Control judiciar pentru elevul agresor!

39

Elevul de clasa a opta de la Liceul cu Program Sportiv, care săptămâna trecută și-a înjunghiat colegul de clasă, a fost plasat sub control judiciar. Măsura a fost luată de instanță, la cererea anchetatorilor, și este valabilă pentru o perioadă de 60 de zile. Adolescentul de 14 ani este anchetat pentru tentativă de omor, dar și pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, dar și pentru purtarea și folosirea de obiecte interzise. Săptămâna trecută, într-una dintre pauze, el a avut o simplă și scurtă altercație verbală cu un coleg cu care era și bun prieten, doar că nu a mai ținut cont de acest lucru. A scos un cuțit din buzunar, tip briceag, și l-a înjunghiat pe acesta în piept, lama trecând la 2 centimetri de un important vas de sânge. Norocul victimei a fost dat de faptul că medicul unității de învățământ a intervenit prompt și a stopat pierderea de sânge până la preluarea lui de către o ambulanță care l-a preluat și l-a transportat la spital. Adolescentul a fost ulterior supus unei intervenții chirurgicale, iar acum a fost externat din spital, recuperându-se treptat după trauma de care a avut parte.
După incident, agresorul său a plecat din imediat din școală, ducându-se acasă. De aici el a mers cu tatăl său la Poliție, unde a explicat ce a făcut și ce s-a întâmplat. După evenimentul respectiv, băiatul nu a mai trecut pe la școală, iar acum riscă exmatricularea, o decizie urmând să fie luată în perioada următoare de Consiliul de Administrație al unității de învățământ.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.