Semnal editorial: Poetul, jurnalistul și artistul vizual Viorel Surdoiu a lansat noul său volum de versuri ”Atractor – Catedrale de vânt”

14

În sala ”MansArta” a Bibliotecii Județene ”Christian Tell” din Târgu Jiu, a avut loc joi, 7 noiembrie a.c. lansarea de către poetul și în același timp artistul vizual Viorel Surdoiu a noului său volum de versuri intitulat ”Atractor – Catedrale de vânt”.
Noul volum de versuri al poetului Viorel Surdoiu a văzut lumina tiparului în acest an la Editura Aius din Craiova, oraș unde a avut loc și primul eveniment de lansare a cărții autorului, în urmă cu două săptămâni.
Poetul Viorel Surdoiu este la cel de-al cincilea său volum de versuri după ce anterior mai publicase ”Contextul desprinderilor de haos (Ed. CJCPCT Gorj, Târgu Jiu, 2011), ”Aripi de pământ” (Ed. PIM, Iași, 2013), ”De cealaltă parte a ploii” (Ed. PIM, Iași, 2016) și ”Omiliile toamnei” (Ed. Eikon, București, 2019).
Personal, m-am întrebat la ce face aluzie titlul volumului de versuri al lui Viorel Surdoiu, ”Atractor”. Am căutat, cuvântul nu figurează în DEX dar se indică printre altele și sensul ”atracție”. Totodată am aflat că în accepțiunea specialiștilor ”Atractorul este o regiune din spațiul fazelor unui sistem dinamic în care sistemul intră, dar pe care nu-l mai poate părăsi prin mijloace proprii și către care toate orbitele sunt atrase asimptomatic când timpul tinde spre infinit”. Cu această idee despre un ”atractor” am început parcurgerea volumului, sens explicitat mai pe îndelete de autorul ”Cuvântului înainte”, poetul Eugen Dorcescu, care dă ”atractorului” sensul de ”a atrage al sine”, ”a-și apropia”.
Poetul își începe noul său volum cu simțământul că ne aflăm într-o ”lume pustie/ singură/ fără drumuri fără urme de pași/ fără gări și batiste”, iar în clipa plecării ”totul s-a oprit”. Tristețea ne urmărește într-o ”lume pustie/ ascunsă de sine”, inducându-ne o ”teamă” chiar și față de o ”mască de hârtie”, având totuși un dram de ”libertate” și anume aceea ”de a nu mai fi om” care în opinia poetului ne ”ridică la un alt nivel/ al pustiului/ prin care se zbat turbioane de praf” și ”devenim catedrale de vânt”.
În înțelegerea autorului acestor rânduri, întregul volum al ”Atractorului” este străbătut de fiorul Credinței, așa cum mărturisește și poetul în ”Rădăcini nerăstignite” (Sfânta Ta cruce/ … a recumpărat lumea”. Poetul surprinde în versurile sale, parcă întregul Univers al Existenței Omului, aici și dincolo. Se regăsesc în versurile poetului referiri subtile dar bine punctate, la etapele, greutățile și parcursul vieții, la lumea de azi precum și la stările de spirit ale trăitorului pe această lume și credința în Divinitate pentru ce va fi în lumea de dincolo.
Și pentru că totul să fie așa cum visăm și să fim feriți de cele rele, spre finalul volumului său de versuri, ”Atractorul” alias autorul face un ”Descântec” al ”vânturilor” „peste sufletul/ sufletelor pământului” cu speranța că ”verdele din curcubeu/ înverzit din minereu/ din mine mereu va renaște”. După care, poetul ne îndeamnă să visăm ”Grafitând” ”Imaginează-ți că ai aripi” încheind volumul cu un nou ”Descântec pe firea omului”: ”Unde fui/ nu te văzui/ … și- o să viu/ … când va voi/ vă voi spune/ unde-anume/ … să recunoașteți/ … să vă nașteți/ …să vă faceți cruce lină/ de din zări spre rădăcină/ până-n zorii de lumină/ darul dar să îl primiți/ rodul lui mereu să fiți/ și-n fire să vă găsiți/ în stare și în rostire”.
Ca cititor al acestui volum de versuri, am constatat că prin versurile sale, prin fiecare poezie a sa, poetul îți induce o profundă stare de meditație care face foarte bine sufletului și stării tale de spirit.
