Laureată în anii trecuţi – Şcoala “Alexandru Ştefulescu” se vrea din nou pe podium la “Picături de lumină”

1068

Şcoala Gimnazială „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu s-a făcut remarcată la ediţiile anterioare ale concursului judeţean „Picături de lumină”, organizat de DGASPC Gorj în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. În acest an, reprezentanţii unităţii îşi doresc un nou loc pe podium.

131În cei peste 150 de ani de existenţă, Şcoala Gimnazială „Alexandru Ştefulescu” Târgu-Jiu, cunoscută sub numele de Şcoala Generală Nr. 4, a pregătit mii de elevi în sensul integrării lor în cele mai bune instituţii de învăţământ preuniversitar din judeţ şi din ţară şi mai apoi, pe cei mai merituoşi dintre ei, în învăţământul universitar, contribuind astfel la prestigiul învăţământului străvechilor ţinuturi dintre Carpaţi, Olt şi Dunăre.
Şcoala Gimnazială „Alexandru Ştefulescu” este printre cele mai mari din municipiul Târgu-Jiu, având peste 1000 elevi cu un ethos distinct care asigură elevilor o pregătire aleasă, continuu ascendentă şi înalt – performantă, în concordanţă cu exigenţele unei societăţi româneşti cu aspiraţii integratoare europene. „Studiul limbilor străine, utilizarea calculatorului, diversele parteneriate şcolare, concomitent cu atenta cultivare a valorilor unice, a talentelor şi abilităţilor ştiinţifice, literar-artistice, sportive ale elevilor se constituie în ţinte specifice, urmărite începând cu învăţământul primar. Toate, susţinute de un puternic spirit de echipă elevi – părinţi – profesori/învăţători şi de un climat de siguranţă fizică şi libertate spirituală, seriozitate şi profesionalism pentru elevii şi cadrele didactice”, confirmă reprezentanţii Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ştefulescu”.

133Obiectiv declarat: din nou pe podiumul concursului „Picături de lumină”
Laureată în anii trecuţi la Concursul Judeţean “Picături de Lumină”, Şcoala Gimnazială „Alexandru Ştefulescu” îşi doreşte să ajungă din nou pe podium. „Considerăm că Şcoala Gimnazială “Alexandru Ştefulescu” Târgu-Jiu, oferă în ultimii 5 ani cea mai bună oportunitate educaţională pentru elevii din municipiul nostru”, precizează conducerea unităţii.
Şcoala Gimnazială „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu are o cifră de şcolarizare impresionantă, dar şi o încadrare de excepţie la învăţământul primar şi gimnazial, cu cadre didactice titulare, majoritatea cu gradul didactic I, apreciate de părinţi, elevi şi comunitatea locală. Sălile de clasă ale unităţii sunt spaţioase, dotate cu mobilier şcolar modular adecvat vârstei şi seturi de mijloace didactice specifice vârstei elevilor. Şcoala „Alexandru Ştefulescu” are atestat pentru nivelul calităţii educaţiei oferit în urma evaluării de către ARACIP – FB pentru 23 din 24 indicatori evaluaţi (cel mai bun rezultat din judeţul Gorj).
Cât priveşte aprecierea calităţii activităţii didactice şi a managementului şcolii, reprezentanţii acesteia amintesc: diploma de excelenţă instituţională pentru calitatea activităţii didactice; Certificat de Şcoală Europeană; Certificatul de Şcoală Eco – dreptul de a arbora “Steagul Verde”; directorul anului – 2007 – pentru calitatea activităţii manageriale; manager 2010 – pentru directorul şcolii. „Numărul mare de proiecte europene derulate în care sunt implicaţi toţi profesorii şi elevii şcolii: 3 proiecte Comenius Multilateral, 3 proiecte Comenius Regio, 1 Proiect de Dezvoltare Şcolară, 1 proiect POSDRU, 2 proiecte Phare în parteneriat cu Mitropolia Craiovei şi Fundaţia S.O.S. Copiii Gorjului, 1 proiect naţional cu 25 de judeţe din ţară, 2 proiecte regionale în parteneriat cu 5 judeţe din ţară”, mai spun reprezentanţii şcolii.
Şcoala Gimnazială „Alexandru Ştefulescu” are cele mai mari efective din municipiu – 1.236 elevi, iar tendinţele sunt de creştere datorită solicitărilor de transfer din timpul anului (49 de elevi veniţi în anul şcolar 2012-2013).
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.