De la Ierusalimul pământesc la Ierusalimul ceresc (IX) Luminează-te, luminează-te, Noule Ierusalime! – «Fă bine, Doamne, întru bunăvoinţa Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului» Psalmul 50 (19)

33

Pentru că noua eră Trump, care debutează astăzi şi începe cu un armistiţiu de pace în jurul Ierusalimului pământesc, poate fi şi un semn al sfintei luminări a Ierusalimului ceresc, dacă ne gândim că stăpânirea romană s-a finalizat prin cucerirea Iudeii şi distrugerea Templului Ierusalimului în anul 70 după Hristos, mai ales că revolta evreiască împotriva stăpânirii romane începuse în anul 66 e.n., iar Vespasian a fost trimis de Nero pentru a o suprima, e momentul oportun ca să amintim câteva lucruri mportante. După moartea lui Nero, Vespasian l-a lăsat pe fiul său Titus la conducerea campaniei, în timp ce acesta şi-a asigurat pretenţia la tronul de la Roma, iar, aşa cum am arătat anterior, Titus a asediat Ierusalimul timp de câteva luni, până când, în cele din urmă, a spart zidurile acestuia şi a ars Templul, care era cel mai sfânt loc pentru iudaism. Se poate spune că distrugerea Templului a fost o lovitură devastatoare pentru poporul evreu şi pentru religia sa şi a marcat sfârşitul perioadei celui de-al Doilea Templu. Ca urmare, Flavienii şi-au sărbătorit victoria ridicând un arc de triumf la Roma, care înfăţişa scene din asediul şi prada luată de la Templu, aşa cum va fi şi în cazul Columnei lui Traian, după cucerirea Daciei.

Dărâmarea Templului, o extraordinară provocare din punct de vedere tehnic, etnic şi mai ales uman!
O altă construcţie monumentală a flavienilor a fost ridicarea Colosseumului, pe locul Casei de Aur a lui Nero, cunoscut şi sub numele de «Amfiteatrul Flavian», la Roma. Era un palat fastuos care fusese demolat după moartea sa, dar, Colosseumul a fost menit să fie un dar pentru imperiul roman şi un simbol al generozităţii şi puterii Flaviane. Reprezintă cel mai mare amfiteatru construit vreodată în lumea romană, cu o capacitate de aproximativ 50.000 de spectator şi a fost folosit pentru jocuri de gladiatori, execuţii şi torturi de animale. Se pare că în haosul şi distrugerile sistematice care au urmat, a dispărut o lume trăită, lăsând în urmă secvenţe parcă «îngheţate în timp», chiar dacă romanii i-au măcelărit pe cei bătrâni şi pe cei bolnavi, iar, cenuşa palatelor din Cartierul Evreiesc vorbeşte de la sine despre acest infern de nedescris! Două sute de monede de bronz au fost găsite într-o prăvălie pe strada care trecea pe sub scara monumentală a Templului, probabil, nişte economii ascunse în acel loc secret cu câteva ore înainte de căderea oraşului sub ocupaţie romană. Locuitorii Ierusalimului rămaşi în viaţă au fost duşi în nişte «lagăre» improvizate în Curtea femeilor din Templu, unde au fost triaţi în stil roman! Luptătorii au fost ucişi, cei în putere au fost trimişi la muncă în minele egiptene, cei tineri şi arătoşi au fost vânduţi ca sclavi, iar, alţii selectaţi pentru luptele cu lei în arenă sau pentru a fi expuşi la sărbătorirea Triumfului. Însuşi, Iosif Flavius a căutat printre prizonierii din curtea Templului şi l-a găsit pe fratele său şi alţi cincizeci de prieteni pe care Titus i-a permis să-i elibereze şi se pare că părinţii săi muriseră. Dar, el a recunoscut încă trei prieteni de-ai săi printre cei crucificaţi şi a rugat să fie coborâţi de pe cruce şi să fie îngrijiţi de doctori, însă, numai unul a supravieţuit! Din acele vremuri şi până astăzi, mulţi s-au întrebat dacă va exista un Templu la vremurile Sfârșitului în Ierusalim, pentru că Sfânta Scriptură menționează că unele evenimente din vremurile sfârșitului apocaliptic vor avea loc într-un Templu în Ierusalim (Daniel 9.27, Matei 24.15). Textul biblic, referindu-se la Anticrist, ne spune: ,,..potrivnicul care se înalță mai presus de tot ce se numește «Dumnezeu» sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu”, dar, înainte ca unele evenimente din vremurile sfârșitului să aibă loc, un Templu trebuie să fie prezent în Ierusalim. Acesta va fi al treilea Templu, pentru că primul a fost cel al lui Solomon, iar al doilea a fost al lui Zorobabel, extins mai târziu de Irod. Astăzi, problema e mai complicată, deoarece există încă problema «minoră» a Cupolei islamice a Stâncii care se află în locul unde ar trebui să fie Templul evreiesc. Iar, musulmanii cred că acesta este locul de unde Mahomed s-a înălțat la cer, făcându-l cel mai sacru dintre sanctuarele musulmane. Să fim bine înţeleşi, având în vedere climatul politic actual, e de necrezut că evreii vor prelua acest loc și vor construi un Templu acolo, însă, înainte de Necazul cel mare, Templul va fi construit, probabil ca rezultat al legământului lui Anticrist cu Israelul (Daniel 9.24-27). Construirea Templului evreiesc va fi o dovadă sigură că profețiile referitoare la vremurile sfârșitului se împlinesc. Chiar, Templul din vremea Necazului celui mare va fi cel pe care Anticrist îl va desacraliza cu «urâciunea pustiirii», lucru menţionat de către Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, în Marcu 13.14. Păcatul anticristic poate avea loc în orice moment, iar, reconstruirea Templului nu trebuie să se întâmple mai întâi – astfel că e important să fim pregătiți în orice moment!

