Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne îndeamnă ca să ne facem comoară în cer, iar acolo să fie şi inimile noastre, mereu sălăşluite în bunurile Împărăţiei fără de sfârşit, milostivă şi adevărată!

706

În Duminica a 22-a după Rusalii; Ap. Galateni 6, 11-18; Ev. Luca 16, 19-31 (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr); glas 2, voscr. 8, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii ne oferă un binecuvântat prilej de a medita la viața noastră actuală, la cea de apoi și mai ales la legătura dintre ele, pentru că ni se par două realități fără continuitate, separate de acel moment deosebit, tainic şi plin de mister, poate chiar o sursă a unor traume, frici și încercări de eschivă, numit atât de simplu: moarte. Acest lucru se certifică prin faptul că tot ceea ce facem în această viață are o legătură vitală cu ceea ce vom regăsi în viața cea veșnică. Această minunată pericopă e plină de învățături duhovnicești care ne arată că după moartea trupului, sufletul trăiește și își aduce aminte de toate faptele săvârșite în timpul vieții trăite pe acest pământ. Avem, aşadar, mărturia eclatantă a Mântuitorului, potrivit căreia existența și viața sufletului după despărțirea sa de trup, continuă după moartea fizică a omului. Desigur, acest lucru trebuie să ne pună serios pe gânduri şi să ne ajute să ne ţinem departe de numeroasele amăgiri ale lumii secularizate! Sunt şi unii creştini care cred că pot trăi asemeni celorlalţi oameni, dar, considerându-se ceva mai realişti, mai evlavioşi, mergând duminica la Sfânta Liturghie şi că toate acestea sunt împlinitoare, pentru că în rest, pot trăi la fel ca toată lumea, caută să aibă, aici, pe pământ, o viaţă cât mai confortabilă şi cât mai plăcută. Mai sunt alţii care în situaţia în care sunt lipsiţi de bunurile acestei lumi, ajung şi se consideră oropsiţi, dar, cu sufletul plin de invidie şi de pizmă. Din punct de vedere duhovnicesc, a-i invidia pe cei bogaţi înseamnă a fi asemenea lor, iar, dacă sărăcia, necazurile şi greutăţile nu reprezintă pentru noi ceva care să ne facă să redescoperim în inimă alte bunuri de valoare şi un ataşament faţă de un alt fel de bogăţii, precum cele din împărăţia lui Dumnezeu, dacă în ceea ce ne priveşte lipsa bunurilor din lumea aceasta nu înseamnă decât părere de rău, chiar invidierea celor care le au, precum şi o mentalitate plină de micime sufletească, atunci suntem şi noi asemenea bogatului nemilostiv, îndestulat în lumea aceasta, dar, chinuit de focul iadului în lumea cea veşnică, pentru că Dumnezeu ne îndeamnă ca să ne facem comoară în cer, iar, acolo să fie şi inimile noastre, mereu sălăşluite în bunurile

Împărăţiei fără de sfârşit, cea milostivă şi adevărată!
Un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele
Textul Evangheliei Duminicii a 22-a după Rusalii trebuie să ne îndemne să redescoperim valorile cele adevărate, alegerea fundamentală pe care o avem de făcut în viaţă, dacă vrem ca ea să fie, într-adevăr, o viaţă creştinească, o viaţă trăită conform Cuvântului lui Dumnezeu: Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh! Prin urmare, să încercăm să realizăm o prezentare a textului pe care merită să-l legăm de contextul vieţii noastre de azi, deoarece textul redat de către Sf. Ev. Luca spune astfel: «Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi». Aşadar, Evanghelia ne pune în faţă cu alegerea fundamentală pe care trebuie să o facă fiecare om în viaţă! De multe ori, considerăm că cel mai important lucru este să avem o viată pământească liniştită, să ne concentrăm toată atenţia, toată forţa, toată râvna şi toate eforturile numai asupra vieţii noastre de familie sau profesionale, adică, numai asupra valorilor şi bunurilor pământeşti, dar, Dumnezeu, Care este iubirea cea adevărată şi milostivă faţă de aproapele, ne îndeamnă la renunţarea de sine, pentru a-L sluji pe Hristos prin aproapele, pentru că Dumnezeu ne îndeamnă ca să ne facem comoară în cer, iar, acolo să fie şi inimile noastre, mereu sălăşluite în bunurile Împărăţiei fără de sfârşit, cea milostivă şi adevărată!

