Fostul consilier pe fonduri europene al Primăriei Săulești, Cosmin-Costeluș Ceaușu, este noul viceprimar al comunei. Social-democratul va face echipă, pentru următorii patru ani, cu primarul Constantin-Rucsanda Drăghici, reales cu circa 90% din voturi.
„În cadrul ședinței ordinare desfășurate marți, 12.11.2024, domnul Ceaușu Costeluș-Cosmin a fost ales în funcția de viceprimar al comunei Săulești. Îi adresăm sincere felicitări pentru acest mandat și îi dorim succes în exercitarea noilor responsabilități. Suntem încrezători că, alături de domnul primar Constantin Drăghici și întreaga echipă a primăriei, domnul viceprimar va contribui la implementarea unor proiecte esențiale pentru dezvoltarea durabilă a comunei. Cu o viziune bazată pe integritate, colaborare și dedicare, această echipă va construi o administrație locală modernă și responsabilă. Îi urăm un mandat plin de reușite și realizări semnificative în beneficiul tuturor locuitorilor comunei Săulești”, este mesajul autorităților locale.
La Săulești, PSD are nouă din cei 11 consilieri locali. PNL și AUR au câte un mandat de ales local.
I.I.