Omagiu adus Eroilor Martiri Gorjeni ai Revoluției din decembrie 1989

9

La Muzeul Județean de Istorie Gorj ,,Alexandru Ștefulescu” a avut loc, pe data de 16 decembrie a.c. un emoționant eveniment de omagiere a Eroilor Martiri Gorjeni ai Revoluție din decembrie 1989, cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la acele momente tragice, în care foarte muți tineri militați și ofițeri ai armatei române și-au dat viața pentru viitorul țării lor, România.
Cu acest prilej a fost lansat și volumul documentar ,,Eroilor Martiri Gorjeni ai Revoluției din decembrie 1989. Memoria noastră”, volum  realizat de scriitorul și artistul plastic prof. Grigore Haidău.
În prezența unui numeros public, sala fiind arhiplină și chiar neîncăpătoare pentru toți cei prezenți, în prima parte a evenimentului de omagiere, despre cele petrecute în decembrie 1989, au vorbit renumiți istorici gorjeni, începând cu dr. Adrian Tudor Drăghici – viceprimar al Municipiului Târgu Jiu, doamna prof. dr. Marcela Mrejeru – până de curând inspector școlar general al județului Gorj,  dr. Albinel Firescu – șef de secție la Muzeul Județean de Istorie Gorj ,,Alexandru Ștefulescu”  și în final domnul prof. Grigore Haidău.
De remarcat interesantele destăinuiri ale doamnei prof. dr. Marcela Mrejeru, pe atunci studentă la istorie, despre clipele petrecute de către domnia sa în acel decembrie 1989, pe străzile Bucureștiului.
În intervenția sa prof. Grigore Haidău s-a referit la volumul conceput de domnia sa și intitulat ,,Eroilor Martiri Gorjeni ai Revoluției din Decembrie 1989. Memoria noastră”  apărut la inițiativa Consiliului Județean Gorj și a Primăriei Municipiului Târgu Jiu, la renumita editură locală ,,Măiastra”.  Discursul și prezentarea prof. Grigore Haidău s-a încheiat prin citirea  emoționantei scrisori  adresată familiei de către fiul său  sublocotenent Cătălin-Grigore Haidău – erou martir al evenimentelor revoluționare din Brașov unde acesta era student la Institutul Militar ,,General Bengescu”, scrisoare scrisă în ultima noapte a vieții sale din acel decembrie nebulos și însângerat.
Din această emoționantă scrisoare reținem câteva pasaje: ,,Dragi părinți, dragă Daria, dragi bunici, dragii mei, Vă rog foarte, foarte mult să nu intrați în panică. Știu că la Târgu Jiu e PACE. Uite că de-abia acum îmi dau seama ce înseamnă cuvântul acesta. Vă rog mult, mamă și tată, ceea ce vă spun nu citiți la bunici, mai ales lui mamaia, că știu prea bine că nu stă prea strălucit cu sănătatea. … Aici (n.a. – la Brașov) e pur și simplu RĂZBOI. Nu am dormit de trei nopți. …. Cartușele îmi țiuie pe la urechi. …. Nu sunt mulți dar sunt bine dotați. … Sunt bărbat, sunt oștean al României Libere. Dar încă  dată vă rog să nu vă faceți griji  căci voi avea grijă de mine și nu vreau ca această scrisoare să fie și ultima”.
Mărturisesc faptul, că atât pe mine  cât și pe cei prezenți în sală, dar mai ales pe doamna prof. dr. Ana Daria Haidău, sora eroului martir, actualmente director al Liceului de Arte ,,Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu, organizatoarea și moderatoarea evenimentului, momentul citirii de către tatăl său și a eroului, a acestei scrisori,  ne-a emoționat profund până la lacrimi pe unii dintre noi.
Subliniem faptul că volumul despre care am amintit se deschide cu prezentarea celor 17  Eroi Martiri Gorjeni ai Revoluției din decembrie 1989, pe care noi îi onorăm și în cinstea memoriei ce le-o păstrăm  îi nominalizăm în cele ce urmează, în ordinea în care sunt înscriși în volumul lansat, respectiv:  subl. Bărboi Gheorghe Dumitru, subl. Bodoi Venerian, subl. Bordei Gheorghe-Dumitru, subl. Cuznețov Iuliu, subl. Digulescu Gheorghe, subl. Fota Ion, subl. Haidău Grigore-Cătălin, subl. Hulă Mircea-Marian, subl. Merișescu Valentin, subl. Militaru Vasile, subl. Oancea Mihai-Cristian, lt. col. Petrescu Dumitru, subl. Simion D. Ion,  Mărgărit Mircea, prof. Popescu Paul, Tănescu Ecaterina, as. med. Constantinescu Doru.
Cea de-a doua parte a evenimentului de omagiere a fost reprezentată de un moment cultural special dedicat eroilor martiri  și prezentat publicului sub semnele tradiționale  de decembrie ale Crăciunului.
Momentul a fost deschis de micuții elevi, îmbrăcați în culorile simbolice ale Crăciunului, alb și roșu, ai Școlii Gimnaziale ,,Constantin Săvoiu” Târgu Jiu, coordonați de prof. Manuela Negru Popescu care este și un renumit om de televiziune al Gorjului.
Apoi, virtuoșii și talentații elevi ai Liceului de Arte ,,Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu, coordonați de profesorii lor, au prezentat un recital cultural special creat pentru acest moment. Prestația emoționantă a tinerilor artiști a impresionat asistența care i-a răsplătit prin aplauzele sale.
Mai menționăm faptul că acest eveniment omagial a fost organizat de către  Liceul de Arte ,,Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu, Inspectoratul Școlar Județean Gorj și Muzeul Județean Gorj ,,Alexandru Ștefulescu” în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj, Primăria Municipiului Târgu Jiu și Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu.
Un moment omagial  înălțător în care patosul, dragostea față de glia strămoșească și însuflețirea pusă în omagierea eroilor neamului manifestate de tinerii elevi, pe mine personal m-au impresionat, motiv care mă determină să folosesc acest prilej pentru a adresa felicitări pe de o parte organizatorilor evenimentului, elevilor interpreți și profesorilor  acestora, iar pe de altă parte autorului volumului amintit precum și tuturor celor prezenți în sală.
Victor Troacă
Președinte, Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ,,Al. D. Șerban”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.