În opera publicistică, editorialistul şi cronicarul Mihai Eminescu s-a dovedit analistul profund al vieţii noastre politice, administrative, economice, culturale, al politicii noastre externe, chiar observatorul fin şi criticul moravurilor şi al metehnelor celor din protipendada societăţii, ale parveniţilor care mergeau la Paris ca să-nveţe «la gât cravatei cum se leagă nodul», fiindcă ne-a lăsat o moştenire la fel de bogată şi valoroasă ca şi în poezie, fiind considerat egal cu sine, atât în poezie, cât şi în jurnalistică, aşa cum precizează George Călinescu. De alftel, articolele sale pe teme de economie constituie un model de analiză lucidă şi pertinentă asupra cauzelor pentru care România din zilele lui era atât de mult rămasă în urmă sub raportul dezvoltării forţelor şi mijloacelor materiale de producţie, ca şi al nivelului de trai al majorităţii populaţiei formată atunci în proporţie de peste 90 % din ţărani! Referirea lui Eminescu la problemele economice, îndeosebi la cele agrare, nu o putea pune nimeni la îndoială după cei îi apăreau în cronicile de la «Timpul» o serie de articole vizionare, cu toate că la vremea respectivă ţara avea economişti renumiţi, precum Dionisie Pop Marţian, Ion Ghica, Petre Aurelian, Petre P. Carp şi alţii. Marele critic literar Şerban Cioculescu avea să observe, pe bună dreptate, că „Economismul este de fapt marea revelaţie a ziaristicii eminesciene, un economist în curent cu doctrinele curente, agonisire a studiilor berlineze”, mai ales că vorbind despre vizionarismul lui Eminescu în problema agrară, poate că merită reţinută analiza privind consecinţele fărâmiţării proprietăţii funciare, situaţie care se perpetuează şi la începutul mileniului al treilea creştin! Acest lucru are un efect negativ asupra nivelului producţiei şi productivităţii rezultată predominant din munca manuală.
„Un rău politic se poate vindeca pe timp cât puţini îl văd; când îl vede toată lumea, el nu mai e vindecat”!
Pentru că spunea Eminescu în articolul «Soluţia problemelor noastre sociale» că divizarea proprietăţii după numărul de moştenitori îl lasă pe fiecare după câteva generaţii cu doar câţiva stânjeni de pământ, cam între 1,96 şi 2,23 mp, în funcţie de provincie istorică, „prea puţin pentru a trăi şi prea mult pentru a muri”! Pe vremea aceea, arendăşia era o practică sistematică a lucrării pământului, iar cei care aveau această îndeletnicire, prin „întocmelile agricole au făcut robirea ţăranului”, atenţionează marele poet şi publicist! Eminescu ştia ca nimeni altul durerea ţăranului şi nu-i acuza pe boierii de viţă veche, cu moşii de veacuri, ci, dimpotrivă: „Boierul vechi era ţărănos şi ţăranul vechi avea un fel de mândrie boierească în el”, accentuează Eminescu, printr-o frază de o frumuseţe stilistică autentic poetică, privitoare la ruralul românesc precapitalist, care nu se regăseşte nici măcar în literatura sămănătoristă sau poporanistă unde au excelat scriitori de mare talent. Să mai spunem că în anii studenţiei sale la Berlin şi la Viena, Eminescu s-a documentat cu multă aplecare asupra mersului economiei nemţeşti şi a stării sociale a germanilor şi austriecilor, ajungând la concluzia, aşternută în articolele sale, că industria este singura cale de depăşire a stării de subdezvoltare, ceea ce confirmă cu strălucire vizionarismul său! În toată activitatea sa publicistică, Eminescu a fost un condeier polivalent, iar, aceasta o spune marele Perpessicius într-un număr al Revistei «Manuscriptum» din anul 1979, prin cuvintele: „Nici una din problemele politice, sociale şi economice, care dirijează viaţa unui popor, nu i-a fost absentă, şi nimeni n-a adus în judecarea lor o viziune mai adâncă, mai profetică, mai actuală”, subliniază marele critic literar! Da, ziaristul Eminescu a fost un critic aspru al nedreptăţilor din societate, un polemist cum încă nu s-a mai născut altul până astăzi, pentru că a fost necruţător cu lipsa de cultură, linguşirea şi servilismul faţă de mărimile statului, Articole precum «Ecuilibrul» (ZIARUL „Timpul” din 22 şi 29 aprilie 1870, când lucra la foaia obscură «Curierul de Iaşi», dar pentru el nu conta unde scrie, conta ceea ce scrie despre «Puterile vii ale naţiei», 22 septembrie 1886, «Idealul unităţii politice a românilor» 17, 19, 21, 26, 28 noiembrie 1876 apărute în format foileton, «Abecedarul nostru economic» 21 decembrie 1877, «Credinţa în trăinicia poporului român», 10 februarie 1878, deoarece sunt unele din miile de pagini de jurnalism făcut la lumina credinţei în mai bine pentru naţia căreia îi aparţine.
„Justiţia, subordonată politicei, a devenit o ficţiune şi nu mai există nici o garanţie pentru cele mai preţioase interese ale societăţii”
Eminescu a respectat cu sfinţenie normele gramaticii Limbii Române şi avea o vorbă a lui: ,,Cine stâlceşte limba strămoşilor să nu îndrăznească a se apuca de scris; să nu se atingă de creion sau de pană şi călimară, iar, dacă în vremea lui erau la modă «d’alde furculision» şi «lingurision», constatăm cu stupoare că astăzi limba noastră este impregnată de englezisme de baltă şi abundă în expresii de genul «implementare», «prioritizare», « target», «snak-bar», «rezilienţă» sau «fake news» sau alte şuşanele lingvistice. Desigur, cine vrea să înveţe ceea ce înseamnă izvor de limbă şi stil, şi priză la cititori, să se adape de la publicistica eminesciană, fiindcă Eminescu a fost un bijutier al limbii române nu numai în poezie, ci şi în proză şi publicistică. Lăsăm la latitudinea cititorului să observe dacă Eminescu gazetarul din anii 1870-1883 este de actualitate până în zilele noastre şi poate pentru mulţi ani mai departe în vitor! În urmă cu aproape două sute de ani, Eminescu scria: ,,Un om de stat, precum şi o politică de stat stau pururi deasupra partidelor, încât idealul unui om de partid e opus acelui om de stat”, „Un rău politic se poate vindeca pe timp cât puţini îl văd, când îl vede toată lumea, el nu mai e vindecat”, „Orice zgârie-hârtie care nu avea idei a crezut că poate înlocui această lipsă prin vorbe nouă” (neologisme – n.a.), „Favoarea şi interesul electoral singure prezidează la alegerea amploiaţilor statului”, „Funcţiunile publice sunt adesea în mâinile unor oameni stricaţi”, „Justiţia, subordonată politicei, a devenit o ficţiune şi nu mai există nici o garanţie pentru cele mai preţioase interese ale societăţii”, „Viciul organic al lipsei unei administraţii instruite, echitabile şi binevoitoare, a creat starea actuală de lucruri şi a fost izvorul abuzurilor”, „Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii”, „Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege”, „Constituţia noastră, punând greutatea pe o clasă de mijloc, parte străină, parte neexistentă, a dat loc la o declasare generală din cele mai dezastruoase”, „Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte”, deci, atâtea şi atâtea expresii geniale care atestă calităţile poetului Mihai Eminescu de publicist şi patriot vizionar mereu actual şi mai ales de gânditor genial!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