Iosif Flavius, îl descria ca «un oraş de o extraordinară măreţie şi faimă în toată lumea»!
Mergând pe firul istoriei, asemenea lui Nabucodonosor, Titus a decis eradicarea Ierusalimului, o decizie pentru care Iosif Flavius i-a învinuit pe rebelii iudeei, spunând că: „Revolta a distrus oraşul, iar romanii au înăbuşit revolta”. Dărâmarea Templului, cel mai măreţ monument al lui Irod cel Mare, a constituit probabil o extraordinară provocare din punct de vedere tehnic, etnic şi mai ales uman. Uriaşele blocuri de piatră cioplită de la «Porticul Regal» s-au prăbuşit peste pavajul nou de mai jos şi acolo au fost găsite după două mii de ani, într-un imens morman, exact aşa cum căzuseră, ascunse sub secole de ruine. Dărâmăturile au fost aruncate în valea de lângă Templu, unde au umplut râpa, care azi aproape nici nu se mai vede, dintre Muntele Templului şi Oraşul de Sus. Dar, zidurile de susţinere de pe Muntele Templului, inclusiv «Zidul Plângerii» de azi, au supravieţuit, pietrele căzute din Templul şi din oraşul lui Irod, răspândite pretutindeni în Ierusalim, au fost folosite şi refolosite de toţi cuceritorii şi constructorii oraşului, de la romani până la arabi, de la cruciaţi până la otomani, timp de peste o mie de ani după aceea. Se pare că nimeni nu mai ştie câţi oameni au murit în Ierusalim, iar istoricii din Antichitate au fost în general mai puţin riguroşi în privinţa cifrelor statistice. Tacitus spune că au fost 600.000 de persoane în oraşul asediat, în timp ce Iosif Flavius pretinde că au fost peste un milion, însă, indiferent care este adevărul, numărul lor a fost imens şi toţi oamenii aceştia au murit din cauza foametei sau au fost ucişi sau vânduţi ca sclavi. Titus a pornit într-un macabru şi sălbatic marş al victoriei, mai ales că amanta sa, Berenice, şi fratele ei, regele, l-au găzduit în capitala «Cezareea Philippi», pe platoul Golan de astăzi. Acolo s-a «delectat» văzând modul cum mii de prizonieri iudei se luptau între ei sau cu animalele sălbatice până mureau în chinuri groaznice! Chiar, câteva zile mai târziu, a asistat la moartea altor 2.500 de evrei în arena de la «Cezareea Maritima» şi în alte astfel de jocuri sângeroase în Beirut, după care Titus s-a întors la Roma pentru a-şi sărbători Victoria! Legiunile romane au distrus şi restul oraşului şi i-au dărâmat zidurile, pentru că Titus n-a lăsat decât turnurile din fortăreaţa lui Irod «ca un monument al succesului său», mai ales că acolo şi-a stabilit cartierul general Legiunea a X-a. Aşadar, acesta a fost sfârşitul pe care l-a cunoscut Ierusalimul, aşa cum sublinia Iosif Flavius, pe care îl descria ca «un oraş de o extraordinară măreţie şi faimă în toată lumea», cel care cu şase secole în urmă fusese distrus în întregime de Nabucodonosor, regele Babilonului. În loc de concluzie pentru astăzi, să mai spunem că timp de cincizeci de ani după prima distrugere, Templul a fost reconstruit şi iudeii s-au întors aici după anul 70 d. Hr., aşa cum am spus anterior, dar, Templul nu a mai fost reconstruit niciodată, mai ales că evreii nu vor mai guverna Ierusalimul timp de aproape 2.000 de ani, cu excepţia câtorva scurte perioade de timp! Ca o concluzie firească, în cenuşa atâtor deszastre, îşi află rădăcinile nu numai iudaismul modern, ci şi sacralitatea Ierusalimului, pentru creştinism şi pentru islam! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.