Povestea care urmează pare desprinsă din lumea imaginarului, chiar dacă există o coincidenţă stranie cu numele proprii ale personajelor implicate, iar, ceea ce vom prezenta în acest articol, de fapt, s-a întâmplat în realitatea noastră pretins educaţională, în care pornografia şi vulgaritatea sunt reperele esenţiale pe care ni le dezvăluie un comportament greu de calificat şi dificil de exprimat în cuvinte!
În opinia mea, nu e nimic asociat cu gestul de ipocrizie în toată povestea aceasta, chiar dacă avem impresia că ne preocupăm prea mult de modul cum vorbim, mai mult decât de ceea ce facem şi, mai ales, de ceea ce nu facem, iar aici nu intru în detalii, pentru că multă lume cunoaşte problemele societăţii noastre, când se apreciază că 90% din internet e bazat pe imagini porno, că 90% dintre copiii între 8 şi 14 ani ştiu să utilizeze internetul şi că 90% dintre părinţi nu au cunoştinţe IT suficiente pentru a limita accesul copiilor la scene clasice de pornografie şi de sex, difuzate pe criterii comerciale.
Era ultima mea oră din după-amiza de acum o săptămână şi mă îndreptam grăbit spre clasa de boboci care trebuia să dea lucrare de control la Logică, argumentare şi comunicare, iar, când am deschis uşa ca să intru în clasă, pe caloriferul de la fereastră stătea un amorez de la clasa a XI-a SAM cu domnişoara „boboacă” între picioare şi cu mâinile sprijinite pe fundul acesteia, de parcă s-ar fi aflat în boscheţii de pe malul Jiului, nicidecum în faţa unei clase care se făcea că nici nu vede scena respectivă(??)! De-a dreptul stupefiat de situaţia cu pricina, le-am spus că şcoala nu este nicidecum un bordel cu „servicii” gratuite, iar amorezul a zbughit-o degrabă, lăsând-o pe amoreza boboacă sub tirul cuvintelor mustrătoare pe care i le adresam iritat. Deodată, cu un tupeu de neimaginat pentru mine, îşi pune mâinile în şolduri şi mă întreabă cu obrăznicie: „Da’, ce-am făcut, domnule?”, iar, fără ca să-i răspund, pentru că impertinenţa de care a dat dovadă, cred că depăşea capacitatea mea de a-i răspunde imediat, m-am aşezat pe scaunul de la catedră şi i-am replicat cu năduf, în cele din urmă: „Ai dreptate, mare lucru n-ai făcut, pentru că ciobanul mioritic a avut grijă să nu-ţi cadă pantalonii, dar un asemenea comportament în şcoală este inadmisibil, domnişoară boboc, ştiai asta?”, după care am dat-o afară din clasă pentru comentariile pe care le făcea zgomotos despre „nevinovăţia” ei! I-am întrebat pe elevii clasei, de ce nu adoptă o atitudine faţă de „mai marii” care intră în clasa lor la „vânat” de boboace, dar mi-au răspuns categoric „nu”, pentru că le este teamă! Până la urmă, le-am dat lucrare elevilor, iar în timp ce se concentrau asupra răspunsurilor, din curiozitate, m-am uitat pe ecranele telefoanelor pe care ei nu catadixiseră să le închidă şi am desoperit stupefiat, că din cinci băieţi pe care i-am controlat, patru aveau imagini de femei pozate în „costumul” Evei, ceea ce însemna „bomboana pe colivă” la ora respectivă! I-am întrebat, dacă părinţii lor le-au controlat vreodată telefoanele, dar, nici vorbă să se fi întâmplat acest lucru! Când a sunat „clopoţelul” de pauză, bravul nostru gardian, împreună cu directorul şcolii, i-au adus dinapoi pe cei doi amorezi, ca să luăm o decizie pentru sancţionarea lor, dar gândul mă poartă şi acum la valul imund al vulgarităţii obscene care inundă mediul de viaţă al tinerilor liceeni, asociat cu modul de a se comporta al acestora, prin manifestări care, iată, sunt transferate de pe calculator, din discoteci sau de prin parcuri, chiar în incinta clasei, în plină zi şi sub ferestrele „transparente” ale Inspectoratului Şcolar!
Sunt tot mai frecvente situaţiile în care, pe stradă, la posturile de televiziune, în curţile şcolilor sau chiar în clase, pe holurile liceelor sau în amfiteatrele facultăţilor, chiar la spectacole de teatru, în magazine, în internet-cafe-uri, ca să nu mai vorbim de manifestări sportive, de baruri şi discoteci, ne surprind auditiv expresiile pornografice şi vulgare folosite pe scară largă. Chiar şi în numeroase situaţii în care se petrece un fapt grav sub aspect spiritual, unii invocă nonşalant „constituirea” şi „îmbogăţirea“ limbii române cu un jargon sexual al copiilor, iar, în consecinţă, de ce să ne mai mirăm când, spre exemplu, sexul a devenit subiectul preferat al teatrelor, scenariştii şi regizorii, ascunzându-se sub paradigma „apariţiei unui nou curent artistic“, uită acel vechi adagio, care spune: „Când decade teatrul, decade şi omul“! Revenind la copiii şi la tinerii pe care îi auzim încă de la vârste fragede folosind cuvinte vulgare şi pornografice, vina se poate da pe şcoală, pe societatea civilă, pe ONG-uri, însă, în cele mai multe cazuri, mediul familial este principalul vinovat de folosirea ulterioară, de către copii, a unor astfel de expresii necuviincioase. Există părinţi care folosesc un limbaj „deocheat“, fără a fi stânjeniţi de prezenţa copiilor, alţii chiar se amuză atunci când odraslele lor (aflate la vârste „drăgălaşe“) spun vorbe urâte de tot felul, încurajându-i, de fapt, spre astfel de stări negative, în loc să încerce să stăvilească înregistrarea în vocabularul copilului a cuvintelor vulgare sau chiar apariţia unor imagini degradante de genul scenei sexy cu domnişoara „boboc” şi ciobanul „mioritic”!
Prof. Vasile Gogonea
