În Biserica noastră dreptmăritoare, Sărbătoarea Naşterii Domnului ne sugerează că Dumnezeu apare, nu pe piscurile munţilor din Israel, ci în văzduh, deasupra Betleemului, vestind omenirii întregi bucuria, eliberarea, pacea prin care spune: „Vă vestesc vouă o bucurie mare: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Hristos Domnul”! Iisus a venit în mijlocul nostru sub chipul minunat al unui copilaş plăpând. A venit să şteargă fărădelegea de la început. Mărire în cer lui Dumnezeu, iar pe pământ, pace oamenilor de bunăvoinţă! Pentru noi, practic, Sărbătoarea Crăciunului nu e doar o sărbătoare a mâncării şi a băuturii, ci, o ocazie de întâlnire, de vizitare între rude, e un moment de popas, un moment de destindere, în care mai uităm de monotonia vieţii, cu mizeriile, cu greutăţile şi cu ocupaţiile ei banale! Dar, mai presus de toate, Naşterea Domnului e un mănunchi de datini cu colinde, cu obiceiuri pe care le-am moştenit din moşi-strămoşi, şi pe care an de an le aşteptăm cu nerăbdare! Crăciunul este cu adevărat Crăciun, dacă Naşterea lui Hristos e legată de propria noastră renaştere la o viaţă nouă! Fecioara-Mamă, L-a purtat pe Hristos Pruncul în pântecele sale pentru ca noi să-L purtăm în inimile noastre, aşa cum tata sau mama, plecând departe de casă, poartă în buzunarul de la inimă fotografia copilului pe care îl iubesc, aşa cum copilul plecat de acasă poartă în buzunar fotografia mamei! Bucuria Nașterii Domnului trebuie să fie în comuniune, nu în singurătate şi de aceea se cuvine să îi simțim prieteni pe toți semenii noștri, ca fii ai lui Dumnezeu, și să fim cu toţi în comuniune! Să reţinem faptul că primii misionari, primii vestitori ai bucuriei, nu au fot savanţii, învăţaţii legii de la Ierusalim, preoţii de la templu, ci nişte păstori, deci, şi noi, slujitori ai altarului, împreună cu oamenii simpli, suntem chemaţi în primul rând să-l vestim pe Hristos celor cu care venim în contact la biserică, la muncă, la şcoală, oricât am fi de învăţaţi şi de sus puşi! Iar, acest lucru îl facem prin faptele noastre, prin viaţa noastră conformă cu Evanghelia şi învăţătura lui Hristos! Evanghelia ne spune că păstorii, aflând vestea de la înger, au părăsit turma, au plecat în grabă la Betleem şi, găsindu-L, s-au bucurat cu bucurie mare. Să ne apropiem şi noi de ieslea lui Iisus, să privim, să adorăm şi să ne gândim la faptul că Stăpânul lumii nu avea o casă, nu avea un leagăn. Dumnezeul puternic al oştirilor cereşti S-a făcut slab şi neputincios, iar, Cel nemărginit, pe care cerurile nu Îl pot cuprinde, a încăput într-o iesle; cel care îmbracă pădurile şi câmpiile cu verdeaţă e îmbrăcat în scutece, iar, mâinile care au creat soarele şi stelele sunt degerate de frig; Cel care dă pâine şi rodnicie ogoarelor plânge de foame! Doamne, pe toate acestea le-ai făcut din iubire faţă de noi, ajută-ne să răspundem cu iubire la iubirea ta! Ştim că Pruncul Sfânt a Cărui Naştere o vom prăznui în curând este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, aşa cum ne-au învăţat Proorocii şi Apostolii. Pentru că mult folos avem noi din această ştiinţă despre Iisus, trăind într-o credinţă curată şi cu dragoste sinceră purtăm în inimi pe Bunul nostru Mântuitor, Care ne-a lăsat cuvânt de nădejde şi de putere în clipa când Se înălţa Ia cer şi ne-a spus: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Să aşteptăm Crăciunul şi pe Stăpânul Lumii, pe Stăpânul stăpânilor, pe Mântuitorul neamurilor, pe Pruncul Iisus Hristos cu Sfânta lui Maică într-un colţişor curat şi odihnitor în ieslea din Betleemul inimii noastre, un locşor curat ca aurul şi înmiresmat cu smirna şi tămâia smereniei şi a rugăciunii, iar, dacă El nu va veni şi nu Se va sălăşlui în noi, atunci, cu adevărat nu vom avea nici un folos de Naşterea Lui. EI va merge Ia alţii, la aceia care îl aşteaptă şi îl doresc cu adevărat! Fraţi creştini, pe Pruncul Iisus cu toţi să-L aşteptăm, iar, dacă Betleem sau Efrata înseamnă «Casa pâinii», cel ce vrea ca în aceste zile să-L găsească pe Hristos, să meargă la Betleemul cel tainic, la biserică, să se apropie de altar, unde este casa Pâinii vieţii! În final să spunem că acela care vrea să prăznuiască după vrednicie Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, să se mărturisească şi să se împărtăşească, pentru că acesta este rostul Postului de patruzeci de zile, rânduit de către Sfânta noastră Biserică, acela de a ne pregăti pentru Sfânta Mărturisire şi Sfânta Împărtăşanie, iar, în acest fel, ne vom face şi noi părtaşi la bucuria şi pacea cântată de corurile îngereşti deasupra staulului din Betleem! Deci, să-L aşteptăm cu inima deschisă şi bună şi să-L chemăm cu dor: „Vino, Doamne lisuse, Mântuitorule, şi goneşte de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul. Împacă viaţa noastră, Doamne, miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele noastre ca un bun şi iubitor de oameni”! Aşadar, aceasta este « taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută» care s-a arătat oamenilor prin Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu. De aceea, să mărturisim că prin Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cunoaştem lucruri pe care nu le-am fi cunoscut altfel, de aceea afirmăm că trebuie să-L cunoaştem mai mult pe Dumnezeu Cel Bun şi Milostiv! Amin.
Preot Paroh, Dan DULĂMIŢĂ, Parohia Târgu-Cărbuneşti
