Criza lasă ŞPA fără secţii externe

389

spaCriza financiară poate lăsa Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu fără câteva secţii externe. Totuşi, în aceste zile s-au pus bazele unor secţii în alte două localităţi diferite, la Căpreni şi Stejari şi, de asemenea, se va redeschide secţia de la Stăneşti.

În prezent, Şcoala Populară de Artă (ŞPA) Târgu-Jiu are 35 de secţii externe în toate colţurile judeţului. Prin cursurile realizate la aceste secţii se acoperă aproape toate meşteşugurile tradiţionale care se mai păstrează în judeţ, dar şi muzica şi dansurile populare. Tocmai din dorinţa de a păstra şi a nu lăsa să moară ce ne-a mai rămas din străbuni, la Căpreni şi la Stejari, din această toamnă, vor funcţiona două secţii externe. Potrivit lui Viorel Gârbaciu, directorul ŞPA Târgu-Jiu, la Stejari se vor desfăşura cursuri de muzică instrumentală (orgă, acordeaon, chitară) precum şi de canto popular şi muzică uşoară, împreună cu profesorii Valeriu Zorzon şi Vali Petruţa. Ion Tănăsoiu se va ocupa de cercul de dansuri populare atât în aceste două sate, cât şi la Hurezani.

Festival popular la Căpreni

La Căpreni, pe lângă secţia externă a ŞPA, se vor pune şi bazele unui festival de muzică populară. „Cu Primăria şi Consiliul local Căpreni a fost discutată posibilitatea iniţierii unui festival de muzică populară care va purta numele unei cunoscute interprete – rapsod popular, din zonă”, a declarat Viorel Gârbaciu. Tot în această toamnă va fi repusă pe picioare şi secţia externă de la Stejari, la fel ca şi o formaţie celebră pentru anii ’60-’70, în Gorj, anume „Grupul folcloric de fluieraşi şi frunzăriţe”. Din păcate, însă, criza financiară se resimte, aşa că, pe lângă aceste reuşite există şi patru secţii externe care este posibil să dispară.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here