100.000 de lei, sancţiune aplicată de Garda de Mediu

791

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au sancţionat cu 100.000 de lei reprezentanţii unei unităţi de exploatare din componenţa companiei Petrom aflată pe raza localităţii Ţicleni. Asta deoarece unitatea în cauză era sursa unei poluări cu ţiţei.

Poluare cu ţiţei pe raza localităţii Ţicleni, în urma unei avarii produse la un rezervor, circa 200 de tone de ţiţei au ajuns pe terenurile din zonă. “A avut loc o avarie la un rezervor de o mie de tone de ţiţei, care avea în el circa 300 de tone amestec apă sărată cu ţiţei, şi a fost evacuată în afară, prin spărtură, cantitatea de circa 200 de tone. Aproape întreaga cantitate a fost recuperată în jurul digurilor care există în jurul acestor rezervoare mari şi s-au dispus măsuri de remediere a terenului afectat şi de refacere a digurilor. Pentru că nu au prevenit această avarie şi s-a produs ca urmare a nerealizării obligaţiilor de mediu mai vechi, s-a procedat la sancţionarea operatorului în domeniu cu 100.000 de lei”, a precizat Gheorghe Sanda, directorul Gărzii de Mediu Gorj.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.