NUP-ul Parchetului Înaltei Curţi, atacat în Dosarul “Dispensarul Brădiceni”

299

Recent, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dat NUP (neînceperea urmăririi penale) în dosarul privind înstrăinarea Dispensarului Brădiceni, anchetă începută de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, personal de primul-procuror Ileana Enache, şi continuată apoi de procurorul Emil Moţa, la Parchetul Judeţean Gorj. Ordonanţa dată de PÎCCJ a fost atacată de magistratul Enache la petiţia Asociaţiei Proprietarilor de Păduri Valea-Bistriţei, în dosar fiind reluate cercetările de către IPJ-Serviciul de Investigare a Fraudelor. Procurorul care se va ocupa de dosar este Dorin Buţu, termenul de finalizare a cercetărilor fiind 30 aprilie.

În Gorjeanul din 10 februarie 2011, poetul şi publicistul Ion Căpruciu scria despre o “Vânzare frauduloasă şi scandaloasă! – Cum a devenit Dispensarul Medical Brădiceni locuinţă particulară”. Consilierii locali din acea vreme susţineau că ar fi vorba de o minciună şi că, vezi Doamne, ei ar fi ştiut primii. Nimic mai fals, din moment ce tranzacţia se făcuse cu vreo doi ani, doi ani şi jumătate în urmă. Nu direct, ci prin Agenţia Domeniilor Statului, aparţinând de ministerul Agriculturii.

Directorul ADS fusese condamnat
În campania electorală de la alegerile locale din 2008, Ion Căpruciu îl însoţise pe candidatul la al doilea mandat Florin Pavel. Care promisese că va face din clădirea Dispensarului Veterinar, lipită aproape de aceea a Dispensarului Uman din Brădiceni un cămin pentru bătrâni.
Numai că primarului aflat la al doilea mandat, Florin Pavel, i-a fost mai la îndemână să-l înstrăineze. Profitând de o decizie a Consiliului Local de pe vremea ex-primarului Nicolae Ciolacu, în baza căreia cele două clădiri şi terenul aferent fuseseră trecute din domeniul public în cel privat.
N-a fost nevoie decât de nişte adrese false către Prefectura Gorj şi, apoi, spre Agenţia Domeniilor Statului prin care se cerea aprobarea de privatizare. Anterior, Dispensarul Veterinar mai fusese concesionat, pe rând, către două persoane. Al doilea concesionar, dr. Veterinar Florin Gorcea, din Târgu-Jiu, a conştientizat că şi-ar putea face acolo o locuinţă, un cabinet medical şi o grădină de legume.
Cu evaluator necunoscut, vânzarea s-a făcut. Prin ADS. În timpul directorului Daniel Drăgan, un hrăpăreţ implicat şi-n alte mişmaşuri. Şeful ADS, Daniel Drăgan, fusese trimis în judecată pe 17 aprilie 2009. Cu toate că pe 20 ianuarie 2010 fusese achitat de Tribunalul Bucureşti, desfiinţând decizia Judecătoriei Sectorului 1, din 20.01.2010, aceasta, atacată prin recurs, s-a transformat într-o condamnare la 6(şase) ani de închisoare, pe 22.10.2010. Ca o dovadă că justiţia mai poate fi şi dreaptă.

Interesul comunităţii creşte
Colaboratorul nostru, Ion Căpruciu, se-ntreba în primul său articol, la final, “Cât ai luat Dle Primar Florin Pavel pentru această vânzare?” Este o întrebare la care încă nu s-a răspuns până acum. Mai ales că Asociaţia Proprietarilor de Păduri Valea-Bistriţei comuna Peştişani, judeţul Gorj, s-a adresat în două rânduri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Şi, de fiecare dată, a primit răspunsuri lămuritoare.
Prima cercetare fusese cerută de către procurorul Emil Moţa, brădicenean şi el, spre a corobora acuzaţiile din mai multe dosare penale ale primarului suspendat Florin Pavel într-unul singur. Probabil din grabă, nu din superficialitate, elementele infracţionale privind înstrăinarea celor două dispensare şi a terenului aferent nu s-au mai regăsit complete. Şi cum Dosarul Pavel s-a extins la mai multe persoane inculpate s-a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De unde s-a dat NUP – Neînceperea Urmăririi Penale – în speţa cu dispensarele. Şi, totuşi, membrii Asociaţiei Proprietarilor de Păduri Valea-Bistriţei Peştişani s-a mai adresat cu o revenire la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

