În Duminica dinaintea Naşterii Domnului (a Sf. Părinţi după trup ai Domnului); Ap. Evrei 11, 9-10; 32-40; Ev. Matei 1, 1-25 ( lGenealogia Mântutorului); glas 1, voscr. 4, cu două zile înaintea marii Sărbători, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se citeşte textul Evangheliei din care putem înţelege că tot ceea ce aştepta neamul lui Israel se mărturiseşte prin neamurile care sunt împărţite atât de minunat şi că întru totul de la Avraam până la David sunt 14 neamuri, de la David până la strămutarea în Babilon sunt 14, iar de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt la fel 14 neamuri, iar după Hristos e un singur neam, acela al Domnului Hristos. Cu alte cuvinte, tot ceea ce a fost neam înainte de Hristos devine neam în Biserică, prin Iisus Hristos, până la sfârşitul veacurilor. Aşadar, devine important să ne simţim din familia mare a Mântuitorului Hristos, ca membri ai Familiei Sale! În acest sens, noi suntem invitaţi ca să vedem imediat Naşterea Mântuitorului Hristos în Betleem, dar, mai suntem chemaţi împreună cu păstorii să alergăm, cu magii să-L întâmpinăm pe Hristos, chiar cu Irod să ne îndoim şi să ne tulburăm, atunci când ni se pare că scaunele pe care stăm sunt veşnice şi noi înşine suntem nişte mici dumnezei! În felul acesta, oare, nu suntem fii ai necredinţei, ai întuneriului din suflet, nu cumva, Îl vindem pe Iisus și Îl trădăm prin ceea ce facem și prin modul in care ne comportăm? Devenim un fel de Iuda ai timpurilor moderne şi post-moderne şi dovedim că după ce ne întâlnim cu Hristos, «Lumina lumii», chiar din fața Lui, ieșim afară în bezna vieții, a negativismului, acolo unde ne putem risipi pentru totdeauna! De aceea, devine foarte importantă Duminica aceasta, pentru că ne scoate dintr-un tărâm al rătăcirii, în care lumea de azi L-a uitat pe Hristos, cu toate că Dumnezeu ne arată prin Iubirea Sa milostivă, că Taina Întrupării Fiului şi Cuvântului divin era cunoscută înainte de facerea lumii, ca o lucrare de mântuire a omenirii!
Să avem pace în suflete, cum ne îndeamnă îngerii la Nașterea lui Hristos!
Aşadar, în Duminica dinaintea Nașterii Domnului, o duminică ce ne pregătește frumos pentru a primi bucuria acestei nașteri, a sălășluirii Mântuitorului nu doar în peștera din Betleem, dar, mai ales, în casa sufletelor noastre! De aceea, într-o astfel de zi, ne pregătim pentru curățirea sufletelor, nu doar pentru curățirea caselor noastre, pentru că se cuvine să-I dăruim lui Hristos sufletele noastre curate! În acest fel, ni se vesteşte că Hristos este Dumnezeu, că Naşterea Sa, Crăciunul în sine, constituie punctul de pornire a lumii, prin credinţa în Hristos, către cuvenita restaurare! Prea mult s-a ofilit în jurul nostru chipul Mântuitorului şi ni se vinde creştinismul într-o anieră consumistă ca un meniu bogat în sarmale şi cârnaţi, cu şoric şi masă îmbelşugată, înveşmântat în tot felul de haine şi în tot soiul de ambalaje ale cadourilor tentante cu acoperire în bani! Dar, Crăciunul nu e un cadou, ci, reprezintă un mod firesc de a fi în Hristos, un mod de a-L chema pe Hristos ca parte integrantă a propriei noastre mântuiri. Moş Crăciun trebuie repus acolo unde este locul său, în ceea ce sugerează colindele Crăciunului! Deci, să nu înlocuim Crăciunul cu obiectele acestea strălucitoare şi tentante, lucruri omeneşti pe care le-am dobândit în timp, prin tradiţie. Să nu confundăm Întruparea Mântuitorului Hristos cu faptul că ne-a ieşit sau nu ne-a ieşit să dăruim prinoase, că ne-a ieşit sau nu ne-a ieşit beteala pe brad, că ne-a ieşit sau nu ne-a ieşit masa de Crăciun! Deoarece Crăciunul este mult mai mult decât ştim cu toţi cei care luăm în serios darul mântuirii, să căutăm, într-o asemenea perioadă, să avem pace în suflete, așa cum ne îndeamnă îngerii la Nașterea lui Hristos: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”, pentru că într-adevăr, oamenii se străduiesc să aibă pace, bucurie, lumină, deschidere, când stăruire unii față de alții, ai ales că Dumnezeu ne face multe daruri, multe bucurii, iar important este ca noi să le prețuim, să nu trecem nepăsători pe lângă ele! Se pare că uneori, nu mai știm să rostim cuvinte frumoase oamenilor, nu mai știm să răspundem vorbelor frumoase şi astfel se pierd multe daruri de la Dumnezeu, tocmai pentru că nu le prețuim îndeajuns! Despre spiţa neamului Mântuitorului nostru Iisus Hristos, chiar Proorocul Isaia zice: „Iar neamul Lui cine îl va spune?” (Isaia 3, 8), mai ales că Sfântul Evanghelist Matei începe spiţa neamului sau Genealogia lui Iisus Hristos de la Avraam şi o urcă până la Iisus Hristos. Iar Luca, începând de la Iisus Hristos, suie neamul Mântuitorului până la Dumnezeu! Citind cu atenţie despre aceste înşirări de neamuri ale Mântuitorului, ni se pare că vedem o scară uriaşă în văzduhul mântuirii noastre, o scară asemănătoare cu scara aceea din Sfânta Scriptură pe care a văzut-o în vis Patriarhul Iacob, şi pe care îngerii lui Dumnezeu se suiau la cer şi se coborau la pământ, pentru că prin ceea ce ni se revelează, Însuşi Dumnezeu ne arată prin Iubirea Sa milostivă, că Taina Întrupării Fiului şi Cuvântului divin era cunoscută înainte de facerea lumii, ca o lucrare de mântuire a omenirii!
