Transalpina lasă şoferi fără permis

455

Cinci şoferi care au încălcat interdicţia de a circula în această perioadă pe Transalpina s-au ales duminică cu carnetul de conducere suspendat pentru 60 de zile şi câte o amendă.

Astfel, în timp ce un echipaj de jandarmi montani intervenea pentru a ajuta o familie din Cluj care a anunţat prin 112 că a rămas înzăpezită cu autoturismul în zona Tărtărău, alte patru maşini se deplasau pe Transalpina dinspre Vâlcea, respectiv dinspre Obârşia Lotrului. Fiind maşini de teren, acestea au putut străbate drumul fără a rămâne înzăpezite, însă, spre ghinionul lor, şoferii, doi din Alba, unul din Hunedoara şi altul din Timiş, s-au întâlnit cu jandarmii şi, ulterior, cu poliţiştii solicitaţi pentru acţiunea de salvare a familiei din Cluj. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, toţi cei cinci conducători auto, cei patru care veneau dinspre Obârşia Lotrului şi şoferul din Cluj, au rămas fără permis pentru 60 de zile pentru că nu au ţinut cont de restricţia de a circula pe acest drum închis traficului în perioada de iarnă, potrivit dispeceratului.
De altfel, la sfârşitul lunii ianuarie, accesul pe drumul naţional care face legătura între Transilvania şi Oltenia a fost blocat cu parapeţi de beton dincolo de cabana Oaşa, spre Rânca, tocmai pentru a nu mai permite şoferilor “iubitori de adrenalină” să se aventureze pe Transalpina pe timp de iarnă. Şi în decembrie, mai mulţi şoferi s-au ales cu amendă de sute de lei şi cu permisul de conducere suspendat, după ce nu au ţinut cont de restricţia de a circula pe un sector de drum închis, semnalizată corespunzător, în mai multe locuri, prin indicatoare rutiere. Transalpina este închisă pe timp de iarnă aproape pe toată lungimea. Drumul face legătura între Transilvania şi Oltenia, de la Sebeş, judeţul Alba, până la Bengeşti. Până în prezent, drumul, lung de 148 de kilometri, a fost asfaltat pe cea mai mare parte, dar nu au fost finalizate lucrările de reabilitare.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.