Plângere acceptată
Cu nr. 1323/II/02/2013, din 15.03.2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu adoptă o rezoluţie prin care s-a dispus admiterea plângerii formulată împotriva ordonanţei adoptată la data de 14.02.2013 în Dosarul nr. 4053/P/2011.
Prin această rezoluţie, procurorul dispusese neînceperea urmăririi penale privindu-i pe făptuitorii Daniel Drăgan, Radu Marian Sebastian, Pavel Ion Florin şi Cojocaru Marius(juristul primăriei Peştişani la acea dată) pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şia rt. 289 din Codul Penal.
Cum spuneam, împotriva rezoluţiei a formulat plângere petiţionara Asociaţia proprietarilor de Păduri Valea Bistriţei, la data de 12.03.2013, care a criticat la aceeaşi dată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu sub nr, 1323/II/2/2013.
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu şi înregistrată sub nr. 4053/P/2011, Asociaţia Proprietarilor de Păduri Valea-Bistriţei a solicitat efectuarea de cercetări faţă de funcţionarii din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului şi Direcţiei Administraţiei Patrimoniului care au dispus în mod abuziv vânzarea unui bun aparţinând domeniului public al comunei Peştişani, precum şi faţă de Pavel Ion Florin şi Cojocaru Marius Gabriel, primar respectiv jurist în cadrul Primăriei Peştişani, care în exerciţiul atribuţiilor de serviciu au întocmit mai multe acte în care atestau împrejurări nereale.

Soluţia procurorului, infirmată continuându-se cercetările de IPJ Gorj
Întru lămurirea cauzei sub toate aspectele şi privind stabilirea concretă a activităţii infracţionale a tuturor persoanelor implicate, prim procurorul Ileana Enache susţine că soluţia procurorului nr. 40-P-2011, din data de 14.02.2013 va fi infirmată, iar cauza trimisă organelor de poliţie din cadrul IPJ Gorj – Serviciul de Investigare a Fraudelor, urmând a fi efectuate acte procedurale.
Se vor face audieri şi reaudieri ale persoanelor implicate, apreciindu-se ca nejustificat procesul-verbal întocmit la data de 07.11.2012, în ceea ce priveşte neaudierea numitului Daniel Drăgan, pentru simplul motiv că este persoană privată de libertate în Penitenciarul Vaslui.

Dispensarul Uman anexă?!
Mai trebuie stabilite condiţiile în care au fost modificate, ca şi dimensiune, suprafaţa desfăşurată a clădirii din Brădiceni, comuna Peştişani, şi terenul aferent clădirii (250 mp suprafaţa desfăşurată a clădirii şi 4.900 mp suprafaţă teren, cum apare în contractul de concesionare nr.284/10.07.2006, 323 mp suprafaţă de teren şi 8.082 mp suprafaţă de teren în actul adiţional nr. 1/16.05.2007, respectiv 323 mp suprafaţă teren şi 9405 mp suprafaţă teren – contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4842/10.12.2008 la BN Confidens Bucureşti), fiind puţin probabil ca suprafaţa totală să se dubleze.

Termen de soluţionare: 30.04.2013
Între hotărârile dispuse de Prim procurorul Ileana Enache, reamintim admiterea plângerii formulată de petiţionara Asociaţia Proprietarilor de Păduri Valea-Bistriţei, împotriva rezoluţiei adoptată în Dosarul nr. 4053/P/2011, ca fiind întemeiată.
La fel, se infirmă rezoluţia nr. 4053-P-2011, din data de 14.02.2013. Se trimite cauza nr. 4053-P-2011 la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Gorj – Serviciul de Investigare a Fraudelor pentru continuarea cercetărilor, urmând ca în conformitate cu prevederile art. 216 Cod procedură penală, supravegherea cercetărilor să fie efectuată de procurorul Buţu Dorin.
Aşa că ancheta va continua, termenul de soluţionare a cercetărilor fiind clar: 30.04.2013.
Ion Predoşanu

Pentru a vedea rezoluţia de admitere a plângerii daţi clic pe poză

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.