1800 de vârstnici din Gorj au popriri pe pensii

433

Aproximativ 1800 de pensionari din Gorj au popriri pe pensii. Cele mai frecvente motive ale reţinerilor din venit sunt datoriile la întreţinere, neplata impozitelor şi a taxelor locale, datorii la bănci, amenzi date de administraţiile publice locale emise în baza unor titluri executorii. La nivelul judeţului se înregistrează o creştere în ceea ce priveşte popririle pe pensii.

Din ce în ce mai mulţi pensionari din judeţ se văd lunar nevoiţi să nu-şi ia pensia în totalitate şi asta datorită popririlor care se fac de către cei de la Casa de Pensii, urmare a datoriilor la stat sau bănci pe care le au aceştia. Reţinerile din pensie se realizează, potrivit prevederilor Codului de Procedură Civilă, eşalonat, într-un cuantum de până la 1/3 din pensia aflată în plată până la recuperarea totală a debitului. “La nivelul judeţului Gorj, la sfârşitul lunii ianuarie 2014, există un număr de 1791 de popriri, în care Casa Judeţeană de Pensii Gorj are calitatea de terţ popriri, acestea presupun reţinerea unei treimi din pensia fiecărui beneficiar conform codului de procedură civilă. Suma lunară a viramentelor efectuată în contul acestor popriri este undeva la aproximativ 400.000 de lei lunar”, a precizat Daniela Negoiţă, director adjunct al Casei Judeţene de Pensii Gorj.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.