc p13Memoriu la Preşedinţie, Guvern şi apoi la Ministerul Educaţiei
Teodora Vătuiu, supărată că împotriva lui Andrei nu se iau niciun fel de măsuri după dovedirea sa ca plagiator, a făcut un memoriu la Preşedinţie cerând instituţiei să facă o interpelare pentru cazul subprefectului capitalei. Preşedinţia transmite însă memoriul la Guvern, iar Guvernul la Ministerul Educaţiei, unde se află de câteva luni. Vătuiu nu a primit, între timp, niciun răspuns de la MEN, deşi memoriul este acolo din martie.
În opinia fostei salariate a Prefecturii, ministrul Mihnea Costoiu ar trebui să ia măsuri împotriva lui Andrei. “O să merg în audienţă la ministrul Costoiu, care este şi senator de Gorj, deoarece există un regulament, iar pentru subprefectul capitalei el nu se respectă”, a declarat Vătuiu.

Vatuiu5Plângere la Parchet, în urmă cu o lună
În paralel cu memoriul făcut, Vătuiu s-a adresat Parchetului Local Târgu-Jiu cu o plângere împotriva lui Andrei, pe care îl acuză de instigare la abuz în serviciu şi nu numai. “Având în vedere calitatea domnului Vasile Liviu Andrei de înalt funcţionar public (prefect interimar la Gorj şi subprefect interimar la Instituţia Prefectului Bucureşti în momentul de faţă), consider că este evidentă săvârșirea infracțiunilor concurente de: asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, instigare la fals intelectual, instigare la uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, căci funcţionarul public care a eliberat adresa cu nr. 16373/23.04.2012 a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, toate în formă continuată”, se arată în memoriul lui Vătuiu.
La acelaşi Parchet, dar în cercetare la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, se află şi plângerea penală din 2012 a lui Vătuiu, în care Andrei este acuzat de plagiat.
Ancheta din 2012 a bătut pasul pe loc, dar acum anchetatorii au cerut diverse documente care atestă că demersul este în desfăşurare. “Ar trebui să se contopească cele două dosare, deoarece au o legătură de cauzalitate”, spune Vătuiu care speră să se facă lumină în cele două dosare, deşi au trecut doi ani de la constatarea plagiatului actualului subprefect al capitalei.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.