Nicolae Bălaşa, doctor în filosofie, romancier, eseist, dramaturg, s-a impus în ultimii ani printr-o vocaţie aparte, marcată vizibil de un autentic spirit critic. Lucrările Domniei Sale publicate până în prezent, vădesc reale posibilităţi în arta cuvântului, sunt expresii ale unui spirit de observaţie concretizat ficţional în viabile structuri literare. Ele ilustrează faţete ale existenţei umane în diferite ipostaze cotidiene.
Din unghiul creaţiei, o vizibilă detaşare de clişeele tradiţionale: percepţie, abordare, stil, o nouă viziune conceptuală.
“Slugă la Dârloagă’’ este o satiră virulentă, o dramă socială, a ţărănimii noastre din perioada colectivizării. Structurată în derulări scenice, întâlnim aici figuri de funcţionari oacheşi (primar, jandarm), membri de partid-activişti, vicioşi (alcoolici care activează cu slugărnicie în numele unei doctrine umane).
Dramaturgul creează scene menite să ilustreze componentele barbare, mijloacele opresive ale celor ce le folosesc.
Un proces de dezumanizare brutală şi tragică a ţărănimii. Nicolae Bălaşa readuce pe scenă tipuri de ţărani brutalizaţi, revolta lor este însă neputincioasă, statul comunist operând sistematic cu forţe opresive.
O anumită artă a portretului, realizat prin intenţii, gest şi expresie-limbaj.
Forme ale rezistenţei ţărănimii, trăiri şi atitudini menite să trădeze acţiunile de revoltă şi de speranţă se întrezăresc la nivelul sugestiei. Deposedaţi de pământ, ei, ţăranii, trebuie să accepte roluri ruşinoase şi înrobitoare, de slugi ale unui stat opresiv. Totuşi finalul piesei (înmormântarea unuia dintre consătenii ce îşi apărase, cu arma în mână, bucata de pământ -rost al existenţei sale în lume), final dramatic marcat de plânsul unui nou născut şi de expresia “Mda! Unul pleacă, altul vine! Semn că noi suntem înainte. Numai de-ar pica Cercelarii, că în rest…’’, deschide, ce-i drept, sceptic, perspectivele dezrobirii.
George Sorescu
