30 de ani de la urcarea la cer a lui Amza Pellea – L-am cunoscut pe Amza Pellea (continuare la partea a I-a, publicată în Gorjeanul din 11 decembrie 2013)

751

Din azima pufoasă şi rumenă a rupt un colţ, o aripioară de la pui pe care le-a gustat cu satisfacţie, şi un pahar de zaibăr. Cele rămase au fost împachetate şi a spus că le va împărţi pe autobuz cu ceilalţi artişti. Apoi a zis: – „Să vă spun o poveste reală cu zaibărul. Ai mei de la Băileşti îmi mai aduc şi mie zaibăr.

Am avut oaspete un actor englez, pe care l-am servit cu zaibăr. I-a plăcut foarte mult. Dar ce credeţi ?. S-a dus la Hotel Palace unde era cazat, solicitând barmanului să-i arate ce vinuri are. Pe toate le-a întors pe dos, barmanul intrigat i-a zis că toate vinurile sunt bune, dar englezul a zis că vrea un vin pe care l-a băut la un actor român, Amza Pellea. Barmanul i-a zis că e vorba de zaibăr, dar zaibăr numai la Amza Pellea poate găsi. Ulterior, englezul  s-a întâlnit cu mine şi mi-a zis: – „Mister Amza, am aflat de la barman că deţi monopolul zaibărului în România. Păi când mă întâlneam cu barmanul numai de zaibăr ne era vorba.” Satisfăcut de gustarea acelor bucate şi-a manifestat dorinţa ca în Bucureşti unde locuieşte, şi are o grădină, ar vrea să facă un cuptor şi o vatră de cărămidă, că un văr al său de la Băileşti i-a promis că-i va aduce un ţest de pământ, să-şi poată face pofta, măcar odată sau de două ori pe an. Nu ştiu dacă şi-a realizat această dorinţă, dar l-am contactat pe internet pe primarul Băileştilor, D-l Pistriţu, i-am relatat cele discutate cu Amza Pellea şi i-am sugerat ca la muzeul marelui actor din oraşul său natal, să nu lipsească ţestul de pământ şi cuptorul. Mi-a răspuns că cele sugerate de mine pe baza afirmaţiilor lui Amza Pellea, i le-a făcut cunoscute fiicei actorului – Oana Pellea -, care a rămas mirată că nu a cunoscut acele dorinţe ale tatălui său.
Când soţia mea i-a spus de bancul auzit la Sibiu ne-a mai relatat că a filmat la Şelimbăr scene din filmul Mihai Viteazul şi la plecarea convoiului lor de maşini, spre Bucureşti, pe Valea Oltului au fost opriţi de către un miliţian şi după o îndelungată aşteptare, şeful convoiului s-a dus revoltat la miliţian pentru aşteptare, zicându-i că e cu Mihai Viteazul. Miliţianul i-a zis că vrea să-l vadă şi el pe Mihai Viteazul. S-au îndreptat spre cabina maşinii în care se afla Amza, în costumaţia lui Mihai Viteazul, a deschis portiera, miliţianul  l-a privit atent din cap până-n picioare, exclamând; – „Ce umbli Domnule cu cioara vopsită?, Păi ăsta nu-i Mihai Viteazul, ăsta-i Decebal”. Se ştie că anterior, Amza Pellea interpretase rolul lui Decebal în filmul Dacii, pe care-l vizionase şi miliţianul. Respectiva întâmplare a declanşat râsete.
După mai mult de 3 ore şi jumătate, cât am stat în biroul primarului, de la Clubul Petroliştilor, am primit telefon că programul Doinei Gorjului e pe terminate, urmând Amza Pellea. Ne-am deplasat acolo tot cu Renault 10, în sală fiind o mare aglomeraţie de petrolişti, spectatori erau şi afară pe la ferestre şi cu greu ne-am îndreptat spre scenă. Întreaga sală l-a aclamat îndelung pe Amza Pellea. Din buzunarul „vestei de oltean”, Amza a scos mustaţa ce şi-a aplicat-o înainte de a intra în rolul lui Nea Mărin.
Cu o voce tunătoare, a recitat şi poezia lui George Coşbuc, „Decebal către popor”, ca un adevărat Decebal, mişcând sufeletele auditorilor, mai ales când a ajuns la mesajul poeziei:
– „Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus pe scut!
Puterea este –n voi şi-n zei!
Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi !”  .
În 5 decembrie 2008 a avut loc o interesantă comemorare a 25 de ani de la moartea lui Amza Pellea la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” de la Craiova, de către Cenaclul Epigramiştilor Olteni(al cărui membru am devenit şi eu), unde au participat actorii Teatrului Naţional Craiova, oameni de cultură, rude ale marelui actor, de la Băileşti, printre care şi vărul său, actor Ion Colan, la care comemorare am fost invitat şi eu să relatez despre întâlnirea de la Ţicleni. Actorul Ion Colan mi-a mărtusisit că s-a bucurat să audă noutăţile prezentate de către mine, că nu ştia de ele şi că Amza Pellea, care-i era verişor, se trage din neamul Colanilor din Băileşti.
În noiembrie 2012, când la Casa de Cultură a Sindicatelor din Tg.Jiu, în piesa „Străini în noapte”, protagonişti au fost marii actori Florin Piersic şi Medeea Marinescu, fiind şi eu spectator, l-am rugat pe găzduitorul actorului să-i înmâneze relatările mele despre Amza Pellea. Am rămas surprins plăcut, când am primit de la Florin Piersic, pe mail, următoarele: „Stimate si iubite domnule Ungureanu,
Am citit cu emoţie si cu o foarte mare nostalgie rândurile pe care mi le-aţi dat. M-aţi atins acolo unde numai sufletul poate judeca.
Cred ca înţelegeţi, poate chiar ştiţi că Amza a fost unul din cei mai buni prieteni ai mei. Am fost colegul şi partenerul lui şi în film şi în teatru. Ce-i  drept, regret că n-am fost profesional mai mult împreună, dar vorba lui Nichita Stănescu pe care-l pomeniţi aici: “Un prieten adevărat e mai preţios ca un înger”- prietenia a fost legatura pe care am avut-o cu Amza al nostru. Superba amintirea pe care mi-aţi trimis-o şi vă asigur că aceste pagini vor ajunge la Oana Pellea de care mă simt foarte legat şi care de mult vreme mă numeşte tata 2. De altfel ca un amănunt sentimental şi chiar profund, sunt unul dintre puţinii actori care a fost la comemorarea lui Amza şi la deschiderea casei sale memoriale din Băileşti.
În speranţa ca ne vom mai întâlni, vă mulţumesc pentru ce aţi trimis, asigurându-vă de toată stima şi prietenia mea. Florin Piersic”.
Amza Pellea nu poate fi uitat pentru că s-a dăruit românilor prin tot ce a întreprins în timpul vieţii sale.
Jurist, Ion M Ungureanu – Ţicleni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.