Hoţ din locuinţe, reţinut de poliţişti

293

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Runcu, acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt din locuinţă, a fost reţinut de poliţiştii gorjeni. El a fost prezentat ieri Parchetului şi Judecătoriei Târgu-Jiu cu propunerea de arestare preventivă.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu în dosarele penale rămase iniţial cu autor necunoscut a fost identificat autorul mai multor furturi din locuinţe. Este vorba de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Runcu, sat Bâlta. Potrivit poliţiştilor, el este suspect de comiterea a patru infracţiuni de furt din trei imobile situate pe raza comunei Runcu. Tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. În cursul zilei de 21 februarie, suspectul a fost prezentat Parchetului şi Judecătoriei Târgu-Jiu cu propunerea de arestare preventivă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here