Mirela Tapotă Lătăreţu, cântăreaţa de muzică populară gorjenească, a împlinit ieri frumoasa vârstă de 25 de ani. Mirela a fost felicitată de prieteni, de cunoscuţi şi de propriii ei fani care o văd ca pe o mare artistă. Cântăreaţa a fost, de asemenea, pupată şi cadorisită cu ocazia aniversării sale şi de soţul său, Ciprian Tapotă, dar şi de fiul ei, micuţul Codruţ, care îi seamănă leit.
Intrată în 2008 în cadrul celei mai vestite familii de lăutari ai Gorjului, Tapotă, prin căsătoria cu Ciprian, Mirela, în vârstă atunci de doar 21 de ani, a crescut alături de soţ şi de noii părinţi. Mirela a crescut şi în muzică, prezenţa ei fiind sesizată, în ultimii ani, permanent pe marile scene. Cuplul de artişti a înregistrat şi pentru Revelionul TVR transmis în noaptea dintre ani, la trecerea în 2012 dar şi pentru alte emisiuni transmise de televiziunile care emit muzică populară. Deşi mămică de scurt timp, Mirela nu a stat departe de muzică, după aducerea pe lume a lui Codruţ. Asta şi pentru că ,,raza sa de soare” a fost lăsată în grija atentă a bunicilor, care îl adoră pe Codruţ. De ziua sa, sărbătorita a primit o mulţime de mesaje pe un site de socializare, majoritatea de la fani. “La mulţi ani, Mirela, Dumnezeu să te ţină mereu aşa, tânără, frumoasă şi cu suflet bun, să ai mulţi ani fericiţi alături de familia ta frumoasă”, i-a transmis sărbătoritei una dintre persoanele care o admiră, alături de o mulţime de “La mulţi ani”. Blonda Mirela a mulţumit pentru urări la toată lumea.
Frumoasă şi talentată
Mirela Tapotă este membră a Ansamblului Folcloric “Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, darul muzical fiindu-i transmis din familie, tatăl Mirelei Tapotă, fostă Constantin Lătăreţu înainte de căsătorie, Ilie Constantin, fiind un instrumentist remarcabil al Ansamblului. Mirela este absolventă a Liceului de Muzică din Târgu-Jiu, la 20 de ani ea obţinând, trofeul Festivalului “Maria Lătăreţu”, ediţia din 2006.
A.Stoica