În această dimineață, zeci de lucrători ai Penitenciarului Târgu Jiu au declanșat un nou protest, oprind lucrul și ieșind în fața unității de detenție, începând cu ora 08:30. Principala nemulțumire este neplata orelor suplimentare și toate pierderile care derivă din Ordonanța „trenuleț”.
Polițiștii de penitenciare afiliați Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar nu vor mai efectua paza deținuților din momentul în care își vor îndeplini norma de lucru care se va încheia în jurul zilelor de 15-18 ianuarie.
Doleanțele polițiștilor de penitenciare sunt următoarele:
– Aplicarea în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 şi familiei ocupaționale apărare, ordine publică şi siguranță națională;
– Menținerea în plată a drepturilor salariale ce vizează plata majorării pentru munca suplimentară și a majorării pentru munca în repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, nu se lucrează;
– Aplicarea legii pensiilor militare în conformitate cu modificările legislative promovate prin lege la Senat în luna noiembrie 2024;
– Actualizarea și indexarea pensiilor militare de la 1 ianuarie 2025;
– Plata normei de hrană la valoarea actualizată, fără plafonări;
– Plata normei de echipare la valoarea actualizată, fără plafonări;
– Aprobarea celor 1600 de posturi convenite cu primul-ministru al României în ianuarie 2024 şi deblocarea posturilor vacante pentru a fi ocupate prin concurs, astfel încât să putem să ne desfăşurăm activitatea în condiții de siguranță;
– Plata sporului prevăzut de OUG 26/2024;
– Plata voucherelor de vacanță.