În Duminica a 29-a după Rusalii; Apostolul Duminicii a 28-a; Coloseni 1, 12-18; Ev. Luca 17, 12-19 (ÎVindecarea celor 10 leproşi) glas 5, voscr. 8, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii ne ajută să înţelegem întâmplarea sau mai mult decât întâmplarea prin care Mântuitorul Iisus Hristos S-a întâlnit cu zece leproși excluși din comunitate, care stăteau departe de oameni și nu se puteau apropia de semenii lor, deoarece boala lor era una grea și se putea transmite ușor. De altfel, oamenii leproși în Vechiul Testament aveau un regim special de izolare față de oamenii sănătoși, întrucât această boală provoca descompunerea lor treptată, prin căderea unor părți din corpul trupesc, deși erau încă vii, iar boala era socotită incurabilă, una de nevindecat. Bolnavii aceștia fiind izolați, sufereau foarte mult de singurătate și de umilire, având obligația de a considera în mod restrictiv ca ceilalți oameni să nu se apropie de ei. Pericopa Evanghelică ne confirmă faptul că unii dintre leproși se vindecau printr-o minune dumnezeiască datorită milostivirii Lui Dumnezeu și a credinței lor puternice, însă, cei vindecați aveau obligația de a merge și a se arăta preoților, fiindcă preotul avea cunoștințe precise privind semnele manifestării bolii şi el putea stabili dacă boala este lepră cu adevărat sau altă afecțiune și prin acest lucru se afirmă dacă vindecarea de lepră era una sigură! Așadar, cu mulți ani în urmă, lepra, ca boală profund degradantă pentru ființa umană, aducea, pe lângă suferința fizică, și una sufletească, produsă de teama unei morți lente ca şi de tristețea izolării sau a excluderii din comunitate a celor care erau bolnavi de lepră sau de orice altă boală incurabilă, în situaţia în care Dumnezeu ne arată că în cazul când mulțumirea și recunoștința îi aduc omului binecuvântare, mai sunt şi cei care uită să fie recunoscători față de binefacerile Lui!
,,Oare, nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, de alt neam”?
Aşadar, în Duminica a 29-a după Rusalii, Pericopa Evanghelică ne ajută să desluşim două portrete morale, mai întâi chipul relevant al celui vindecat de către Domnul, o expresie de recunoştinţă şi de mulţumire faţă de binefăcătorul său, iar, pe de altă parte, exemplul negativ al confraţilor săi de suferinţă, care au fost şi ei vindecaţi, ca o ilustrare a ingratitudinii, a lipsei de recunoştinţă faţă de cei care ne-au făcut un bine în viaţa noastră! Ca urmare, vom reda textul Evanghelic prin care se spune: «În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi, care au stat departe şi care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne! Şi, văzându-i, El le-a zis: ,,Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor”! Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Iar acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: ,,Oare, nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam”? Şi i-a zis: ,,Ridică-te şi du-te! Credinţa ta te-a mântuit”! (Luca 17, 12-19), textul sfânt ajutându-ne să înţelegem că fiecare ne bucurăm de atâtea daruri şi binefaceri din partea Lui Dumnezeu, fie că suntem vrednici să le primim, fie că nu suntem vrednici de acest lucru, mai ales că Dumnezeu vrea să ne arate cum toţi ne plecăm genunchii în faţa sfântului altar sau în faţa icoanei, atunci când suntem la ceas de cumpănă şi de încercări, dar îndată ce rugăciunea ni s-a împlinit, uităm cu uşurinţă că avem datoria morală să înălţăm şi o rugăciune de mulţumire pentru binele pe care l-am primit în momente de nevoinţă! Deci, sunt cei 10 leproşi la intrarea unui sat, nouă iudei şi un samarinean, iar, pe toţi i-a unit suferinţa, cu toate că vindecarea îi va despărţi. Mai remarcăm şi un detaliu: Iisus le răspunde leproşilor imediat ce îi vede, cu scopul de a-i vindeca! Astfel, constatăm că Dumnezeu tămăduieşte doar oameni care sunt în mişcare, oameni care s-au ridicat şi care păşesc în virtutea unui avans de încredere acordată Lui Dumnezeu şi binecuvântatei vindecări a vieţii lor trupeşti şi sufleteşti, pentru că întotdeauna Preaînaltul Dumnezeu ne arată că în cazul când mulțumirea și recunoștința îi aduc omului binecuvântare, mai sunt şi cei care uită să fie recunoscători față de binefacerile Lui!