Volumul la care facem referire se deschide în fapt, printr-un ”Cuvânt înainte” intitulat ”Poezia agnozei”, al distinsului poet, prozator, eseist și critic literar Eugen Dorcescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România. născut la Târgu Jiu dar trăitor la Timișoara. O voce avizată, care afirmă despre volumul poetului Viorel Surdoiu: ‹‹Lecturarea noului vlum de poeme al domnului Viorel Surdoiu, intitulat cu un nume de agent, creație personală, ATRACTOR (de la ”a atrage la sine”, ”a-și apropia”), desemnând (potrivit autorului) statutul și rostul eului artistic, în conjuncție cu geamănul său empiric, îmi oferă prilejul de a relua și aprofunda o seamă de idei, pe care le-am formulat în recenta mea carte ”Hic sunt leones. Exegeze”, Ed. Waldpress, Timișoara, 2023. În orizontul acestor disocieri, ”Atractor” ilustrează deliberat sau nu, exact relația dintre eul creator și lume despiritualizată, căreia i s-a retras harul, care a pierdut simțământul (certitudinea) Centrului și, în consecință, rătăcește în propria derută. (…) De la un capăt la celălalt al cărții, poetul izbutește să armonizeze densitatea fondului, gravitatea mesajului cu virtuțile unui limbaj artistic caracterizat de adecvare, exuberanță stilistică și eleganță.››
Autorul volumului lansat, Viorel Surdoiu este și un recunoscut artist vizual, cu foarte multe lucrări și expoziții realizate, ceea ce i-a permis să adauge o valoare suplimentară cărții sale, aceasta fiind completată cu numeroase lucrări de artă grafică, fiecare din aceste lucrări fiind asociate câte unui poem, cu semnificații similare, vizuale și petice. De menționat și faptul că ”MansArta” bibliotecii unde a avut loc lansarea a fost decorată cu lucrări de artă ale artistului vizual și poetului Viorel Surdoiu, farte apreciate de către public.
Toate acestea au făcut ca evenimentul de lansare să fie și o reuniune culturală încântătoare a iubitorilor de artă și poezie din județul Gorj.
Este de subliniat faptul că evenimentul de lansare a avut loc în prezența unui numeros public iubitor de poezie, de toate vârstele, sala Bibliotecii Județene ”Christian Tell” din Târgu Jiu, fiind arhiplină. Moderatoarea reuniunii culturale a fost doamna Doina Cioplea-Văduva, artist plastic vizual și muzeograf la Muzeul de Artă Târgu Jiu, care s-a aflat și în postura de mamă împreună cu copiii săi, dintre care cu un bebeluș foarte cuminte.
În cadrul întâlnirii au vorbit despre autor și despre volumul lansat, prof. Marinela Pârvulescu, prof. Georgeta Popescu și prof. dr. Ion Mocioi.
Evenimentul a fost organizat de către Biblioteca Județeană ”Christian Tell” din Târgu Jiu având ca parteneri Filiala ”Jean Bărbulescu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România precum și Asociația Cercetărilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. D. Șerban” Târgu Jiu, cărora autorul Viorel Surdoiu le este membru.
În cele ce urmează apreciem necesar a relua și actualiza câteva informații biografice despre autor.
Viorel Gheorghe Surdoiu s-a născut la data de 27 noiembrie 1964 la Târgu-Jiu, fiind fiul Mariei și al lui Gheorghe.
Urmează cursurile Școlii generale nr. 1 din Târgu-Jiu(1971-1979), iar apoi pe cele ale Liceului industrial nr. 5, actualmente Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Tg-Jiu (1979-1983).
Viorel Gheorghe Surdoiu urmează de asemenea cursurile de Jurnalism ale Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca (2003 – 2005), fiind licențiat în Filozofie și Jurnalism al Universității „Spiru Haret” București (2007).
Aplecat spre fenomenul cultural, Viorel Surdoiu își începe activitatea artistică la Clubul Uzinelor 23 August București (1985-1988), se reîntoarce la Târgu-Jiu și lucrează la Fabrica de Confecții Târgu-Jiu ca merceolog (1988-2005), iar în timpul liber intră în zona publicistică: mai întâi ca grafician și publicist comentator la ”Jurnalul de Gorj” (1993-1994), colaborator și co-redactor la ”Radio Omega” Târgu-Jiu (1993-1994).
Apoi lucrează ca editorialist la săptămânalul ”Informația de Gorj” (2005-2006), redactor-șef la săptămânalul ”Timpul din Gorj” (2005-2007) și redactor de rubrică la cotidianul ”Gorjeanul” unde este și responsabil de ediția ”Gazeta Gorjului Cultural” (2007-2009).
În perioada 2008-2015, îl întâlnim pe Viorel Gheorghe Surdoiu ca inspector de specialitate – cultură scrisă, PR și redactor-șef la revistele „Jiul de Sus” și „Crinul Satelor” și realizator al periodicelor „Bilete de Papagal” și ”Hazul”.
Din luna august 2015 Viorel Surdoiu este redactor la Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj. Devine membru al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban” (2017) și în perioada următoare se ocupă de publicația asociației ”Spicon” în calitate de redactor-șef (din 2017).
Viorel Surdoiu este membru fondator al Fundației Culturale „Columna” și membru al următoarelor două cenacluri literare: Cenaclul „Altfel” și Cenaclul „Columna”.