Şi un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind…
Desigur, Evanghelia nu ne spune dacă săracul acesta Lazăr, ar fi făcut vreo faptă bună, însă, el stătea la poarta bogatului şi putem presupune, fără prea mare îndrăzneală, că, deşi nu avea posibilitatea să facă fapte extraordinare, inima îi era plină de sentimente de smerenie şi în acelaşi timp, el se exersa în răbdare, una dintre cele mai mari virtuţi care ne aduce în faţa iubirii milostive. Deci, o răbdare care nu înseamnă doar o simplă resemnare, ci tocmai îndurarea necazurilor, a greutăţilor, a sărăciei, a mizeriei chiar, însă, păstrând în inimă sentimentul că toate acestea nu sunt decât cealaltă faţă a unui bine mult mai mare, a unei bogăţii cu mult mai mari şi mai adevărate, care este aceea a Împărăţiei lui Dumnezeu. În mod sigur, dacă Împărăția Cerurilor este un loc al comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii noștri, dacă dorim să intrăm în această comuniune, suntem chemați să o manifestăm încă de pe acest pământ, pentru că în caz contrar, ne înstrăinăm de adevărata noastră identitate, aceea de fii ai lui Dumnezeu, de frați cu cei de lângă noi, iar, odată cu identitatea noastră, ne dispare și numele, pentru că devenim bieți anonimi, la fel ca bogatul nemilostiv, spre deosebire de Lazăr, care cu toată sărăcia și nevoile lui, își păstrează numele, identitatea și moștenirea. De asemenea, Evanghelia Duminicii a 22-a după Rusalii, nu blamează bogăția în general, ci doar bogăţia care îl face pe om un împătimit, orbit de mărire și nepăsător la nevoile celorlalţi, mai ales că au fost o serie de sfinţi care au aparținut unor familii înstărite, chiar bogate, însă nu de aceea au fost mai nepăsători la nevoile semenilor, ci, dimpotrivă, au folosit banii având o atenție deosebită pentru oamenii nevoiaşi! Din acest punct de vedere, am putea spune că fragmentul din textul Sfintei Evanghelii are în atenţie pe administratorul nedrept al bogăţiei! Şi chiar dacă bogăția reprezintă un pericol și o ispită continuă pentru cei ce o posedă, atunci când este folosită cu înțelepciune, cu multă chibzuială, mai ales cu atenție la nevoile celor săraci, se transformă într-o bogăţie spirituală care înnobilează sufletul! Poate că nu întâmplător, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, cu aleasă înţelepciune duhovnicească şi misionară, consideră că viaţa veşnică nu este doar viaţa care urmează după viaţa pământească, ci, viaţa trăită împreună cu Dumnezeu! Prin urmare, să ne dăruiască bunul Dumnezeu această înţelegere adevărată a sărăciei, o înţelegere care decurge din această pericopă, ca şi înţelegerea bogăţiei adevărate, care ne face să realizăm că atunci când trăim într-o lume plină de bogăţie, o simplă detaşare de aceste condiţii de bunăstare şi de îmbuibare, care să nu ne robească şi să nu pună stăpânire pe inima noastră, ne determină să conştientizăm faptul că numai Dumnezeu ne îndeamnă ca să ne facem comoară în cer, iar, acolo să fie şi inimile noastre, mereu sălăşluite în bunurile Împărăţiei fără de sfârşit, cea milostivă şi adevărată!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.