Accidente pe pârtiile de schi. Intervenții de urgență la Rânca

112

Salvamontiștii au venit în sprijinul a 21 de persoane în ultimele 24 de ore, opt dintre acestea fiind transportate la spital, a anunțat astăzi Dispeceratul Salvamont România. Salvatorii au primit 18 apeluri prin care li se solicita intervenţia de urgenţă. Solicitările au venit în majoritate de pe pârtiile de schi. Cinci apeluri au fost pentru Salvamont Voineasa, urmând Salvamont Braşov şi Salvamont Gorj, cu câte trei apeluri.

„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 21 de persoane. Dintre acestea, opt au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 23 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană”.

În cazul apelurilor din Gorj, două persoane s-au rătăcit pe munte, între Rânca și Novaci, iar o alta s-a accidentat pe pârtia de schi din stațiunea Rânca: ”A fost vorba despre leziuni minore”, a declarat președintele Salvamont, Sabin Cornoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.