Şi în perioada Postului Mare, dacă servim cu ajutorul lui Dumnezeu trupul Bisericii, vom sta cu încredere în fata Judeţului Domnului. Au consemnat aceasta Sfinţii Părinţi, împotriva ticăloşiei lui Arie, a lui Aetie şi a lui Eunomie, dar şi împotriva lui Sabelie, Fotin, Marcel, Paul din Samosata şi a lui Macedonie. Au interzis de asemanea şi noutatea luoi Apolinarie zicând că: Păstrăm fără prihană întruparea Domnului, dar nu fără suflet, nici fără minte, nici considerând imperfectă orânduirea trupească.
În vremea aceea, împăratul Teodosie a făcut să fie adus din Ancira trupul episcopului Pavel, pe care, destinat exilului din cauza macedonienilor, prefectul Filip a pus să fie sugrumat în Cucuz, în Armenia. Făcându-i o înmormântare cu cea mai mare cinste şi veneraţie, l-a aşezat în biserica cunoscută acum că se cheamă după numele lui şi pe care atunci o ţinuseră macedonienii despărţiţi de arieni, care au fost izgoniţi de împărat fiindcă nu au vrut să urmaze credinţa lui. În această biserică, mulţi care nu cunoşteau adevărul, cred că este îngropat apostolul Pavel, şi în special femeile şi poporul. În acest timp şi rămăşiţele lui Meletie au fost aduse în Antiohia şi se ştie că au fost aşezate alături de mormântul martirului Vavila. Căci se spune că tot drumul, la porunca împăratului, înmormântarea lui a fost dusă cu cântări şi în cinstea cuvenită, până în Antiohia. Între timp, Împăratul Teodosie l-a desemnat ca August pe fiul său, Arcadie Chemindy şi între timp pe Nectarie, fiindcă împăratul discuta cu el ce trebuie făcut pentru ca să nu să dezbine creştinătatea şi să se unească toţi într-o Biserică. Fiindcă spune el: trebuie luată în considerare problema care separa bisericile, deoarece, cu cât dezbinarea se va reduce, cu atât Bisericile se vor uni. Auzind acestea, Nectarie judeca şi, chemându-l pe Agelie, episcopul de atunci al novaţienilor, ca să fie părtaş la credinţa, i-a trimis dorinţa împăratului. Acela, însă, deşi era demn de cinstire în toate privinţele, nu voia totuşi să discute în privinţa dogmei, dar a stabilit ca lectorul său numit Sisinie, să dea răspuns în locul lui, un bărbat cu darul elocinţei şi priceput în multe privinţe, şi cunoscând la perfecţie nu numai cele mai profunde scrieri sfinte, ci şi gândirea filosofică. Iar acesta a spus că o discuţie nu numai că nu ar uni pe cei despărţiţi, dar, ar duce chiar mai degrabă la un conflict între erezii şi de aceea i-a dat lui Nectarie acest sfat. Căci ştia bine că vechii părinţi se fereau să de-a Fiului lui Dumnezeu principiul Ipostasului, căci înţeleseseră că El este veşnic împreună cu Tatăl. De aceea, sfatul lui a fost să se ferească de intenţiile de a purta discuţii şi să folosească mărturia din tradiţiile celor vechi, şi împăratul să-i întrebe pe întâistătătorii ereticilor, dacă vor să stea de vorbă despre vechii învăţaţi ai Bisericii, care au fost în floare înainte de dezbinarea bisericii, care să-i respingă ca pe nişte străini de creştinătate. Şi dacă îi reneagă, să li se spună în faţă: îndrăzniţi să-i anatematizati. Şi dacă îndrăznesc să săvârşească acest lucru, să fie izgoniţi de popor. Cu toate acestea va fi limpede izbânda adevărului. Dar, dacă nu vor fi nemulţumiţi de bătrânii învăţaţi, spuse că e de datoria noastră să arătăm cărţile celor vechi prin care dogma noastră a fost întărită cu mărturia lor. După ce Nectarie îl ascultă cu drag pe Sisinie spunând acestea s-a pus degrabă la palat şi a comunicat împăratului sfatul care i-a fost dat. Iar el, luând în considerare hotărârea, a stabilit cu înţelepciune situaţia. Apoi, convocând pe ereziarhi, i-a întrebat dacă îi recunosc pe învăţaţii Bisericii care au fost înainte de dezbinare. Iar, cum aceia, nu numai că nu i-au renegat, dar i-au onorat ca pe nişte învăţători, împăratul i-a întrebat dacă le place mărturia dogmei creştine a lor. Auzind acestea, întâistătătorii ereticilor şi dialecticienii lor şi-au arătat erezia în răspunsul lor şi s-a iscat intre toţi o mare dezbinare, unii zicând că propunerea împăratului e bună, iar alţii gândind că nu rezolvă încordarea lor, atâta vreme cât fiecare pare că gândeşte altceva despre cărţile celor vechi. Şi nu se puneau de acord de fel între ei, ci erau dezbinaţi, nu numai împotriva altor erezii, ci chiar ei între ei, aceia care până atunci păreau că sunt din aceeaşi erezie. De aceea răutatea frăţească este împărţită ca limbile vechilor giganţi şi turnul lor este răsturnat din temelii. Aşa că împăratul, văzând tulburarea lor şi că se credeau numai în discuţii, şi nu în vechile expuneri, a pornit pe alt drum şi le-a cerut ca fiecare credinţă să-şi definească învăţătura. Şi atunci, bărbaţii iscusiţi din fiecare erezie, mânuind cu subtilitate cuvintele, au consemnat dogma proprie. Era stabilită o zi în care fiecare dintre episcopi să se întrunească la palat. Erau de faţă Nectarie şi Agelie care ţineau credinţa consubstanţialităţii, dar şi Demofil arianul şi dintre eunomieni, însuşi Eunomie, şi Elesius de Cizic, al macedonienilor. Aşa că împăratul, primind pe cei care se adunaseră, cum şi scrierile fiecărei dogme şi retrăgându-se, s-a rugat insistent că Dumnezeu să-l ajute să afle adevărul. Apoi, citind din nou ce era scris la fiecare dogmă, blamând toate celelalte care introduceau diviziunea Treimii, le-a rupt imediat şi a păstrat cu lauda numai dogma cosubstialităţii. Aceasta a fost un prilej pentru că novaţienii care au procedat bine să aibă din nou biserici în oraşe, căci împăratul, admirând buna lor înţelegere în privinţa credinţei a ordonat prin lege să aibă propriile lor locuri de rugăciune şi să deţină privilegiile bisericii şi ale credinţei lor.
Preot CORNESCU Valentin Daniel, Parohia Miluta, Borăscu
