Motto: „Eu cred că ar fi o posibilitate (să avem Guvern până la Crăciun, n.m. I.P.), dar este varianta optimistă. Cea care ar putea fi reală ar fi imediat după Crăciun. Astea sunt două ipoteze de lucru.” – Ilie Bolojan, Președinte interimar al PNL
Imediat după ce s-a decis formarea unei alianțe guvernamentale pro-europene, alcătuită din PSD, PNL, USR, UDMR și Minoritățile Naționale am gândit că lumea politică românească a trecut peste orgolii și a luat-o pe calea cea bună. Nimic mai fals!
USR (Uniunea Sabotați România!) CA PRINCIPALĂ PIEDICĂ. Încă de la începuturile negocierilor pentru alcătuirea Programului de guvernare al Coaliției pro-europene, la ședințele căreia USR a lipsit de vreo trei ori, invocând motive hilare, că, vezi Doamne, USR-iștii n-au fost invitați sau că nu li s-a prezentat Bugetul și a mai condiționat cu niscaiva măsuri de reformă ori financiar-fiscale pe care le voia USR-ul cu orice preț.
„KAMALA DE CÂMPULUNG SE TOT DĂ ÎN STAMBĂ! Dar, toate acestea, nu a catadicsit Madam Elena Lasconi, un fel de „Kamala de Câmpulung” Muscel, să priceapă că urmau a fi negociate și abia apoi puse pe hârtie! Și așa trecea timpul, fără să se facă pașii importanți pentru coagularea ideilor și conceperea unui program de guvernare coerent, care să răspundă nevoilor cetățenilor. Abia miercuri, indecisul USR a răspuns, de fapt, la întrebarea „dacă intră la guvernare sau nu?”. În tot acest timp, Elena Lasconi (sau mai corect Lăsconi) îi ataca zi de zi pe ceilalți lideri ai partidelor din Coaliția pro-europeană. Și, uite-așa, USR se ascundea după cireș. Iar cireșul era uscat! Pentru ca într-un final, pe care USR l-a tot întârziat, să ni se spună de la obraz că nu intră la guvernare. Și-așa, nici la alegerile locale și europarlamentare USR n-a făcut mare brânză, înregistrând un procent destul de mic. Și totuși, Elena Lasconi știa de la bun început că România se află într-o situație grea, iar dacă rămâne pe tușă are impresia că va câștiga mai multe voturi. Se va vedea că Elena Lasconi se înșeală amarnic și, probabil, va pierde președinția USR!
COALIȚIA PRO-EUROPEANĂ ARE MAJORITATE ȘI FĂRĂ USR. BA CHIAR ARE ȘI PROGRAM DE GUVERNARE. Și uite-așa, cu răbdare exagerată față de mofturile USR – ba intră la guvernare, ba nu! – Coaliția pro-europeană alcătuită din PSD, PNL, UDMR și Grupul Minoritățiloe Naționale a lucrat ca lumea și miercuri a prezentat un program de guvernare coerent și, sper, capabil să scoată țara din marasmul în care este acum. Nici măcar nu s-au grăbit să-și împartă posturile de miniștri – așa cum îi acuza primadona Elena Lasconi. Luni sau marți, noul Guvern al Coaliției pro-europene se va prezenta la vot în Parlamentul României, urmând ca învestirea să aibă loc pe 21 decembrie, ca dată limită fiind ziua de 24 decembrie.
MARCEL CIOLACU ȘI-A PREZENTAT BILANȚUL ȘI NU EXCLUDE O CANDIDATURĂ LA PREZIDENȚIALE. Inițial, era vorba ca această coaliție pro-europeană să desemneze un candidat unic la alegerile prezidențiale, dar, deocamdată, nu a mai făcut-o. Nu mai are rost și nici nu avem spațiu să comentăm realizările Guvernului Ciolacu. Deși am avea destule lucruri bune de spus, cea mai importantă realizare fiind, de departe, intrarea României în spațiul Schengen. Datorită căreia România va avea de câștigat câte două miliarde de euro pe an, timp de zece ani!
După ce și-a prezentat raportul, adică Bilanțul mandatului său de Prim-ministru al României, Marcel Ciolacu, președinte al Partidului Social Democrat, fiind întrebat de jurnaliști dacă va candida la alegerile prezidențiale a răsuns scurt: „Nu exclud.”
ION PREDOȘANU
P.S. MARE ÎNGHESUIALĂ LA PREZIDENȚIALE. Pe lângă numele de candidați la alegerile prezidențiale vehiculate până acum, precum Crin Antonescu, nesuferita de Elena Lasconi, ori Daniel Funeriu, lista ar putea continua. Tot ieri, Victor Ponta a fost în Statele Unite ale Americii și a luat masa cu Trump Jr., iar imediat după aceea a fost invitat la o masă alăturată unde s-a întreținut cu Președintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, pe teme ce au vizat situația politică actuală din România. Nu se știe dacă au vorbit și despre alegerile prezidențiale, dar nu este exclus. Totuși, dintre Marcel Ciolacu și Victor Ponta, ambii social-democrați, unul va trebui să facă un pas în spate! (Ion Predoșanu)