Femeie din Motru, reținută pentru tentativă de omor

33

O femeie din municipiul Motru a fost reținută pentru tentativă de omor, după ce și-a înjunghiat concubinul, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool. Bărbatul a fost dus la spital, unde a fost operat de urgență.

„Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză s-a reţinut că, în seara zilei de 17.12.2024, în jurul orei 18:00, în timp ce se afla la locuinţa din mun. Motru, jud. Gorj, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de băuturi alcoolice, inculpata V.F. l-a înjunghiat cu un cuţit pe concubinul său G.M. în zona toraco-abdominală, intercostală, producându-i o plagă penetrantă ce i-a pus în primejdie viaţa.

S-a concluzionat că victima prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce în data de 17.12.2024, prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, precum şi leziuni care s-au putut produce prin lovire de corp dur, necesitând pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale şi a fost necesară intervenţia chirurgicală de urgenţă, în absenţa căreia leziunile traumatice ar fi dus inevitabil la decesul victimei.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus anterior reţinerea preventivă, pentru 24 de ore, începând cu data de 18.12.2024, ora 04:15.

Cercetările continuă, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni, urmând a fi dispuse în continuare măsuri legale în cauză.

Facem totodată precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, potrivit procurorilor gorjeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.