9 – Goji – Lycium barbarum – Este un arbust cu talie mică, rar atinge 2 m înălțime, originar din Tibet, care se poate conduce ca tufă sau pom, ale cărui fructe se folosesc în alimentație, dar și în industria medicamentelor, alături de frunze. Este puțin pretențios la condițiile de sol, dar cele mai bune sunt totuși solurile reavene, de tip argilos, argilo-lutos, nisipos, însorite, cu pantă nord-sudică și pH slab acid – slab basic. Trăiește peste 25 de ani, se recoltează în luna iulie și se înmulțește prin răsad din semințe semănate în aprilie și produs in aceeași tehnologie ca și răsadul de legume. În câmp se plantează în primăvara următoare, bine fortificat, în scheme de 2,0 – 2,5 x 1,5 – 2,0 m condus ca tufă, sau 1,5 x 1,0 condus pe trunchi scund și coroană globuloasă rarefiată, cu 2 – 3 etaje distanțate la 40 – 60 cm, cu aspect de baldachin, precum și în garduri fructifere aplatizate, pe spalier. În primul an are nevoie de tutore pentru fortificarea trunchiului și a primelor ramuri, de scurtarea ramurilor pentru stimularea ramificării. Mai există și specia Lycium chinense – goji chinezesc – ale cărui fructe sunt amare și consumate în exces pot fi chiar toxice. Deosebirea între cele două specii constă în aceea că frunzele de goji tibetan sunt mari, groase, mai grele decât cele de goji chinezesc. Goji tibetan fructifică mult, abundent, fructe mari, gustoase, dulci, cu semințe mici, comestibile, iar cel chinezesc fructifică puțin, fructe mici, amare, cu semințe mari, pulpă puțină. Florile de goji tibetan sunt mai mici decât cele de goji chinezesc. Materialul biologic este notat B1, B2, BUA, B4/10 – cel tibetan și AS, S, C9, Zong – cel chinezesc. Fructele – conțin vitaminele A, B, C, E, acizi grași nesaturați, antioxidanți (cel mai mare conținut de antioxidanti din natură), săruri minerale de seleniu, germaniu care stimulează producția de interferon în lupta cu cancerul, carbon, calciu, fier, potasiu, magneziu, betacaroten, licopen, luteină, polizaharide, 18 aminoacizi dintre care 11 esențiali, antioxidanți, fibre digestive, zeaxantină, fitosteroli, fenoli. Are efect major în reducerea riscului de orbire, degenerescență, antistres, ateroscleroză vasculară, alergii, parodontoze, viroze respiratorii recurente, sterilitate, în îmbunătățirea memoriei, reducerea colesterolului și a trigliceridelor, reducerea oboselii, întărirea imunității, reducerea riscului de cancer, protejarea pielii, menținerea acuității vizuale nocturne, în boli cardiovasculare, palpitații, aritmii, hipertensiune arterială, detoxifiere, energizare, în curele de slăbire, în apărarea contra radiațiilor cosmice și solare, a radicalilor liberi, curăță porii în profunzime, combate petele de pe piele, acneea, accelerează vindecarea rănilor, îmbunătățește performanțele sexuale. Consumul de goji este contraindicat celor aflați în tratament de susținere a sângelui, alergicilor la polen, celor cu afecțiuni renale, căci pot favoriza litiaza renală, gravidelor căci împiedică fixarea calciului în oase. Se cultivă mult în China și se folosesc în consum și ca fructe proaspete, dar mai ales ca fructe uscate, în salate, pilaf, suc, ceai, prăjituri, supe, la prepararea vinului de goji. Se pot consuma până la 100 gr zilnic. O plantă produce anual cel puțin 2 kg fructe uscate la un randament de 4,370 kg fructe crude pentru 1 kg fructe uscate, sau 3 – 4 to fructe uscate / ha. Acum 1 kg de goji uscate se vânde cu 40 – 70 lei. Cel mai cunoscut soi de goji tibetan este Ninxia NQ 1 – soi pitic (60 – 90 cm), cu maturarea fructelor în luna octombrie, se poate planta în gard roditor la 40 – 60 cm între plante, palisat sau tutorat. Cinci – șapte asemenea plante sunt suficiente pentru o familie.