,,Ridică-te şi du-te! Credinţa ta te-a mântuit”!
Credinţa se naşte şi din nevoia, din strigătul universal al trupului care suferă, din dorinţa noastră de viaţă, de sens, de iubire, de sănătate, iar atunci când simţi că nu le ai, te smereşti, deoarece strigătul celui aflat în nevoie este plin de încredere, iar, cei 10 leproşi au încredere în Iisus şi sunt vindecaţi, cu toate că acestei credinţe îi lipseşte o dimensiune fundamentală: bucuria vindecării asociată cu un sentiment reciproc, un răspuns firesc, ceea ce ne conduce la faptul că întotdeuna credinţa înseamnă răspunsul liber al omului la binefacerea care-i vine din partea lui Dumnezeu! În acest fel, mulțumirea adusă lui Dumnezeu se arată și pentru faptul că suntem fii și fiice în Biserica Sa, iar, toate cele pe care le dobândim în viață sunt mult mai puțin importante decât calitatea de creștin, de rugător în Biserica Lui Dumnezeu, pe care a câști¬gat-o cu însuși sângele Său, iar, Biserica este înainte de toate «trupul lui Hristos» şi în această Biserică primim viața cea adevărată prin filiaţia noastră cu Hristos, împărtă¬șindu-ne cu Sfintele Taine. Împreună cu toţi credincioşii, în Biserică avem comuniune cu Maica Domnului, cu toți Sfinții, cu Puterile cerești, iar, pentru tot ceea ce ne dăruiește Dumnezeu în Biserica Sa, considerăm că se cuvine să aducem jertfă sfântă de recunoștință! După cum însăşi mulțumirea și recunoștința sinceră față de Dumnezeu îi aduc omului laudă, fericire și binecuvântare, tot așa și cei nemulțumitori și nerecunoscători față de binefacerile lui Dumnezeu, au primit de la El aspre pedepse vremelnice și veșnice! Acest lucru îl putem înțelege numai din cuvintele Sfintei Scripturi care arată nemulțumirea poporului iudeu față de atâtea binefaceri primite de la Dumnezeu! Şi noi, în viaţa de zi cu zi, înălţăm rugăciuni către Bunul Dumnezeu, rugându-L să ne ajute, şi poate, de cele mai multe ori uităm să-I mulţumim sau să-I fim recunoscători. În concluzie, constatăm că nouă dintre cei zece leproşi vindecaţi, au uitat să-I mulţumească Domnului, fiindu-le îndeajuns doar vindecarea, însă, doar unul singur a fost şi mântuit prin credinţă. Cei nouă, nu se întorc, poate pentru că s-au rătăcit în iureşul bucuriei vindecării, dar, Dumnezeu simte bucurie pentru bucuria celor tămăduiţi, precum înainte a simţit durere pentru durerea lor! Poate că nu se întorc plini de recunoştinţă pentru că simt sănătatea ca pe ceva care li se cuvine, nu ca pe un dar, nu ca pe o minune a Lui Dumnezeu! Desigur, fiecare minune a Domnului Iisus Hristos este şi o istorie nesfârşită, o poveste care începe cu faptul că omul nu este doar propriul său trup, iar, deplinătatea lui constă în a trece de la a fi vindecat la a fi mântuit! Samariteanul recunoscător a intuit că secretul nu stă în vindecare, ci în Vindecător, iar, El vrea să ajungă la Dăruitor, nu doar la darurile acestuia, pentru că Dumnezeu ne arată că în cazul când mulțumirea și recunoștința îi aduc omului binecuvântare, mai sunt şi cei care uită să fie recunoscători față de binefacerile Lui!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
