Universitatea Craiova – FC Hermannstadt, sâmbătă. 9 noiembrie – ora 18.15
Oltenii sunt neînvinşi pe teren propriu în ediţia actuală, palmaresul acestora acasă cuprinzând trei victorii şi patru rezultate de egalitate.
11.109 spectatori / meci este media înregistrată de Universitatea Craiova în campionatul curent în cele şapte jocuri disputate pe arena ,,Ion Oblemenco”, locul al treilea la acest capitol.
Universitatea Craiova şi FC Hermannstadt s-au mai întâlnit de 11 ori în principala competiţie internă, de şase ori s-au impus craiovenii, de trei ori au câştigat sibienii, iar alte două jocuri s-au terminat la egalitate.
Întâia confruntare din campionat a avut loc pe 6 octombrie 2018, Universitatea Craiova – FC Hermannstadt 1-1, goluri înscrise de Elvir Koljic, respectiv Miluţă Blănaru.
Un singur punct au scos sibienii din cele cinci deplasări pe terenul oltenilor, 1-1 pe 6 noiembrie 2018.
Cea mai mare diferenţă de scor: 24 noiembrie 2019, Universitatea Craiova – FC Hermannstadt 3-0.
Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 12 iulie 2024, FC Hermannstadt – Universitatea Craiova 0-0. Acesta a fost şi singurul duel direct din campionat dintre antrenorii Marius Măldărăşanu şi Constantin Gâlcă.
Cele două au mai fost adversare în finala Cupei României 2017-2018, când alb-albaştrii au învins cu 2-0 (Gustavo, Al. Mitriţă) şi au dus trofeul în Bănie.
Mediile de vârstă
Universitatea Craiova – 25 ani şi 11 luni.
FC Hermannstadt – 27 ani şi o lună.
26 de jucători au utilizat oltenii în acest sezon, dintre care 10 au fiecare peste 130 de meciuri jucate în SuperLigă.
Sibienii s-au bazat pe 25 de fotbalişti, 19 dintre ei fiind autohtoni.
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport. (Sursa: Liga Profesionistă de Fotbal)