10 – Kiwi – Actinidia deliciosa – este un arbust unisexuat dioic recent introdus în cultură la noi, ca urmare a aclimatizării unor soiuri aduse din China unde i se mai spune strugurele gâștei, agriș chinezesc sau piersică-căpșună, iar cu numele kiwi a fost botezat în Noua Zeelandă, deoarece fructul său seamănă cu pasărea cu același nume, emblemă națională a acestei țări. Fructele – conțin: de 10 ori mai multă vitamina C decât portocalele, provitamina A, vitaminele B3, B6, B9, E, K, enzime, acizi organici, fibre digestive, săruri minerale de cupru, potasiu, calciu, fier, selenium, zinc, luteină, acid folic, polifenoli, carotenoizi, flavonoide, zaharuri, arginină, zeaxantină etc. Au acțiune antioxidantă, antiinflamatoare, protectoare cardiovasculare, de reglare a tensiunii arteriale, de prevenire a îmbătrânirii, scădere a colesterolului rău, împiedică formarea și depunerea de plăci ateron pe pereții vaselor sanguine, antitrombolică, anticoagulantă, protectoare a sistemului nervos etc. Sunt indicate în afecțiuni cardiovasculare, tulburări de dinamică sexuală, sterilitate masculină, de prevenire a apariției de defecte în creșterea creierului bebelușilor, în combaterea radicalilor liberi, îmbunătățirea sistemului imunitar, au efect purgativ, detoxifiant, de prevenire a constipației, de combatere a glaucomului și cataractei, de prevenire a distrugerii AND-ului, anticanceros, de combatere a maculării degenerative a pielii, în cure de slăbire, măști pentru tenul gras, curățirea feței. Nu se folosesc în cocktailuri cu lapte deoarece conțin o enzimă care provoacă coagularea acestuia, și nici în hrana copiilor sub un an. O plantă femelă poate produce 30 – 60 kg fructe anual, care se vând ușor cu un euro/kg. Acest arbust se poate conduce ușor sub formă de gard fructifer, pe trunchi înalt de 2 m sub formă de pergolă în formă de „T” cu brațele laterale de 1,5 m lungime.
Prin muzică descoperim libertatea interioară. Ion VELICAN
11 – Lămâiul de apartament – Citrus limonium – este un arbust „sempervirens”, verde tot timpul anului, care la noi se poate crește numai ca plantă de apartament, în ghiveci, dar nu-i niciun impediment căci bine condus și îngrijit umple încăperea de parfum, iar coroana sa poate conține permanent flori și fructe în toate stadiile de creștere și dezvoltare. . Fructele au forme și mărimi diferite, în funcție de soi, iar cele sălbatice sunt mai mici, cu mai multe semințe, până la 35, în timp ce fructele pomilor altoiți conțin doar 1 – 3 semințe. De la legarea fructelor la coacere trec 180 – 220 de zile, uneori chiar și un an. Creșterea încetează la temperaturi mai mari de 320 C, iar temperatura solului și a apei de udat trebuie să fie cu 1 – 20 C mai mare decât temperatura aerului. Lămâiul este sensibil la temperaturi scăzute și preferă soluri neutre sau slab alcaline, fertile, bine drenate. Lămâile – hesperidele, conțin: vitaminele A, B, C, D, E, K, PP, retinol, proteine, uleiuri volatile, aldehide, acid malic, citric, fructoză, citrat de potasiu, citrat de calciu, flavonoide, săruri de fosfor, potasiu, calciu, fier, magneziu, sodiu, zinc, cupru, acizi grași saturați, mono-nesaturați, poli-nesaturați etc. Au acțiune antiseptică, astringentă, cicatrizantă, calmantă, diuretică, depurativă, vermifugă, bactericidă, antireumatică, carminativă, febrifugă, tonică, antiinflamatoare, energizantă, răcoritoare, vitaminizantă. Ele se pot consuma ca atare sau sub formă de infuzie, decoct, suc, în cazuri de hipotensiune arterială, paraziți intestinali, febre, înflamații, boli gastrointestinale, stări de greață, boli hepatice, boli ale aparatului respirator, cefalee, convalescență, litiază urinară, litiază biliară, reumatism, gută, epistaxis, icter, obezitate, cure de slăbire, afte bucale, blefarite, glosite, herpes, negi, veruci, pistrui, înțepături de insecte, plăgi, seboree, stomatită, avitaminoză, scorbut, ateroscleroză, . În cantități mari poate provoca greață, diaree, crampe abdominal, leziuni ale mucoasei gastrice, ulcer gastric, gastrită, reflux gastric, afecțiuni neurale sau digestive. În cosmetică sucul de lămâie albește dinții, este dezinfectant, regenerativ al pielii căreia îi dă elasticitate, combate punctele negre, mătreața, dă strălucire părului. Uleiul din coaja de lămâie se folosește la curățarea mobile căci dizolvă ceara, grăsimile, amprentele și mizeria de pe aceasta iar sucul de lămâie amestecat cu bicarbonat curăță recipienții din plastic pentru alimente. În școli, lămâile pot fi folosite la producerea curentului electric de joasă intensitate prin atașarea unor electrozi la mai multe fructe. Lămâile se pot consuma ca atare, sub formă de suc, limonadă, la condimentarea și marinarea peștelui, a cărnii roșii, la acrirea salatelor, ciorbelor, ca conservant de scurtă durată a unor alimente, fructe, legume. Sucul are proprietăți antiseptice, se folosește pentru tratarea durerilor în gât, în tratarea bolilor degenerative ale creierului, Alzheimer.
