La secţiunea Solişti Vocali – Premiul I a fost obţinut de către interpreta Amelia Cârciu din (Gorj), pe locurile următoare clasându-se Sofia Pleşu (Mehedinţi), Gabriel Lungu ( Olt), Teodora Lică, Rovinari (Gorj), Maria Staic (Hunedoara). Au mai primit menţiuni solistele Maria Coardă, Maria Pruneş, Constantin Logofetescu, toţi din Gorj şi Lucreţia Goagea (Vâlcea). De asemenea, la secţiunea solişti instrumentişti locul întâi a fost ocupat de Mihai Călău, premiul doi acordându-se lui Daniel Şoşoi şi Cristian Chiru, iar premiul al treilea revenit lui Nicolae Stoichin. Toţi concurenţii la această secţiune au fost din Gorj. Participarea numeroasă din partea localnicilor sau a altor iubitori de folclor, sub semnul apreciatei interprete de muzică populară oltenească Maria Apostol, a fost mesaj de bun augur pentru următoarele ediţii ale acestui festival, pe scena căruia pot să apară viitoarele Mării ale cântecului popular.
Runcu – O scenă pe care pot să apară viitoarele Mării ale cântecului popular
Viorel SURDOIU