Burse și pentru elevii din școlile private

171

Curtea Constituțională a României a stabilit că este neconstituțional articolul din Legea Educației care prevede că pot beneficia de bursă de performanță doar elevii înscriși în sistemul de învăţământ preuniversitar de stat.

În prezent, elevii din școlile private și confesionale nu primesc burse, pentru că Legea Educației prevede că acestea se acordă doar în școlile publice. Această situație este discriminatorie, soluția fiind dată într-un dosar deschis în 2019, la sesizarea unui părinte al cărui copil a participat la o competiție sportivă la care a luat locul I, dar n-a primit bursa aferentă, pentru că nu învață într-o școală de stat.

„Ministerul Educaţiei a luat la cunoştinţă de soluţia dispusă de Curtea Constituţională (…) și se va conforma deciziei atât în spiritul, cât şi în litera considerentelor cuprinse în aceasta”, a transmis Ministerul Educaţiei.

În prezent, Legea educației prevede acordarea de burse de excelență pentru elevii olimpici, burse de merit pentru cei cu medii peste 9,50, burse de reziliență, sociale sau tehnologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.