12 – Lonicera albastră, afinul siberian – Lonicera coeroles Kamtscheatica – este de asemenea un arbust fructifer recent introdus în cultură la noi, din Rusia, asemănător afinului și care furnizează primele fructe în primăvară, începând chiar cu luna mai, chiar și înaintea cunoscutelor cireșe de mai. Din punct de vedere botanic această plantă este rudă bună cu mâna Maicii Domnului. Fructele, bacele – sunt bogate în vitamine, mai ales C și B, zaharuri, săruri minerale și au gust dulce, ușor acrișor, revigorant, sunt cilindric-alungite, lungi de cca 2,5 cm și cu diametrul de 0,8 cm, de 0,8 – 1,1 gr, colorate în diverse nuanțe de albastru. Planta este destul de productivă dând cam 5 – 7 kg fructe/plantă sau 10 to/ha. Se consumă proaspete, deshidratate sau sub formă de suc, sirop, gem, dulceață sau lichior. Au efect antispasmodic, emolient, expectorant, liniștitor psihic, diuretic, laxativ, antimicrobian, antisalmonelic, streptococic, în combaterea răcelii, febrei, durerilor în gât, inflamațiilor intestinale, ale tractului urinar sau aparatului genital, în prevenirea cancerului. Extern se acestea se folosesc în combaterea conjunctivitei, rănilor, afecțiunilor pielii. Planta nu este de loc pretențioasă la condițiile de climă și sol, nu are boli sau dăunători specifici și este foarte rezistentă la secetă și ger.
13 – Mandarinul pitic, calamondinul – Citrus reticulata – Fructul este o bacă, hesperidă, variabilă ca formă și mărime după soi și condițiile de creștere. Fructele conțin puține semințe și au aproape aceleași însușiri ca portocalele, specifice fructelor citrice, dar produse la noi doar ca plante de apartament. De la legare, scuturarea florii, până la coacerea fructului pot trece 180 – 220 zile uneori chiar și un an, perioadă în care apar mereu noi flori și fructe. În prima fază fructele cresc foarte repede după care ritmul de creștere se reduce mult și încetează complet la intrarea în pârgă.
Mandarinul începe să vegeteze când temperatura aerului trece de 10 – 120 C iar cea a solului de 11 – 120 C și încetează la peste 320 C. Este recomandabil ca pe tot parcursul anului temperatura solului sau a apei pentru udat să fie cu 1 – 20 C superioară temperaturii aerului. Mandarinul este foarte sensibil la temperaturile scăzute, astfel că fructele degeră la – 1,2 C până la -2,60 C, lăstarii tineri și frunzele la -40 C, ramurile de 2 – 3 ani la – 50 C și sub – 70 C degeră toată planta. Față de lumină mandarinul are cerințe variabile cu fenofaza de vegetație, temperatura aerului și cea a solului. Dacă iluminarea este redusă cad masiv frunzele, dar rezistă timp de 3 – 4 luni la temperatură de minimum 40 C iarna, cu condiția ca iluminarea și umiditatea să fie în concordanță cu temperatura. Mutarea plantei la iluminare directă trebuie făcută cu o prealabilă acomodare la aceasta căci lumina directă poate provoca arsuri pe frunze care pot cădea masiv. Este preferabil ca vara mandarinul să fie ținut în verande, pe terase acoperite. Pentru apă mandarinul are cerințe reduse, însă nu suportă bine nici seceta dar mai ales nici umiditatea excesivă a solului, căci pot muri ciupercile din micorize și atunci planta nu se mai poate hrăni și piere. Și umiditatea aerului este importantă, căci în exces favorizează bolile și dăunătorii iar în deficit solicită prea mult plantele, și de aceea în zilele cu uscăciune a aerului se recomandă pulverizarea periodică de apă în aerul înconjurător. Mandarinul preferă solurile neutre sau slab alcaline, fertile și cu un drenaj bun al apei, dar în sălbăticie poate crește bine și pe solurile calcaroase sau nisipoase, mai sărace în elemente nutritive și apă. Varietățile – de mandarin de cultură cele mai cunoscute sunt: Clementine, Cleopatra, Darcy, Pankan – cu cele mai mari fructe și Changsha – cu cele mai rezistente plante la frig.
(va urma)
Ing. Ion VELICI