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”!
E bine să ştim că două sunt naşterile lui Iisus Hristos: una dumnezeiască, din Tată fără de mamă, mai înainte de veci, iar alta ca om, omenească, din mamă fără de tată, din Sfânta Fecioară Maria. Despre Naşterea cea omenească ne arată Sfântul Evanghelist Matei, începând spiţa neamului Mântuitorului de la Avraam şi mergând până la lisus Hristos, Cel întrupat în lume din pururea Fecioara Maria. De aceea, Sfântul Evanghelist Matei arată că Iisus din Nazaret este fiul lui David şi moştenitorul făgăduinţelor făcute de Domnul urmaşilor lui Iesei, când rezumă în cele două nume mari, David şi Avraam, cele patruzeci şi două de generaţii până la Mântuitorul, grupând aceşti fericiţi strămoşi în trei serii: de la Avraam până la David – strămoşii din epoca patriarhilor; de la David până la Iehonia, când a fost strămutarea în Babilon – aceasta este epoca regilor; şi de la Iehonia până la lisus Hristos, adică, epoca marilor preoţi, care erau şi conducători politici ai poporului. În fine, Întruparea Fiului veşnic al lui Dumnezeu, adică, faptul că El S-a făcut om, nu a fost o întâmplare, ci a fost împlinirea unui plan al lui Dumnezeu pregătit din veşnicie, planul sau scopul pentru care El a creat lumea. Desigur, taina Întrupării Fiului şi Cuvântului divin demonstrează temeinicia libertăţii persoanelor şi a popoarelor cărora Mântuitorul Iisus Hristos le propune mântuirea, dar nu le-o impune cu forţa! Ca urmare, gândul nostru să fie către Dumnezeu, ca El să ne lumineze pentru a face binele! De aceea, în Ajunul Crăciunului să ne bucurăm pentru o biserică frumoasă, luminoasă, încăpătoare, pentru libertatea de a fi creștini, pentru că în unele locuri creștinii sunt prigoniți, pe când noi ne putem bucura pentru faptul că mărturisim liber credința, că ne putem pregăti liniștiți pentru această mare sărbătoare, Nașterea Domnului. În astfel de condiţii, nimic nu ne poate împiedica să fim liniștiți, decât diavolul necurat care lucrează prin oameni, dar, nu trebuie să ne pierdem pacea sufletului şi a ţării în care trăim! Să ne bucurăm că avem posibilitatea de a ne manifesta ca ortodocși, iar lucrul acesta, în mare parte se datorează şi sfinţilor neamului nostru! Să folosim firava libertate pe care o avem pentru a fi cu Dumnezeu, să nu fim plictisiți, să nu ni se pară că este prea mult ceea ce avem de făcut, mai ales că sunt multe lucruri frumoase pe care le putem face în comuniune cu Dumnezeu! În această perioadă se organizează colinde, diverse acțiuni în spitale, în şcoli, deci, e bine să primim colindele care ne îndeamnă să fim mai curați, mai aproape de Dumnezeu, să priveghem precum păstorii care au fost înștiințați de Nașterea Mântuitorului, să facem daruri celor dragi, milostenie, pentru că Dumnezeu ne arată prin Iubirea Sa milostivă, că Taina Întrupării Fiului şi Cuvântului divin era cunoscută înainte de facerea lumii, ca o lucrare de mântuire a omenirii!
Profesor Vasile GOGONEA
