GORJFEST 2010 – Forţa comunicării prin artă

402

particip.Gorjfest la Pestera muierilorDupă o săptămână în care toamna şi-a început desfăşurarea frumoaselor culori peste întreaga natură, concentrarea sub semnul descoperirii frumosului plastic s-a întâmplat şi în atelierele ediţiei din acest an a Festivalului internaţional al artelor vizuale – GORJFEST.

Perioada destinată evenimentului organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj se apropie de sfârşit, iar fructele ivite din munca celor 26 de artişti participanţi la festival se vor regăsi în Salonul GORJFEST, începând cu 12 octombrie, de la ora 17.30, în holul Hotelului Gorj, când se va produce şi vernisajul expoziţiei. Inspirate şi inspiratoare, în acelaşi timp, lucrările executate de plasticieni din Bulgaria, Ungaria, Rep. Moldova, Ucraina şi România, în atelierele localizate la Hotelul Mina din staţiunea montană Rânca, vin să dovedească forţa dialogului între oameni prin artă, un dialog ce durează de ani buni şi se continuă prin acest deja apreciat festival gorjean cunoscut, prin participanţii şi creaţiile lor, pe toate continentele. GORJFEST se dovedeşte, iată, gorjfestun bun canal de comunicare a valorilor pe care le posedă spaţiul românesc, o cale sigură de cunoaştere a realităţii nealterate de pricinile de tot felul ale prezentului. Nume importante ale artei plastice contemporane – Kissiov Yordan – pictor, Bulgaria, director Muzeul de artă contemporană Silistra, Kubratova Maia – pictor, Bulgaria, Kissiov Roman – grafician, Bulgaria, Stoikova Zlatka – pictor, Bulgaria. Velicova Elena – pictor, Rusia, Director Muzeul de artă Ruse, Kissiov Diana – scenograf, Bulgaria, Perjovskhi Eric – pictor, Ucraina, Zaborţev Eugeniu – pictor, Moldova, Kaczmarski Aghes – fotograf, Ungaria, Kamper Layos – grafician, Ungaria, Oroszy Csaba – pictor, Ungaria, Barabaş Suzana – pictor, Romania, Asist. Univ. Cluj Napoca, Ungureanu Cristian – pictor, prof.dr. Academia de Artă Iaşi, Negară Ana – sculptor, România, Iaşi, Bocaniciu Torino – sculptor, Romania, Deva, Dragomir Cătălin – sculptor, România, prof. Liceul de Artă Deva, preşedinte fil. UAP HD, Tira Marinel – fotograf, România, AAFR, Fuiorea Vasile – pictor, România, prof. Facultatea de Artă C-tin Brancusi, Tg-Jiu, Isuf Florin – pictor, România, prof. Clubul Elevilor Tg-Cărbuneşti, Badea Remus – fotograf, România, Craiova, Popescu Andi – fotograf, România, Tg-Jiu, Romeo Ionete – fotograf, România, Tg-Jiu, Traşcă Nicolae – fotograf, România, Tg-Jiu, Alexandru Ilie – sculptor, România, Tg-Jiu Gelu Costea – pictori, sculptori sau fotografi, deopotrivă au luat cunoştină cu oamenii şi peisajul în care trăiesc, prin deplasări în zona de nord-est a judeţului Gorj – Novaci, Baia de Fier, Polovragi, Horezu (Vâlcea) sau alte localităţi precum Tg-Cărbuneşti, Peştişani – Hobiţa.

Viorel Surdoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here