Drumarii au intervenit în Rânca şi pe tronsonul Obârşia Lotrului – Petroşani

672

Angajaţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Gorj au efectuat deszăpezirea drumurilor care au fost afectate de ninsorile de ieri. S-a intervenit pe drumul de acces spre staţiunea Rânca, dar şi pe DN 7A Obârşia Lotrului – Petroşani. Totodată, reprezentanţii SDN Gorj dau asigurări că au utilaje pregătite de intervenţie, dacă ninsorile vor continua.

Perioada Sfintelor Paşti îi găseşte la datorie şi pe angajaţii Secţiei Drumuri Naţionale Gorj. Aceştia au lucrat intens ieri pentru a deszăpezii drumurile din zona montană, care au fost acoperite de zăpadă. La ora actuală drumul care face legătura între Novaci şi Rânca este complet deszăpezit. Şi pe DN 7A Obârşia Lotrului – Petroşani a fost trimis un utilaj cu lamă şi răspânditor material antiderapant. „La Rânca totul este sub control; drumul este negru. Avem acolo un utilaj cu lamă şi răspânditor material antiderapant şi, de asemenea, avem asigurat serviciul de permanenţă la district. Astăzi de dimineaţă (n.r.: 16 aprilie) am trimis un utilaj cu lamă şi răspânditor material antiderapant pe DN 7A Obârşia Lotrului – Petroşani. Totodată, la Secţie este pregătit un utilaj cu lamă şi alte două sunt pregătite să fie echipate, în caz că este nevoie de ele”, explică Ion Tudor, şeful SDN Gorj.

De astăzi se deschide Defileul
Programul restricţiilor de circulaţie în perioada sărbătorilor pascale şi a zilei de 1 Mai a fost modificat pe DN 66 Bumbeşti-Jiu – Petroşani. Astfel, circulaţia va fi deschisă permanent de joi 17.04.2014 ora 18:00 până marţi, 22.04.2014, ora 06:00; vineri – 25.04.2014(Izvorul Tămăduirii); de miercuri, 30.04.2014, ora 20:00 până luni 05.05.2014, ora 08:00. Traficul va fi dirijat prin semafoare şi indicatoare. „Pe sectorul Rovinari – Bumbeşti-Jiu se va circula cu restricţii de viteză şi prioritate, traficul va fi dirijat prin semafoare şi indicatoare de circulaţie”, confirmă Ion Tudor, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Gorj.

Permanenţă de Paşti
Conducerea SDN Gorj anunţă că în perioada sărbătorilor pascale va fi asigurată permanenţa. În noaptea de Înviere, pe toate drumurile naţionale vor fi prezente echipaje şi autoutilitare de patrulare. În cazul în care va ninge, în această perioadă, drumarii sunt pregătiţi să intervină, la orice oră.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.