În debutul sezonului turistic – “La peşteră” este curat

612

M-am bucurat recent pe când am dat o raită pe la Baia de Fier să constat că perimetrele din vecinătatea Peşterii Muierilor au fost ecologizate şi se prezintă bine la începerea sezonului turistic. Sezon ce va implica un veritabil aflux de turişti care vor veni din toată ţara să viziteze prima peşteră electrificată la nivel naţional, precum şi una dintre puţinele cavităţi unde natura a plămădit în întunericul lumii lui Hades forme carstice de o frumuseţe aparte unele dintre ele având la bază dahlitul ce dă un aspect feeric atunci când sunt luminate.
BSecretul este fosforul din compoziţia lor. Fosfor care s-a depus în timp prin curgerea apei prin fisurile carstice ce au spălat depozitele de oseminte ale animalelor ce în urmă cu sute de mii de ani au sălăşluit prin acele locuri. Astfel s-au format în galeriile inferioare ale peşterii formaţiunile de dahlit foarte rare (de fapt până la ora actuală din miile de peşteri existente la nivel naţional, numai în trei cavităţi au fost descoperite astfel de combinaţii pe care natura în decursul anilor le-a plămădit în lumea întunericului veşnic).
CPerimetrele din vecinătatea complexului carstic Cheile Galbenului – Peştera Muierilor arată acum curate şi depinde de conştiinţa celor ce vor veni prin aceste locuri în sezonul estival dacă vor fi menţinute aşa şi pe viitor. Pentru că administraţia locală nu poate să stea după fiecare şi să-l tragă de mânecă dacă va arunca gunoiul ori resturile menajere la întâmplare, iar locurile vor arăta cum nu ne dorim. Şi ar fi păcat pentru că peisajul prin acele locuri este de excepţie, iar împreună cu Peştera Muierilor vor încânta cu siguranţă pe cei ce vor veni din toate colţurile ţării în vizită chiar şi pentru câteva ore ori în regim de pensiune. Să nu mai vorbim de faptul că printr-un comportament civilizat şi respect faţă de factorii ambientali se va face o promovare superioară a întregii zone de nord a judeţului, precum şi a potenţialului agroturistic existent cu dărnicie prin aceste locuri.
Mugurel Petrescu

DEF

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.