Fotbalişti jefuiţi în timpul antrenamentului

397

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, a ajuns în arestul IPJ Gorj după ce a intrat în vestiarul Centrului de Copii şi Juniori, în incinta Stadionului municipal „Tudor Vladimirescu”, de unde a furat mai multe telefoane mobile şi suma de 20 lei, precum şi mai multe articole de vestimentaţie.

Vineri după-amiaza, în jurul orelor 13:55, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată direct de către un tânăr în vârstă 18 ani, din comuna Negomir, elev în cadrul unui liceu din Târgu-Jiu, cu privire la faptul că în ziua respectivă, în intervalul orar 10:30-12:30, în timp ce se afla la antrenament în incinta Stadionului Municipal Târgu-Jiu, persoane necunoscute le-au sustras lui şi altor cinci colegi cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, telefoanele mobile pe care le-au lăsat într-un vestiar neasigurat şi nesupravegheat.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că autorul furtului este Sanda Gheorghe Mădălin, un tânăr de 20 de ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia. „Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat suspectul infracţiunii de furt, respectiv S.G.M., de 20 ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia. Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că acesta a pătruns în vestiarul Centrului de Copii şi Juniori de unde a sustras mai multe telefoane mobile şi suma de 20 lei şi ulterior într-un alt vestiar din incinta Stadionului municipal „Tudor Vladimirescu”, de unde a sustras mai multe articole de vestimentaţie. Bunurile sustrase, estimate la valoarea de peste 4.000 lei, au fost recuperate, fiind ulterior restituite părţilor vătămate. Urmare a probatoriului administrat faţă de suspect s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru o perioada de 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Gorj”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În cursul zilei de 2 noiembrie, tânărul de 20 de ani a fost prezentat Parchetului şi Judecătoriei Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă. Cu această ocazie, pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.