S-au chinuit, dar le-a ieșit. Craiova, pe 2 în Superligă

286

Universitatea Craiova a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-1 (0-1), luni seara, în deplasare, în epilogul etapei a 17-a a Superligii de fotbal. Prima repriză a început cu dominarea oltenilor, care însă păcătuiesc în continuare la capitolul eficiență. Mitriță, Baiaram și Lukic au irosit ocazii mari, iar oaspeții au plătit pentru asta. Fabry a dat un gol spectaculos (18) după ce a trecut ca prin unt de mijlocașii “juveților”. Pe contraatac, UTA avut și alte oportunități de a majora diferența, mai ales pe finalul reprizei, dar Laurențiu Popescu nu a putut fi învins de Jordan Kadiri (45+1) și Johana Omondi (45+1).
Echipa lui Constantin Gâlcă a întors meciul în partea secundă, deși a avut un joc mai puțin consistent. Mitriță i-a pasat decisiv lui Jovo Lukic (69), iar apoi a transformat un penalty scos de Cicâldău (82), după un henț al lui Denis Hrezdac.
Kouya Mabea (65) și Ibrahima Conte (70) s-au lovit tot de reflexele lui Popescu, iar Universitatea a obținut un succes care o urcă pe locul doi în clasament.
„E important pentru noi că am câștigat, mai ales în contextul în care la pauză pierdeam cu 1-0. Am făcut niște schimbări, am avut niște probleme în prima repriză pe faza de construcție. În a doua repriză am fost mai pragmatici, am marcat, am revenit în joc și după aceea am avut și acel penalty, care ne-a ajutat să câștigăm acest meci. Era important pentru noi, pentru jucători, pentru toată lumea. E bine că am marcat în a doua repriză, pentru că sunt sătul să avem multe ocazii și să nu marcăm”, a declarat antrenorul Constantin Gâlcă.
,,Este o victorie importantă. Am suferit puțin la început, dar după aceea ne-am revenit. Importante sunt cele 3 puncte. Am întâlnit o echipă bună, pe un teren greu. Trebuie să luăm fiecare meci în parte, avem două victorii la rând”, a declarat Alex Mitriță.
„Știam că ne așteaptă o partidă foarte grea. O echipă care joacă foarte bine acasă, ajutată de public. Se bat pentru fiecare minge. În prima repriză am ratat o ocazie foarte mare prin Lukic, dar Dumnezeu ne-a răsplătit și am reușit să întoarcem partida”, a spus căpitanul Nicușor Bancu.

UTA Arad: Popa – Tsouka, Conte, Paulolo, Mabea – Hrezdac (’85, Ze Pedro), Mihai – Costache (’90, Ghezali), Fabry, Omondi (’67, Vuletich) – Kadiri (’90, Zsori). Antrenor: Mircea Rednic.
„U” Craiova: L. Popescu – Iago (’75, Vlădoiu), Maldonado, Zajkov, Bancu – Screciu (’46, Cicâldău), Mekvabishvili – Paradela (’46, Koljic), Mitriţă, Baiaram (’62, Barbu) – Lukic (’75, Ivan). Antrenor: Costel Gâlcă.

În etapa viitoare, Universitatea Craiova va evolua în Bănie împotriva echipei CFR Cluj. Partida are loc duminică, 1 decembrie, de la ora 20.30.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.