Locul Tăcerii, în memoria lui Brâncuşi

448

Afis pictori Olteni fina1lÎncepând de mâine, timp de trei zile, Muzeul Judeţean Gorj găzduieşte o serie de manifestări realizate în memoria lui Constantin Brâncuşi. Printre participanţi se vor afla şi reprezentanţi ai Japan Culture Advance Team care vor aduce un strop din tradiţiile Japoniei în patria marelui sculptor Constantin Brâncuşi.

Evenimentul „Locul Tăcerii”, organizat în memoria lui Brâncuşi, este organizat de către Muzeul Judeţean Gorj, Primăria municipiului Târgu-Jiu şi Japan Culture Advance Team şi debutează vineri, de la ora 18.00, cu un vernisaj. Este vorba despre deschiderea, la Muzeul de Artă din Târgu-Jiu, a expoziţiei „Pictori olteni de ieri şi de azi” în care se găsesc lucrări semnate de Theodor Aman, Ion Ţuculescu, Francisc Şirato, Corneliu Baba, Viorel Mărgineanu, Nicolae Grigorescu, Octav Grigorescu, Florin Mitroi, Mariana Nicodim ş.a. Sâmbătă, de la ora 10.00, participanţii la eveniment, împreună cu oaspeţii japonezi şi nu numai, vor vizita Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtişoara, iar de la ora 16.00, la secţia de istorie a Muzeului Judeţean Gorj se va desfăşura expoziţia „Murmurul tradiţiei. România – Japonia”. În cadrul acestui eveniment artista Akira Takahashi va arăta celor interesaţi modul în care aranjamentele florale devin artă, făcând câteva demonstraţii de ikebana după principiile frumosului în cultura japoneză. Evenimentul se va încheia duminică prin participarea la Liturghie la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Târgu-Jiu.

Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here