Gilortul câștigă după patru runde. Alex Stoica: “Aveam mare nevoie de victorie”

207

A venit și victoria pentru formația Gilortul Târgu Cărbunești. Trupa gorjeană nu mai câștigase pe teren propriu de aproape două luni, dar s-a revanșat, vineri, față de proprii suporteri. Un singur gol a făcut diferență în confruntarea cu Speed Academy Pitești de pe Stadionul “Cristinel Răducan”. Patrik Rădulescu a marcat în minutul 72, cu un șut la colțul lung. Cele două formații și-au împărțit perioadele de dominare. Argeșenii au jucat mai bine în prima repriză, dar elevii lui Alex Stoica s-au redresat în partea secundă, iar Roncea, Avrămescu și Săulescu puteau aduce un succes chiar mai clar pentru amfitrioni. Partida a contat pentru etapa a 12-a din Seria 8 a Ligii 3.
Etapa viitoare, Gilortul joacă sâmbătă, 23 noiembrie, începând cu ora 14:00, pe terenul vâlcenilor de la Viitorul Dăești.
“Sunt mulțumit, mai ales de atitudinea băieților. Prima repriză a aparținut oaspeților, dar, în a doua, jocul a arătat mult mai diferit, am fost mai motivați și am luptat mult mai mult și, drept dovadă, am câștigat. Am mai avut situații de a marca, însă, până la urmă, sunt mulțumit că am luat cele trei puncte. Aveam foarte mare nevoie, pentru că aveam un singur punct în ultimele patru meciuri jucate. Victoria ne dă un plus de moral și de oxigen în clasament. Vine un meci greu la Dăești, dar cu o echipă pe care am învins-o cu 3-0 acasă. Va fi cu totul diferit acolo și trebuie să mergem concentrați”, a declarat antrenorul Alex Stoica după confruntare.
“Ne bucurăm că am luat cele trei puncte, am luptat până în ultimul minut. A fost un meci de luptă, disputat pe un teren greu. Sperăm să câștigăm și următoarele meciuri, să scoatem rezultate pozitive. Așteptăm cu nerăbdare să mergem la Dăești, vrem și acolo să luăm cele trei puncte, dar ne așteaptă un meci foarte greu”, a adăugat fotbalistul Gilortului, Florin Marica, pentru pagina oficială a clubului.

Gilortul – Speed Academy Pitești 1-0 (0-0)
Gilortul: Spînu – Marica, Mitrache, Gheorghe, Dănescu – Avrămescu (cpt), Oprișa (46′ Gîlcescu) – Vespe (79′ Siewe), Brujan (46′ Rădulescu), Bucur (90’+1 Săulescu) – Roncea. Rezerve neutilizate: Viespe, Miruță, Lazăr. Antrenor: Alex Stoica.
Speed: Ștefan – Anghel(52′ Florescu), Mitrache, Negoiță (cpt), I. Opescu (78′ Ștefănescu) – Găleșanu (78′ Bota), Tănase, Cotea, Grecu (52′ Predescu) – G. Oprescu, Dalu (78′ Mormolea). Rezerve neutilizate: Neacșu, Pîrciu, Păun, Stanciu. Antrenor: Alexandru Bourceanu.
Gilortul are 13 puncte în clasament după 12 runde.

Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.