25 de proprietari de pensiuni din Rânca, consiliați online de ANPC

33

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a organizat o sesiune de consiliere online dedicată mediului de afaceri din HORECA și turism, care își desfășoară activitatea în principalele zone de vacanță din România, în perioada sărbătorilor de iarnă. Acest demers precede lansarea Comandamentului de Iarnă 2024-2025 – structură specială a ANPC destinată monitorizării activităților comerciale în acest sezon, comunică Autoritatea.
La consilierea online a ANPC au participat 25 de proprietary de cabane și pensiuni din Rânca. ”Agenții economici au solicitat link-ul în vedera conectării la întâlnirea online care a avut locieri, la ora 11”, a informat Protecția Consumatorilor Gorj.
În deschiderea întâlnirii, Sebastian Hotca, președintele interimar al ANPC, a subliniat importanța colaborării între instituție și operatorii economici, punând accent pe necesitatea respectării drepturilor consumatorilor. „ANPC dorește să fie un partener al mediului de afaceri, oferind consiliere pro-activă pentru a asigura servicii de calitate și pentru a crește gradul de satisfacție al turiștilor. Este esențial să lucrăm împreună pentru a îmbunătăți condițiile oferite consumatorilor în această perioadă intensă,” a declarat oficialul.
”Directorul general al ANPC, Paul Anghel și comisarul Lucian Rus,  au prezentat pe scurt principalele condiții legale în desfășurarea activităților în domeniul alimentației publice și serviciilor de cazare, fiind menționate inclusiv ghidurile de bune practici și fișele de control și, de asemenea, au atras atenția asupra riscului apariției falșilor comisari care ar putea pretinde că reprezintă instituția, subliniind că echipele oficiale de control ANPC sunt întotdeauna identificate prin legitimații de serviciu. Fotografiile și numele comisarilor autorizați pot fi verificate pe site-ul oficial al instituției”, se arată într-un comunicat de presă al ANPC.

Recomandări pentru operatorii economici:

  • Consultați ghidurile și materialele oferite de ANPC pentru a asigura conformitatea produselor și serviciilor cu reglementările legale.
  • Verificați întotdeauna identitatea reprezentanților ANPC prin intermediul legitimațiilor și al informațiilor oficiale publicate pe site-ul instituției anpc.ro.
  • Luați măsuri prompte pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor și produselor oferite turiștilor, pentru a evita eventualele sancțiuni și reclamații.

În cadrul întâlnirii, participanților le-au fost puse la dispoziție materiale informative menite să sprijine activitatea operatorilor economici și să clarifice standardele de conformitate pe care aceștia trebuie să le respecte.

Ghiduri de bune practici
https://anpc.ro/wp-content/uploads/2024/04/Ghid-de-bune-practici-alimentatie-publica-versiune-actualizata-2024-1.pdf
https://anpc.ro/wp-content/uploads/2024/04/Ghid-de-bune-practici-servicii-de-cazare-versiune-actualizata-2024-1.pdf

Fișe de control
https://anpc.ro/fise-de-control-2/
https://anpc.ro/wp-content/uploads/2024/05/Fisa-de-control-SPATII-CAZARE-.pdf
https://anpc.ro/wp-content/uploads/2024/09/FIsa-spatii-de-gatit-modif.pdf
https://anpc.ro/wp-content/uploads/2024/09/Fisa-de-control-rulote-desfacere-alimente.pdf

Prezentare
https://anpc.ro/wp-content/uploads/2024/12/ANPC-prezentare-horeca.pdf

Placheta tutun
https://anpc.ro/wp-content/uploads/2024/10/placheta-ordin-tutun.jpg

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.