În pericopa Evanghelică a Duminicii a XX-a după Rusalii este vorba despre minunea învierii fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-17), când vedem că Mântuitorul, împreună cu ucenicii săi, vine la Cetatea Nain, aproape de muntele Tabor, unde întâlneşte mulţimea care ducea la groapă un tânăr ce murise, singurul fiu al unei văduve. Dar, văzând Iisus mulţimea şi pe mama tânărului care plângea cu lacrimi amare, I S-a făcut milă şi S-a apropiat, redându-i mamei fiul cel înviat!
“Minunile Mântuitorului sunt pătimite”!
Cu toţii, ştim că minunea este o lucrare neobişnuită care se săvârşeşte mai presus de legile firii, prin puterea Lui Dumnezeu, iar în cazul morţii tânărului, legea naturii cerea ca acesta să putrezească, nicidecum să se scoale, să vorbească şi să umble. De multe ori sunt istorisite minunile care nu au încetat după Înălţarea Domnului, ci au continuat, continuă şi vor continua până la sfârşitul veacurilor. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că: „Minunile Mântuitorului Iisus Hristos sunt pătimite“, adică ele sunt pătrunse de suferinţă, de milă, de compasiune pentru oamenii care se află în necaz, în nevoi, în boală, în singurătate, în neputinţă şi în moarte. Unii dintre noi am auzit sau am fost martorii unor fapte, când Însuşi Dumnezeu înfăptuieşte minuni, trimiţându-ne harul Său, atât în mod direct, cât şi prin intermediul materiei, adică al sfintelor icoane sau al sfintele moaşte. Numai Creatorul lumii şi al vieţii poate dărui totul, pentru că redarea vieţii celor morţi este unul dintre sensurile activităţii Lui Mesia în lume! Iar, dacă în relatarea celorlalte minuni ale Sale, evangheliştii notează că Mântuitorul a fost solicitat fie de rudele sau prietenii apropiaţi ai celui în cauză sau de ucenicii Săi, în pericopa aceasta se spune că „văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea“, adică de mama văduvă care îşi pierdea cea mai mare bucurie, sprijinul ei cel mai de nădejde.
Tinereţea de dincolo de moarte
Minunea istorisită în această pericopă evanghelică transmite învăţături folositoare pentru noi, cei de astăzi, pentru că învierea tânărului din Nain este o dovadă de profundă înţelegere pe care o arată Mântuitorul în faţa durerii omeneşti, mai ales că El nu l-a înviat pe tânăr pentru a-l reda deşertăciunilor vieţii, ci pentru a-l reda mamei, spre a-i fi sprijin şi mângâiere, ca să ne arate, prin aceasta, care a fost scopul cel dintâi al faptei Sale minunate. Totodată, această minune întăreşte convingerea că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Mesia, venit în trup omenesc pentru a izbăvi lumea de urgia păcatului. Cel ce este Viaţa în sine, ca Dumnezeu şi biruitor al morţii, ca Dumnezeu şi Om, El Însuşi tânăr, se întâlneşte cu omul biruit de moarte, iar mulţimea celor care găsiseră prin credinţă viaţa şi mântuirea în Hristos-Domnul se întâlnea cu mulţimea celor îndureraţi de moartea unui concetăţean tânăr, ca o temă a întâlnirii tinerilor cu Hristos. Această grijă a Mântuitorului pentru tineri, ne învaţă că nu este firesc ca tinerii să moară la vârste premature, că ei trebuie să aducă bucurie părinţilor, cu sensibilitatea şi cu entuziasmul lor, să determine comunitatea să preţuiască darul vieţii, iar în acelaşi timp, tinerii sunt chemaţi ca să ajute pe cei bătrâni, să ajute propriii părinţi, să aibă grijă de cei care au nevoie de ajutorul lor.
Învierea este tinereţea veşnică!
Învierea pe care Mântuitorul o săvârşeşte cu fiul văduvei din Nain, nu este doar o înviere săvârşită pentru a mângâia sufletul mamei, dar şi pentru a aduce bucurie tânărului care murise mai înainte de vreme! Prin aceasta, noi vedem că Mântuitorul Iisus Hristos asimilează viaţa cu tinereţea, că în Împărăţia Lui Dumnezeu, această veşnică tinereţe a sfinţilor simbolizează faptul că Mântuitorul înviază din morţi tinerii. Atunci când pronunţăm cuvântul „tânăr“, ne gândim la o persoană între vârsta adolescenţei şi vârsta adultă, deoarece tânărul are un statut încă nedefinit, ca o înmănunchere de posibilităţi, opţiuni şi preferinţe, care posedă cunoştinţe, face diferite încercări pentru „a-şi găsi drumul“, dar încă nu este angajat într-un proiect existenţial care să-i dea un contur definitiv, asemenea ciobănaşului nenuntit din Mioriţa. Învierea tânărului din Nain este doar o biruinţă parţială asupra morţii, fiindcă acesta va cunoaşte din nou fenomenul despărţirii sufletului de trup, iar biruinţa definitivă asupra morţii va veni, pentru lumea întreagă, abia prin Învierea din mormânt a Lui Iisus Hristos.
Prof.Vasile Gogonea
