Încep probele de competențe pentru Bacalaureat

37

Probele de evaluare a competențelor din cadrul primei sesiuni a examenului de bacalaureat vor începe luni, 27 ianuarie.

Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) se va desfășura între 27 și 29 ianuarie, urmată de evaluarea competențelor în limba maternă pentru minoritățile naționale (proba B) între 29 și 31 ianuarie.

Competențele lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C) vor fi evaluate între 3 și 5 februarie, iar competențele digitale (proba D) între 5 și 7 februarie.

Elevii care beneficiază de burse de studiu în străinătate și nu pot participa la aceste probe în perioada stabilită vor avea posibilitatea să le susțină în perioada 30 mai – 4 iunie.

Înscrierea la probele scrise va avea loc între 2 și 6 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.