Preasfinţitul Părinte Nicodim a oficiat Sfânta Liturghie la Praznicul «Intrarea în Biserică a Maicii Domnului», de la Mănăstirea Lainici, Gorj -,,La Mănăstirea Lainici, la punerea pietrei de temelie a bisericii în formă de corabie, acum două sute de ani s-a stabilit hramul «Intrarea în Biserică a Maicii Domnului»!

457

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei,în ziua de joi, 21 noiembrie 2024, la Praznicul «Intrarea în Biserică a Maicii Domnului», Mănăstirea Lainici a îmbrăcat haine de sărbătoare aleasă, sub zâmbetul însorit al fulgilor de nea, deoarece, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Strehaiei şi Severinului a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în prezenţa unui număr însemnat de credincioşi veniţi de pe meleagurile Olteniei, ale Hunedoarei şi ale întregii ţări, împreună cu un sobor ales de preoţi, călugări şi diaconi, din care au făcut parte: Preacuviosul Părinte Arhim. Ioachim Pârvulescu, Stareţul Mănăstirii Lainici şi Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei, Preacuviosul Părinte Arhim. Ioanichie, Stareţul Mănăstirii Vodiţa, Preacuviosul Părinte Arhim. Gherasim, Stareţul Mănăstirii Topolniţa, Preacucernicul Părinte Antonie Olărean, Consilier administrativ al Episcopiei Strehaiei şi Severinului, Parohul Catedralei episcopale cu hramurile: «Învierea Domnului» şi «Sf.Mare Muc. Gheorghe – purtătorul de biruinţă», Preacucernicul Părinte Protopop Marian Mărăcine, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord, Preacucernicul Părinte Neacşu Cătălin, Protopopiatul Băileşti (Dolj), iar, din judeţul Mehedinţi a mai participat şi Arhidiacon, Bogdan Ghinea! La slujba sfintei Liturghii au participat şi Maica Stareţă Emanuela Vancea Monahia de la Mănăstirea «Sfântul Ilie» (Dobriţa), iar, din partea credincioşilor mireni, am remarcat prezenţa domnului prof.. dr. Ion Mocioi, a domnului arhitect-proiectant, Iulian Cămui şi a domnului Ghindă Ovidiu, de la Asociaţia «Cultul Eroilor». Prin cuvinte pline de har dumnezeiesc, Preacuviosul Părinte Arhim. Ioachim Pârvulescu, căruia îi dorim din inimă, multă sănătate şi slujire îndelungată, a ţinut să ne mărturisescă faptul că întotdeauna a fost impresionat de chipul minunat al Maicii Domnului, care avea faţa ca vederea bobului de grâu, păr galben, ochi ascuțiți la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau ales de negre, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, fața puțin alungită, mâinile şi degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple și puțin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaș, având părul bine și cu multa cuviință purtat!

,,Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au născut-o pe Fecioara Maria, iar, după făgăduinţă, au adus-o la vârsta de trei ani, la Templul din Ierusalim”!
În cuvântul de învățătură duhovnicească, pe care îl redăm întocmai, deoarece, Preasfinţitul Părinte Nicodim a încălzit sufletele credincioşilor cu unele cuvinte de duh, pline de înţelepciune şi de har, când a spus: ,,Iubiţi credincioşi, cu acest prilej, la hramul Mănăstirii Lainici, în calitate de reprezentant al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit, Acad. dr. Irineu, vă transmit din partea Înaltpreasfinţiei sale toate doririle de bine, sănătate, bucurii duhovniceşti şi mult spor pe calea mântuirii! Am prăznuit ieri, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit la sărbătoarea Mănăstirii Bistriţa, pe Sfântul Grigorie Decapolitul, iar, Înaltpreasfinţia sa, nu a putut să vină azi şi m-a rugat să vă transmit dumneavoastră, buni creştini legaţi de această vatră de sihăstrie de pe Valea Jiului, Părintelui stareţ, obştei acestei mănăstiri frumoase, ca şi preoţilor şi călugărilor care s-au rugat împreună cu noi, în timpul sfintei slujbe, sincere urări de bine! Îi mulţumim Înaltpreasfinţitului pentru că ne poartă în rugăciuni, iar, dumneavoastră, iubiţi credincioşi, vă doesc să aveţi parte de împlinirea rugăciunilor dumneavoastră! Aici, la cunoscuta Mănăstire Lainici, la punerea pietrei de temelie a bisericii în formă de corabie, în urmă cu peste două sute de ani, s-a stabilit ca hram «Intrarea în Biserică a Maicii Domnului», pentru că multe mănăstiri aveau ca hram preacinstirea Maicii Domnului, Părinţii Fecioarei Maria, Drepţii Ioachim şi Ana, au născut-o la bătrâneţe, în urma multor rugăciuni înălţate din adâncul inimii, cu străpungere de inimă către Preamilostivul Dumnezeu! S-au rugat plângând, fiindcă fuseseră batjocoriţi la templu, deoarece s-au strecurat, fără să-şi dea seama, înaintea altor persoane de vază care aveau mai mulţi copii! Aşa cum se întâmplă şi azi, când oamenii vin cu daruri la biserică, dar, părinţilor Maicii Donului le-a picat greu observaţia, după care au mers acasă şi s-au rugat plângând! Ei n-au blestemat pe cei care i-au batjocorit, ci, s-au rugat ca Dumnezeu să le dăruiască un copil! Astfel, au promis că dacă va fi prunc sau pruncă, va fi afierosită Lui Dumnezeu! Astfel, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au născut-o pe Fecioara Maria, iar, după făgăduinţă, au adus-o la vârsta de trei ani, la Templul din Ierusalim”! În continuare, Preasfinţitul Ierarh a redat o serie de amănunte despre viaţa la templu a Maicii Domnului, timp de doisprezece ani, până la vârsta de cincisprezece ani, după care a fost încredinţată unui om cu frică de Dumnezeu, cu evlavie, cu credinţă, care în graiul Vechiulu Testament se numea «drept», pentru că erau mulţi «drepţi», iar, unul dintre aceştia a fost Iosif, în vârstă de peste optezeci de ani!

