Copiii sărmanilor din Rovinari, căutați de polițiști

493

Polițiștii locali din Rovinari au fost puși ieri să îi caute pe copiii celor rămași fără un adăpost deasupra capului și care de câteva zile stau sub cerul liber, lângă un foc făcut în apropierea blocului în care au stat până nu demult.

Oamenii s-au plâns de faptul că nu mai pot să își vadă odraslele întrucât sunt urmăriți de polițiștii dornici să le ia urma celor mici, copiii fiind duși pe la rude sau în diferite locuințe ale prietenilor părinților, autoritățile intenționând să-i mute pe aceștia în centre de plasament. Șeful Direcției pentru Protecția Copilului Gorj, Dumitru Cotruna, a precizat că niciun copil nu va fi dus în vreun centru întrucât la focul în jurul căruia s-au strâns cei evacuați din bloc nu au fost identificați minori. În măsura însă în care copiii vor fi depistați pe străzi sau se vor plânge de eventuale abuzuri, atunci va fi luată o decizie de instituționalizare a lor, Cotruna ținând astfel să-i liniștească pe părinții care nu vor să îi vadă pe cei mici luați de lângă ei.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.