Temperaturile scad semnificativ la final de noiembrie. Joi, meteorologii au emis Cod galben de vreme rea pentru mai multe regiuni. În timp ce în unele zone va fi ceață, la munte se anunță ninsori și viscol.
Cod galben de vreme rea
Codul galben de ceaţă va fi valabil în orele următoare, iar nouă județe vor fi afectate. Potrivit meteorologilor, vizibilitatea va fi redusă sub 200 de metri în regiunile vizate. Izolat, aceasta va fi redusă sub 50 m, urmând să existe zone cu ghețuș.
Ninsori și viscol la munte
Meteorologii Accuweather spun că ninsorile și viscolul se vor instala timp de trei zile în zonele montane. La Brașov, minimele coboară la -5 grade, Celsius la finalul acestei săptămâni.
Pe fondul acestor avertizări, autoritățile au impus condiții restrictive de circulație pe Transalpina și Transfăgărășan.
De asemenea, în anumite zone se vor înregistra ploi slabe.
„În vestul, nordul și centrul țării cerul va prezenta înnorări și se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie. Aria precipitațiilor va cuprinde și cea mai mare parte a zonei montane, unde vor fi ploi, iar la altitudini mai mari de 1400 m și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare”, au anunțat reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.
Potrivit meteorologilor, cerul va fi înnorat în următoarele ore și vor exista condiții de burniță. Vântul va sufla slab și moderat, iar în zonele montane va avea intensificări. De asemenea, rafalele vor atinge viteze semnificative pe crestele înalte.
Pentru începutul lunii decembrie, ANM a anunțat valori termice ușor mai ridicate în centrul țării. În restul teritoriului, temperaturile vor fi apropiate de cele normale.
Între 2 și 9 noiembrie, valorile termice scad semnificativ la nivelul întregii țări.