Cula de la Runcurel, distrusă de nepăsarea primarului de Mătăsari

2023

Primarul de Mătăsari, Gheorghe Gaşpar, este vinovat de distrugerea unei cule din secolul XIX. Cula “Eftimie Nicolaescu” de la Runcurel, sat aparţinând Mătăsariului, zonă afectată de lucrările miniere, a fost lăsată în paragină în ultimii ani, autorităţile locale ascunzându-se în spatele intenţiei de strămutare a localităţii de către şefii carierei miniere din zonă. Astfel, dacă în 2010, cula era încă în picioare, acum acoperişul a căzut peste restul construcţiei, ajunse un morman de lemne afectate de trecerea timpului. Primarul nu s-a sinchisit nici măcar să acopere casa, o adevărată atracţie pentru specialiştii care au estimat acum, într-un studiu intitulat “Culele din Oltenia”, că pentru fosta construcţie de la Mătăsari nu se mai poate face nimic.

Edilul Gheorghe Gaşpar de la Mătăsari nu a mişcat un pai pentru salvarea culei “Eftimie Nicolaescu” de la Runcurel. De altfel, nici nu a băgat cula în circuitul public deoarece drumul spre Runcurel, pe ruta Târgu-Jiu-Motru-Roşiuţa, este impracticabil, fiind neasfaltat. Se ajunge în zonă dinspre Mătăsari, dar imaginea la faţa locului este dezolantă. Clădirea din lemn cu două niveluri şi acoperiş învelit cu şindrilă este dărâmată. Acoperişul a căzut peste casă, după 2010, locuinţa cu elementele fortificate arătând acum nepăsarea autorităţilor care au sperat că mineritul o va culca, în final, la pământ. Cula nu arată nici măcar un minim de efort de conservare, fiind în colaps. De altfel, abia se mai poate intra la parter, care prezintă un beci şi o săliţă cu scara care făcea legătura cu etajul. Etajul, alcătuit din două camere şi cerdac cu stâlpi cu decoraţiuni din lemn, este dărâmat. Casa care a fost tencuită probabil în secolul XX va fi curând istorie, asta atât din vina mineritului, cât şi a autorităţilor din Mătăsari care nu au încercat să o strămute nici măcar când aceasta era în picioare.

cula_runcurel_2010Cula de la Runcurel, obiect de studiu
În cartea “Culele din Oltenia şi evoluţia lor până în 2010”, scrisă de arhitecţii Iancu Atanasescu şi Pavel Popescu, care a fost lansată, la finalul săptămânii trecute, la Târgul de carte Gaudeamus şi-a găsit locul şi construcţia dărâmată de la Runcurel. Volumul prezintă istoria culelor din Oltenia, casele fortăreţe ale boierilor din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, dar şi informaţii privind starea acestora, majoritatea aflate într-un amplu proces de degradare de mult timp. “Culele sunt, alături de biserici, printre cele mai vechi construcţii pe pământul românesc. Au fost destul de multe, atâtea câte erau necesare, dar au rămas foarte puţine, cu toate că pentru cultura noastră ar fi fost necesare. Cele care acum mai sunt, mai mult ca sigur ele doar supravieţuiesc, dar, după cum arată astăzi, nu se ştie cât vor mai putea s-o facă singure”, a spus arhitectul Pavel Popescu la lansarea cărţii. Arhitectul a vorbit audienţei şi despre cula din satul Runcurel, comuna Mătăsari, pentru a cărei salvare nu se mai poate face nimic.

Cula dărâmată, obiectiv turistic pe ghidul Primăriei Mătăsari
Deşi nu au făcut absolut nimic pentru păstrarea culei de la Runcurel, autorităţiile locale se laudă pe pagina de internet Ghidul Primăriilor, unde este găzduită o prezentare amplă a Primăriei Mătăsari şi cu cula acum dărâmată. Cula este trecută la capitolul “obiective turistice”, deşi abia se poate ajunge în vechea vatră de sat şi la fosta casă a lui Eftimie Nicolaescu, abandonată de autorităţi.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.