Debutează literar în Cotidianul „Gorjeanul”, iar editorial debutează în anul 2011 cu volumul ”Contextul desprinderii de haos” , Editura CJCPT GORJ, Târgu-Jiu
Viorel Surdoiu are aplecare spre poezie și estetica frumosului, publicând mai multe volume ca unic autor sau coautor, precum și realizator a câtorva albume fotografice, dintre care amintim(în ordinea alfabetică a titlurilor): „Aripi de pământ”, Editura PIM, Iași, 2013; ”Contextul desprinderii de haos” , Editura CJCPT Gorj, Târgu-Jiu, 2011; „De cealaltă parte a ploii”, editura PIM, 2016; „Eroi pe Calea Eroilor”, album, realizator, Editat de Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj, 2018; „Feminitatea românească”, album fotografic, realizator, Editat de Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj; „Gorjul literar”, antologie, corealizator, 2015; ”Întoarcerea la Keber”, album, 2022; ”Iosif Keber”, album, 2023 și 2024; „Omiliile toamnei”, Editura EIKON, Cluj Napoca, 2019; „Scriitori Gorjeni membri ai USR”, antologie, coordonator, 2016; ”Stâlpii – arhetipuri în arta brâncușiană”, album fotografic, realizator, Editat de Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj, 2017; ș.a.
Creația poetică a lui Viorel Surdoiu este prezentă în mai multe volume de antologie, dintre care amintim: ”Gorjul Literar” – 2015… , ”Peregrinări” Ediția a V-a, Dublin, 2015; ”Sărutul” -2016, Ed. Măiastra; POÈTES, VOS PAPIERS! – Anthologie de poésie roumaine, Iaşi, 2014, Editura Tipo Moldova; Antologia de poeme ”Mama”, Ed. Autograf, 2014, coordonată de Gheorghe Răducanu și volumele comune „Scriitori în ţara lui Brâncuși”, 2007 şi Gorjul Literar XI, 2008.
Creații literare ale poetului Viorel Surdoiu sunt prezente în mai multe publicați, precum: Revista ”Portal Măiastra”, Târgu Jiu; Revista ”Argeș”, nr. 6 iunie 2017 Pitești; Revista ”Mozaic”, Craiova; Revista germana Die Brucke, Lyric; trimestrialele de cultură Columna, Caietele Columna, Unu. Recenzii sunt prezentate în Revista Portal Măiastra”, Tg-Jiu, Cotidianul, Revista NEUMA, Revista BOEMA, cotidianul ”Gorjeanul”, Revista ATHANOR.
De menționat faptul că Viorel Surdoiu este colaborator al revistei săptămânale ”Clipa”, editată în SUA.
Pasionat și cu talent, pictorul și graficianul Viorel Surdoiu este prezent, cu lucrări ale sale de grafică, în revistele ”Kripton”, ”Altfel”, Caietele ”Columna” nr. 70-4/ 2013 și ”Onix”, nr. 1-2 ian.-febr. și nr. 9-10, sept. – oct. 2015, Antologia ”Sărutul”, Revista ”Helion” Timișoara, 2019.
De subliniat și faptul că Viorel Surdoiu a asigurat grafica pentru mai multe volume, dintre care amintim: ”Scrisoare generației următoare”, autor Adrian Frățilă, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2013; ”Dodikai”, poezii, autor Adrian Frățilă; “Supliment de existență/Supplemento di esistenza”, a poetului gorjean Spiridon Popescu – edizione romena – italiana, a cura di Mirela Tingere; ”Veșmântul unui gând”, poezii de Valentin Chepeneag, 2016; volumele de poezii ”Pasărea Dosoftei”, 2016 și ”Zinc feudal”, 2017 de Alex Gregora. ș.a.
Talentat în mânuirea pensulei și a culorii, pictorul Viorel Gheorghe Surdoiu are, de-a lungul anilor, numeroase expoziții de pictură personale sau de grup.
Viorel Surdoiu este și un împătimit al fotografiei, fiind prezent la numeroase expoziții, dintre care amintim doar expoziția de fotografie – SeeMe Exibitions în Still Life Collection ”Fifth Annual Exposure Awards” desfășurat la Musee de Luvru (13 iulie 2015) .
Munca creatorului și artistului a fost răsplătită cu numeroase înscrisuri, premii, diplome, etc. dintre care reținem: Premiul pentru manuscris ”Contextul desprinderii de haos” la Festivalul internațional de literatură ”Tudor Arghezi”, 2009 și Premiul ,,Elvira Godeanu” pentru cronică dramatică la Festivalul de teatru Târgu Jiu, ediția 2009 – pentru promovarea imaginii publice a marii actrițe în conștiința contemporanilor prin presa scrisă.
În final menționăm faptul că domnul Viorel Surdoiu este membru al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”A. Doru Șerban” din Târgu-Jiu și în același timp redactorul șef al revistei ”Spicon” editată de asociație, căruia, folosim prilejul, pentru a-i adresa și pe această cale felicitări deosebite și în același timp aprecierile noastre atât pentru această apariție inedită cât și pentru întreaga sa munca întreprinsă de-a lungul anilor în domeniul culturii și publicistici gorjene. Totodată îi urăm succes în materializarea viitoarelor sale proiecte, culturale scriitoricești și da celor din domeniul artelor vizuale.
dr. Victor Troacă, Președinte, Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. D. Șerban” Târgu Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.