Motto: „Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat.”
Adrian Cozma, Deputat PNL
Alegerile prezidențiale din turul I, desfășurate duminică în România și trei zile în Diaspora au produs un șoc greu de imaginat. Până după orele prânzului, totul părea normal și se petrecea conform așteptărilor Partidului Social Democrat, al cărui candidat la alegerile prezidențiale – Marcel Ciolacu conducea la toate exit-pollurile. Și dintr-o dată, un candidat independent, despre care nu se știa mai nimic, inginerul agronom Călin Georgescu, fost membru al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) și propunerea, la un moment dat, a AUR pentru funcția de prim-ministru, a tot început să urce în clasamentul provizoriu al celor 14 candidați la cea mai înaltă demnitate în stat. Omul dispăruse din peisajul politicii românești și abia de vreun an și jumătate s-a mai auzit câte ceva despre domnia sa. Fără ca să-i dea cineva vreo șansă!
ȘOCUL PRODUS DE CĂLIN GEORGESCU, DE NEOPRIT! După exit-pollurile de la ora 21:00, a zilei de duminică, lucrurile au devenit mai clare. Meteoritul Călin Georgescu s-a instalat confortabil pe locul unu în topul candidaților la alegerile prezidențiale – turul I – depășindu-l pe cel care dominase toate sondajele de opinie dinaintea alegerilor, adică pe liderul PSD, Marcel Ciolacu. Iar lucrurile aparent „necurate” nu s-au oprit aici, întrucât și candidata din partea USR (Uniunea Sabotați România!) – Elena Lasconi l-a depășit și ea pe președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, beneficiind și de un aport imprtant al voturile din diaspora care se îndreptau cu predilecție spre Călin Georgescu și la duduca Elena Lasconi.
CINE SĂ FIE, CINE SĂ FIE? Și mai ales care-i secretul lui Călin Georgescu, surpriza de proporții a primului tur al legerilor prezidențiale din România anului 2024? Un om dur și abscons, care-a profitat de rețeaua de social-media TikTok, pe care și-a transmis mesajele ce s-au bucurat de milioane de vizualizări. Desigur, s-a vorbit și de un atac hibrid asupra României, dar după război mulți viteji se-arată!
UN ULTIM CLASAMENT DE ETAPĂ. La ora când scriu aceste simple note încă mai erau vreo trei secții de votare de numărat. Totuși, Călin Georgescu se afla luni, după orele prânzului, tot pe locul unu, cu un procent de favorabilitate cifrat la 22,95%, fiind urmat la o mare distanță, de vreo 2.000 de voturi, de Elena Lasconi, cu 19,17%, iar Marcel Ciolacu se situa pe locul al treilea, cu 19,15%, în vreme ce liderul AUR, George Simion, avea 13,87%, iar președintele Noului PNL și președinte al Senatului obținuse doar 8,79%!
CE-AU PĂZIT SERVICIILE NOASTRE SECRETE? Dacă Curtea Constituțională a României (CCR) a fost drastică în ceea ce o privește pe Diana Șoșoacă, scoasă de pe lista candidaților la prezidențiale, oare de ce nu s-a procedat la fel și cu Călin Georgescu? Oare nu știau serviciile secrete ale României că acesta are opinii bizare? Să fi aflat acestea abia în ziua șocului pentru toți românii că individul Călin Georgescu dorește reabilitarea Mareșalului Ion Antonescu și îl laudă peste măsură pe legionarul Corneliu Zelea Codreanu?
Și ar mai fi de citat revista Sputnik, care scria încă din 2016 că Georgescu Călin urma să devină prim-ministru al României?
Iar luni, agenția de știri rusă de stat RIA Novosti anunța că: „Susținătorul alianței cu Rusia a câștigat alegerile prezidențiale – turul I – în România”.
ION PREDOȘANU