,,Să ne smerim pentru rugăciunile Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu”!
În conţinutul cuvântului de învăţătură duhovnicească, PS Episcop Nicodim a insistat asupra unor aspecte legate de viaţa credincioşilor de la Templul din Ierusalim, care priveau faptul că la templu mergeau şi vameşii, şi fariseii, pentru că Dumnezeu îi vedea pe fiecare! Că Dumnezeu şi pe noi ne cunoaşte, pe fiecare, dar, diferenţa este că astăzi sunt mulţi oameni evlavioşi, cu viaţă sfântă, oameni şi femei care săvârşesc fapte minunate, operă filantropică de îngrijire a unor bătrâni care nu mai au pe nimeni, dar, mai sunt şi oameni care nu participă a slujbele bisericii, care nu se roagă, care nu vin la Sfânta Liturghie, chiar botezaţi în credinţa noastră ortodoxă! De aceea, Ierarhul Episcopal a subliniat astfel: ,,Să ştiţi, iubiţi credincioşi, datorită păcatelor, Harul Lui Dumnezeu se depărtează, inima omului se răceşte şi nu binevoieşte omul ca să vină la biserica parohiei la slujbă! Lucrul acesta este trist, pentru că Sfântul Ioan Gură de Aur spune că datoria fiecărui credincios este să participe la Sfânta Liturghie, care la noi durează o oră ş jumătate, cu predică, două ore. Iată, zice Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,Ai 168 de ore pe săptămână, iar, din acestea, Dumnezeu şi-a oprit pentru El numai două ore şi tu «cheltuieşti» aceste două ore în afara bisericii, în glume, în pălăvrăgeli! Vino de astăzi! Ai venit şi te-ai învrednicit să-L întâlneşti pe Hristos! Nu pleca până nu se termină slujba! Atâta timp «cheltuieşti» pentru satisfacerea dorinţelor tale, că nu poţi dedica două ore năzuinţelor tale duhovniceşti Lui Dumnezeu şi te duci la teatru”! Aşa era acum o mie şase sute de ani, a subliniat PS Nicodim, pentru că intri în «Casa Lui Dumnezeu» şi întorci spatele preacuratelor taine, dar, «Cel ce Îl nesocoteşte pe Dumnezeu, îl va nesocoti Dumnezeu pe el!» («Pildele lui Solomon», capit.13, versetul 13). ,,La Sfânta Liturghie, ni se oferă posibiltatea ca să ne împărtăşim cu trupul şi sângele Domnului, ca o nădejde că vom moşteni Împărăţia cerurilor, că vom avea parte de viaţa veşnică în Împărăţia Lui Dumnezeu, a subliniat în încheiere PS Nicodim, pentru că atunci când Mântutorul Hristos a dialogat cu Marta, iar, Maria era de faţă, când i-a spus Martei că: ,,Maria şi-a ales calea cea bună care nu se va lua de la ea”, să înţelegem că Maria, o femeie din popor, dorea să ştie, cine a fost mama acestui Om-Dumnezeu, Iisus Hristos, iar, ea a considerat că fericită este această Mamă, Maica Domnului! Atunci, Domnul Iisus a răspuns prin cuvinte pe care e bine să nu le uităm: ,,Aşa este! Pentru că Fericiţi sunt cei ce ascultă Cuvântul Lui Dumnezeu şi-L împlinesc pe El”! Ascultăm Cuvântul Lui Dumnezeu numai în biserică, iar, cine nu îl ascultă şi nici nu îl împlineşte, o nesocoteşte pe Maica Domnului şi nici nu împlineşte poruncile! Nu poate fi fericit, omul fără Dumnezeu, deci, nimic fără Dumnezeu! Nefericit este omul înrobit de patimi, omul care nu vrea să ştie de Dumnezeu, omul ateu! Pentru că Iisus Hristos a spus: ,,Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”! Cine nu urmează această Cale, rămâne cu părerile lui personale, Adevărul nu este cu el! ,,Cine ascultă Cuvântul Lui Dumnezeu, va avea parte de viaţa veşnică, de Împărăţia Lui Dumnezeu a concluzionat PS Nicodim, iar, noi să ne smerim întotdeauna, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, a cărei intrare în Biserică o prăznuim astăzi! Amin”.
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.