„Respect Eroilor – o activitate închinată celor care s-au jertfit în numele dreptății”

50

Într-o atmosferă solemnă, încărcată de emoție și recunoștință, Liceul de Arte Constantin Brăiloiu a celebrat, în data de 17 decembrie, evenimentul „Respect Eroilor”, închinat comemorării sufletelor nevinovate ce au fost sortite pierii în zbuciumatul an 1989, pentru ca întreg neamul românesc să-și dobândească libertatea. Evenimentul a avut loc în amfiteatrul Auditorium Maximum al Universității Constantin Brâncuși, Târgu Jiu, iar oportunitatea de a dispune de un cadru festiv s-a datorat domnului prorector Ștefan Sorinel Ghimiși.
Manifestarea a debutat într-o notă solemnă, cu intonarea Imnului Național de către renumitul cor Orpheus, condus de doamna profesoară Loredana Buliga.
Celebrarea a 35 de ani de la martiriul eroilor Revoluției a fost însuflețită de prezența autorităților locale și județene și a reprezentanților instituțiilor importante din județul Gorj. Astfel, ne-am bucurat de prezența domnului inspector școlar general, Mihai Istrate, a inspectorului școlar general adjunct, Adriana Rădoi, a inspectorilor școlari, Ionela Otilia Giurca, Marieta Pavel, Gabriel Popescu, a domnului prefect, Virgil Drăgușin, și a domnului viceprimar al municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor, care a trezit conștiința națională a întregului auditoriu prin profundul său discurs.
Evenimentul s-a bucurat de un număr însemnat de spectatori care au fost purtați într-o emoționantă incursiune prin istorie, prin intermediul unei piese de teatru impresionante, Cei fără nume, activitate coordonată de domnul profesor Cosmin Brehuță.
Programul artistic a continuat cu aranjamente muzicale interpretate de grupuri vocale diverse, precum Andante, Roua, Columna, Gorjencele, cu tradiție în Liceul de Arte, coordonate de profesorii: Bălășoiu Olimpia, Ciobanu Tudorel, Popescu Camelia, Lăcătușu Alina, Lăcătușu Nicoleta. Corzile sufletești ale spectatorilor au vibrat odată cu interpretările muzicale instrumentale de excepție ale elevilor Liceului de Arte, coordonați de cadre didactice devotate lirei lui Orfeu, precum: Dumitrescu Florin, Cealîcu Ilie, Marinescu Viorel, Străjer Valentina, Gîlcescu Nicolae, Ciocăzan Violeta, Bugă Constantin, Ștefănescu Liliana, Dogariu Cătălin. De asemenea, ochiul estetului a fost sensibilizat printr-o expoziție de arte vizuale intitulată sugestiv Omagiul Eroilor Martiri ’89, de care s-a bucurat publicul larg, martor al redeșteptării memoriei eroilor revoluționari, coordonată de profesorii: Daria Ionescu-Haidău, Cristina Cioplea și Șerban Daniel.
„Eroii neamului nostru au avut curaj să viseze la o țară liberă, să lupte pentru ea și este de datoria noastră să le păstrăm vie memoria și să le înțelegem sacrificiul”, a declarat doamna profesoară dr. Daria Ionescu-Haidău, director al Liceului de Arte Constantin Brăiloiu, soră a eroului sublocotenent Grigore Cătălin Haidău.
Profesor al Liceului de Arte, Joița Eugenia Alina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.